Ottilia Ardeleanu

nu vreau să-mi amintesc acele dimineți în care cântă cocoșii destăinuirile lor despre lașitate se răspândesc precum o aură deasupra celor ce suntem când întindem brațele și sărim pe

două mii douăzeci și trei de gânduri să te răsfețe pe mii de fețe de lumină și boare dinspre mare un pescăruș din raze de soare decupează în aer o urare cu o inimă mare pe-o bucată de

sunt ca să completez o nefericire privesc de la etaj cum se zbate viața în ritmul schimbării unei roți calibrarea e uzuală fâșâi câteva sentimente în ritm de rock nu știu de ce mă gândesc la

când m-am uitat la biserica de peste drum o cruce aprinsă a căzut din nori și s-a înfipt în clopotniță stingându-se în țeasta pământului eu îmi puneam un ac la pălărie am țipat oglinda și-a

moartea al o mie unulea anotimp îți va povesti în fiecare seară câte ceva frumos ceva de care va începe să-ți pese vei afla multă iubire spațiul ei va fi de factură julesverniană fascinația se

am primit mai multe flori decât o parcare cu mașini aproape că nu am pe unde să mai calc îmbătată de miresme simplu cred că e iubire din toate colțurile unul e ciobit rău

nimic nu poate fi mai rău decât atunci când oamenii vor fi ținuți în cuștile lor cândva numite case asta pentru a deosebi o casă de adversarele ei la nivel înalt cu gratii să nu intre hoțul de

un praf de litere bine dozat inspiră albul amețește nopțile delirante băi comune de stele în care te îneci cu satisfacție convoi halucinogen de idei cu dependență pășești încet

roată de moară se învârtește din mine decupat rotund aerul doare la fiecare smucire devine mai vânăt pe carnea mea se așază oameni bătuți de gânduri mă inspiră din ce în ce mai

după ce a vizitat prăpăditul de apartament de câteva ori în ziua aceea insistând asupra îmbinării lucrurilor tubulare cu înveliș asupra cotiturilor și trecerilor pe la colțuri s-a făcut

e ora cinci și coletul cu cărți încă nu a sosit în curând se va lăsa noaptea ca marele zid chinezesc între noi nu a fost nicicând așa de întuneric plumbii de la capete mă lovesc direct în

aceleași inele aurul pe dinăuntru o mină fericită de concentrație aceleași mâini poate mai uscate în gingășia lor apar deasupra hârtei ca un cer scris la indigo acorduri semnături într-un

doar păsările mi-au mai rămas din tabloul acesta faleza s-a cufundat în apus iar apusul în mare rama prinde rugina unui remorcher întâmplat să conducă soarele pe ultimul drum al

pentru neaşteptatul care ar fi putut fi şi nu te-ai străduit să fie pentru minutele în care îţi rupeam din sufletul meu fiindcă tu nu aveai şi mă durea pentru toate acele zise pe care le lăsam să

ne cheamă la apel nu este obligatoriu dar se uită după noi în timp ce predică despre altfel de oameni ne uităm unii la alții lăsăm capul în jos ca și când rușinea se plimbă mare doamnă prin

te citesc vii de departe din vremuri lăsate moștenire cu aerul unei poveri adunate din tată-n fiu trupul tău țară țară vrem ostași neînarmată umblu desculță părul răsfirat pe umeri de

iei o foaie de hârtie o scuturi de formule o împăturești hexagonal o dată și încă o dată până obții geometria unui năsturel alb în colțuri tragi de primul înspre răsărit tai cu foarfeca

m-aș plimba pe o trajinera înserată viața înaintează un om prăjină împinge fundul apei trece pe sub un braț de flori ochi melancolici amestecați în realitate sombrero iscă o amețeală

norii scriu poeme triste păsări despre trecutul cărora nu știu nimic într-o apă neagră nu poți vedea chipuri doar fumul unei vieți risipite pe gânduri și pe vise o mână de neliniști mă ia pe după

Am rămas aceiași oameni. Neschimbați. Ea cu zâmbetul ei foarte rotund. Din poza color. El cu părul ușor ondulat. Ea cu ochelarii cei noi, clarvăzători. El cu timiditatea exprimării. Ea cu echilibrul

uneori lumea e o arcă plină cu suflete se depărtează de noi până nu o mai zărim deloc prin ochii mâloși cu irizări din crengi de copaci hoinari irișii peștilor putreziți și luna acoperită de

am impresia că sunt închisă într-o cabină telefonică de sticlă fumurie prin care văd orice, însă, nimeni nu sesizează că mă aflu înăuntru. mă sun și vorbesc mie însămi. îmi pun tot felul de întrebări