Poezie
Câți dintre noi?
Vremuri. Oameni
2 min lectură·
Mediu
Cu câtă trudă își fac păsările
Un cuib
Și vine furtuna îl dărâmă îl împrăștie
Ele nu disperă continuă să zboare să se înalțe
Mereu tot mai sus săgeți străpungând bolta înotând în albastru
Fuse torcând caiere de nori în horă de vârtelniță scăpând cântece ascuțite
Se-ntorc o iau de la capăt cu încredere adună fir cu fir
Pai cu pai așază sentiment lângă sentiment cu migală
Reușesc să se mute în casă nouă fără să ofteze
N-auzi niciun vaiet niciun plânset
Nu se lamentează
Ciripesc și-atât.
Și vine înghețul nemilos trebuind să plece altundeva
Unde să le fie mai bine
Se duc chiar de-n urma lor rămâne
Un cuib
Gol de suflet de străduință de răbdare de iubire
De bucuria îzbânzii
Nu se știe ce fac acolo dar li se face un dor
De se întorc primăvara în stoluri gălăgioase
Își reiau vechea meserie de zidar
Și-ncep să construiască cu voioșie fiecare câte
Un cuib
Inundat de căldură de satisfacția înnoirii
Cum n-ar fi în stare să o facă altcineva
Își depun ouăle clocesc pe rând el și ea
Și se înverșunează vântul doar el nu-nțelege îl zdrobește îl lasă fără conținut
În iureșul lui păsările se resemnează în tăcere în cântec în zbor în înalturi
Încep o altă viață cu nădejde zoresc aleargă adună împletesc pentru a câta oară
Un cuib
Câți dintre noi ar lua-o de la capăt de atâtea ori
Într-o singură viață?
(19 oct. 2009)
044.784
0
DV