Doi trecători

încercare de-a mea, zilele acestea, în general sunt pasionată de versul alb, de versul liber, însă mă mai întorc și la poezia fixă care, de altfel, este mai dificil de creat.
îți mulțumesc pentru apreciere, Ștefan.
plăcut surprinsă!

Exercițiu de versificație cu rime banale, cu mecanisme existențiale ilogice. Nu văd cum se zbate timpul în sfori de paiață în prima strofă, când e incontrolabil în strofa a doua și se poate face foc și pară. A treia strofă e plină de banalități (ceea ce normal nu poate fi poezie). În ultima strofă are loc iar o fractură logică, când mori nu ți se deschide niciun portal de vise. Somnul etern nu poate fi asociat cu visele. Sau poate nu înțeleg eu poezia de o stea galbenă (deocamdată).

am menționat că e o încercare. de banal nu poate fi vorba! logica mea nu se potrivește neapărat cu logica cititorului...
apreciez semnul de lectură.
pentru mine fiecare părere contează.
și mă bucur că există și păreri contrare!

sunteţi prea aspru cu o începătoare
care totuşi reuşeşte să stea pe verticală
în ritm şi în rimă, dar şi ideatic
jucându-se cu ideea de TIMP...

Ce-mi plac mie lasii astia fara nume si fara identitate, scamele astea care apar pe site si isi dau ei cu parerea dupa ce scriu trei versurele alb-cenusii. Scrie si tu, Gutza, un sonet, un rondel, un vers clasic si pe urma te las sa canti la trompeta.

Rudy

@ȘP Domnule, sunt convins că stâlcirea numelui a fost o greșeală de redactare, nu un gest de frondă pentru a intra în grațiile cuiva. Nu sunt aspru, nu pup mâini, știu doar că în poezie trebuie să levitezi, verticalul e o chestie de etică

După cum știți, aici încurajăm experimentele și nu taxăm oamenii care îndrăznesc. Prin urmare, Ottilia, care nu e o întâmplare aici are toată simpatia mea pentru că încearcă să scrie altceva, să versifice, câtă vreme în versul alb este REDUTABILĂ. În ceea ce mă privește, nici mie nu îmi place ce a ieșit, ceea ce mă face să aștept cu interes evoluția, pentru că sunt convins că Ottilia poate mai mult și aici.

Ceea ce nu agreez este pe de o parte aplombul cu care NRGăsit sare la jugulara ei și vehemența lui Rudy, foarte aproape de atacul la persoană, TOTALMENTE NEAGREAT AICI. Rudy spune însă ceva, iar aici mă alătur lui: NRGăsit, ți se pare normal ca printre noi, tu să fii anonim? Mie nu. Aștept să îmi spui dacă ai de gând să te identifici, sau continui așa, ca să știu ce e de făcut. Mulțumesc.

BG

Geană, tu ai citit comentariile mele?

Să ne înțelegem: aici este spațiul dedicat poemului Ottiliei, și nu un loc în care să discutăm umorile dumitale. Eu doar ți-am semnalat că nu este deloc elegant ca dumneata să ne apelezi cu numele noastre reale, în vreme ce noi nu. Dovada stă chiar în comentariul dumitale de mai devreme, când mă apelezi cu numele, ca pe birjar. Deloc elegant stimate domn! Să îți fie rușine!

dacă nu jignește, orice părere ar trebui primită, mai ales dacă este una sinceră
n-aș certa pe nimeni

am o vorbă:- textul este al cititorului.

eu înțeleg că paiața este omul și timpul se află în sforile care-l conduc/ sfori-destin; împreună se vor lămuri că depind unul de celălalt și că timpul (timpul omului) piere alături de paiața lui.

prefer această interpretare

cu respect

domnule Stănică Ilie Viorel, interpretarea dumneavoastră este atât de reală și de sinceră încât îmi dau seama că există doar o arie restrânsă de empatie și că nu putem să ne dorim mai mult decât să avem cititorul potrivit la locul potrivit.
Eu vă mulțumesc și mă bucur în același timp.
Cred că efortul meu poetic nu e în zadar. Mă lămuresc pe timp ce trece!

11 silabe peste tot. Cred că în strofele 1 și 2 puteai folosi 12 silabe pentru versul al treilea. Citit, plăcut.

am avut și versuri de 12, apoi am mai lucrat și am zis că sună mai bine așa.
mă bucur mult că v-a plăcut.
cu infinite mulțumiri.

Timpul se naște odată cu mine,
din florile-albastre, printre ruine.
Pe drumul bătut mă urmează-n viață,
mă zbate în sfori de tristă paiață!

Îl duc în spinare clipă de clipă.
Mă-ndur și nu prea și nu-mi este frică,
de cum deveni-va el foc înspre pară,
să-mi pună pe umeri viața amară.

Să nu se încurce în pletele mele,
căzute pe umeri în vremuri rebele.
Nici să îmi ningă mereu pe la tâmple.
Ce scris așteptat-a să mi se întâmple!

Timpul cu mine va fi ca să moară.
Trecerea peste n-o să ne doară.
Portalul de vise fi-va deschis.
Vom face-mpreună un pas spre abis!

varianta aceasta, însă ce e al meu trebuie să rămână al meu. nu mă dedic formelor fixe poetice, ca atare nici nu insist. dacă va fi un timp al rimei, sigur nu va fi decât o joacă, nimic pe hârtie. mulțumesc, Liviu, ajutor dintotdeauna!

Transmiteam celor ce nu au înțeles mesajul, dar s-au legat de prozodie.