Jurnale

Peste noi, cei fără casă, patronau sfinții de clasă fiind pe-acolo casa lor!... noi ca mortu'... trecător nefiind încă fasonați, spre-a fi-n Ceruri încadrați. Îngerii!?... Niște pitici!...

Pentru cei care-au murit, cu un suflet împietrit, care n-au știut ce-i sfânt, nici în Cer, nici pe Pământ, care și-au purtat trufia, ignorând ce-i modestia, Cerul fiind hilară veste, bună pentru o

Pe căile ce le-am urmat, cu mulți m-am intersectat. Desigur, acei ca mine; decedați mai cu vechime. La urcare foste rude, amici, camarazi de lupte! Tatăl meu și mai devreme! m-a-nsoțit o bună

Ș-am urmat apoi la vale, calea spre o re-ntrupare amorsând noua poveste, despre-un eu ce tot El este dăruit, însă cu-o soarta, trecută prin a mea poartă conștiența lui de bază, fiind din cel ce ne

Din spate nu contenea, glasul ce mă lustruia: Eu ți-am zis că-i ipocrit!... Uite că te-a-mbrobodit! Ți-a propus ceva mai bun, decât să transpiri pe drum? Te-a stresat cu-o judecată, multă râvnă și

Pe măsură ce-am suit, mai mult lumile-au sclipit! iar de Îngerii sunt juni, tot urcând dai de străbuni. Și lumina e mai tare, depășind mereu hotare. Chiar și eu mă luminam, cât mai mult mă

Ș-am lăsat în urmă Luna, îmboldindu-mă întruna, aștrii să-i parcurg pe rând, să-nțeleg deci cine sunt!... Amintiri nu mai aveam; prin afecte doar priveam drumul fiindu-mi presărat, de tot ceea

Uit în sus, mă uit în jos!... pe-aici toate-s cu alt rost! Totul parcă-i curgător... și-n continuu schimbător! Nimic nu e permanent; nu ești sigur de prezent, nu ți-e clar că tot ce vezi, este

În final, ce să mai știu!? M-am trezit în loc pustiu, pe un drum greu, înclinat; eu în fața lui, mirat și-o săgeată ce-ndemna: „Ține-o mortule, așa!” Sensul cine să-l mai știe! La săgeți aveam

M-am văzut de când eram; pe când urme nu lăsam. Primul scâncet, primul pas; prima vorbă cu-al meu glas. Ei!... părinții mei iubiți, în dragoste nemărginiți, fratele, mai zvăpăiat și cu sora de

După cursa-n casa morții, iată-mă și-n fața porții! unde Îngerii roiau și cu noi ăștia, vorbeau... Decorul mai luminat; un amurg mai aninat, între-o noapte ce-i cu lună și o zi cu nori ce

Pân' la poartă să ajung, drum a fost și greu, și lung. Omu'-n viață, cel ce crede, după moarte se-ntrevede cum c-ar merge la hodină, fiind de-acu, spălat de vină! doar fiindcă s-a spovedit și

Tot mergând fără hodină, decorul se mai animă. Deja văd pe lângă mine, decedați mai cu vechime, care-n urmă au murit, dar care nu s-au grăbit ori nici ei nu și-au aflat, drumul ce le-a fost

Și așa, pas după pas, iată-mă cel ce-am rămas, cu o teamă ce mă arde, pentru ce-o fi mai departe și cătând, fără de spor, să găsesc vreun ajutor!... Fiind în viață credincios, recunosc, nu prea

Am avut o viață plină... Mai nimic n-a fost rutină. Orice zi, orice mișcare era altă provocare. Dar a fost să fie-atât; soarta, nu a vrut mai mult. Atunci când îți vine ceasul, într-acolo-ți

S-a-ntâmplat la un turnir, întrunit și pentru tir! ceea ce, în mod normal, nu era prea uzual, dar fiind binișor stătuți, noii și vechii recruți, ne-am gândit că n-ar strica, să-i înviorăm

Deși, pare incomodă, bârfa morții e la modă, căci subiectul pare-a fi, întru ordinea de zi. Nu e oră, nu-i minut, fără un deces trecut, pentru că e-n legea firii, scrisă-n soarta omenirii: pe