Sum ergo Deus est

Poate-i necesar a spune și despre ce-i peste lume! despre-Acel ce doar tăcerea, Îi va exprima puterea, dar și despre a Sa față... Divinul care-L înfață... Să privim la Cel mai mare; Cel care în ochi nu sare, ce-i de unic interes, pentru-al nostru Univers în care totul se înclină, când se-așterne la hodină, iar în starea de moment, Dumnezeu e-n firmament Nu-i putem spune pe nume, fiind nimicul pentru lume, dară nuuu... că-ar fi un blanc, ce se-nfățișează franc, ci pentru că ce e-n El, nu e nimănui model! Nu-i nici unu', nici cu soț; să-L închipui, cum să poți!? căci nu-i mod să Îl separi, în ceva!... și să-L compari. Nu tu formă, scop sau gând, ori ceva ieșit din rând fiind de-o uniformitate, absolută-n tot și toate până la manifestare, când în Tatăl umbra-și are. Iar ce se arată-n lume, nu lasă în urmă urme cum că-ar fi diminuat, prin tot ce a externat... Unii zic că-i Absolutu'; alții că-i Necunoscutu'! Nimicul din toată casta; nefiind asta, dar nici asta! și că-i doar esență pură, Dânsul nefiind o făptură... Pomenit este în Vede, unde hindi-L întrevede dincolo de-orice liman! denumindu-L el, Brahman. Iudeul, fără apostrof, ni-L prezintă ca Ein Sof, iar ca Dao-i denumit, de-nțeleptul Tze, venit să ne-arate că în lume, Dânsu' doar este-n costume. Totu-n El potențial; nimic deci să poarte hram definindu-I anvergura, doar dacă ne ținem gura... Cine știe și-nțelege, de-alte lumi va să Îl lege, lumi superioare mult, celor ce sunt din pământ chiar și peste care, sus, în spirit s-au reprodus sau celora și mai înalte! unde doar Divinu-i parte. Tatăl nostru de ar vrea, să pătrundă-n lumea Sa tre' să lase la intrare, tot ce-n Sine-ar fi rumoare căci nimic nu-i potrivit, cu ce-n Dânsu-i plămădit! exceptând ce-n Sinea Lui, e pe placul Dumnealui lucru care-n dinastie, numai El poate să-l știe. Chiar iubirea mult cântată! întru El nu-i consemnată starea Lui în funcțiune, fiind, să zic... beatitudine! Toate-acolo-s doar nuanțe, lipsite de circumstanțe pentru că mai sus, prin El, bântuie un alt model, iar dacă-am gândi la semne, n-ar fi unul să-L însemne! Deci, de-am zis că e nimic, vorba poate mi-o dezic! căci și El este o Ființă, cu de toate-n trebuință fiind însă de-altă natură, fără cu mai jos măsură neputând fi-ntrezărit... ca atare nici gândit. Ce unește-antonimia, poate-ar fi... trihotomia! căci purtăm același chip, ce-n treime-i arhetip, iară toți, ca arătări, doar din Sine-s reflectări... Cum atunci să spui că nu-i, când din El suntem toți pui!? Dar de iar privim spre Dânsu', iarăși ne apucă plânsu'... E cum... la momâia din carton, ai căta trăiri om! Chiar la conștiență de-i redus, vorbim doar de presupus... Tot așa face și omul, când pe sus îl duce somnul. Nu poate-n astral să urce, de materia-l constrânge, iar de vrea cumva mai sus, lasă și tot ce a spus! legat fiind de lumea sa, căci și vorba-acolo-i grea, iar când își transcende starea, mai vădită-i e schimbarea! lăsând el în urmă tot, legat fiind de-al său tricot viețuind pe mai departe, întru alt fel de rapoarte... Cel ce-i Tatăl și-i Divin, ar fi mai puțin sublim fiindu-I starea cea văzută, din Esența nevăzută 'n Fața-I care se arată, când este manifestată. Diferența ce-I disturbă, e-n lumină și-n penumbră. Vortexul care-n rotație, naște prin transfigurație ființe, ce prin conivență, Îl poartă drept conștiență, entități ce-s doar modele! din a Sinelui putere căci doar El se manifestă, prin ființarea Sa celestă drept cauză primordială, făr' ca pic din El să piară... Arhetipu-i care-apare, rod al lumii-anterioare, bază și proiect gândit, pentru Unicul vădit fiind El Cel cu atribute, din Nimicul făr' de cute, doar Ei doi subiecți reali! ceilalți doar virtuali. Dumnezeul de prin culte; Creatorul celor multe, Tatăl ce-și asumă rolul, pentru ca întreg odorul după evoluția de Sine, să revină-n El cu bine... Părinte al Fiului, dar și sursă-a Duhului... Este Cel care-a creat... și apoi a cercetat de Hristos se află-n treabă, consecvent și fără grabă cercetând, prin Ierarhii, dacă totul e la zi și în starea cea mai bună; precum El a dat arvună ca-n final, prin Duhul Sfânt, iar urcate în Cuvânt! și-mpreună,-aproape toate, iarăși reconfigurate! ca apoi, El, Creatorul, să-și încheie-n Sine rolul și să suie iar în Cel, făr' de nume și reper pregătindu-se-n etern, ca nou Arhetip patern... După-o noapte, altă zi, ce iarăși va zămisli altă lume-n spațiu-timp, ce va da-n al ei răstimp prilejul de a progresa, cu alt pas, spre altceva celor fiind doar emanați și celora de El creați, dar și Lui, Cel fără nume, care ține-ntreaga lume... Ideea cum că e prea mare! și nu suferă schimbare! cum că este-n fapt perfect, nemaiacceptând obiect are bază-ntr-o gândire, care-i falsă din pornire! pe care unii o evoca, pentru ei fiind univocă... Cum Sistemu-evolutiv este-a Sa ființă și chip, cum ar fi ca El, strategul, care este chiar întregul să fie doar o cămară,-n care toți suie pe scară burdușiți de evoluție, doar El stând pe o poziție!?... Cum oricare entitate, crește cu ce-și pune-n spate cu atât mai mult Sublimu' crește când cu ele-și face plinu'. Tot ceea ce noi trudim, Dânsului îi dăruim! iar când vom fi toți ca El, mai sus este în consemn! astfel că nu e moment, să implice-aliniament!...