Sum ergo Deus est

Cu cât te ridici în Cer, forma nu-ți mai e reper diferind în aparență, funcție de ascendență neavând local principiu,-n stările de echilibru, iar aspectele-i estetice, vor avea tente profetice. Nicidecum forme prea clare!... Imagini doar, bănuitoare! cuprinse într-un soi de sferă, plină ochi, precum o seră cu ce ai sădit în viață; și prin tine, dar și-n față! răsaduri mai apoi plivite, cele rele fiind stârpite. Sferei-i este dat să crească, mai mult! să se împlinească ajungând să aibă-o rază, Soarele fiind punct de bază, pân' la globu' lui Saturn, care-i se rotește-n jur ș-asta, de pe jos pornim, cu spiritul să ne-nfrățim înălțându-ne, râvnit, de la om, spre Omul-spirit. Asta-nseamnă jos morală și credință,-n rânduială, dar și stres, cu fapte multe, înspre științele oculte... Tot așa-s pe-acolo-acei, cărora le spunem Zei, cuprinzând sfere enorme! cu incluziuni conforme cu ce fiecăruia, în parte, hărăzit i-a fost să poarte și cu ce-au putut să strângă, printr-o personală muncă. De fapt, ce vedem ca aștri, sunt doar corpuri de măiaștri, doar că sus, cum zic, n-apar, prin conturul ce-i jos clar căci materia, pe-acolo-n formă, dincoace-i cu altă noimă! diferită-n calitate... și cu margini estompate! astrul nefiind nici rotund, nici înalt; nici prea adânc!... de unde... și ideea... înciudată, cum că Terra ar fi plată... Toate lumile-n ascensiune, tot ei sunt, ca versiune, ridicați spre-o conștiență, mai clară; cu permanență până ce starea de Zeu, se transcende-n Dumnezeu care El!... pentru Sistem, este globul cel suprem cuprinzând, sub pălărie, o întreagă galaxie, care nici El nu-i final!... cum se crede-oficial, ci e doar o Entitate, în care suntem toți parte, iar alături, de ce este, mulți ca Dânsu-s în poveste fiecare cu-a Sa lume; Zei și oameni cu-alte nume ridicați pe alte baze, ce-or via-n noi ipostaze, ca apoi, toți laolaltă, într-o Ființă, mai înaltă! încadrați vom fi, oricare, ca organe-n conlucrare... Și așa mereu se suie, pân' se-ajunge-n trei Cucuie! care-n Sine vor cuprinde, tot ce în regat se-ntinde, ca fiind Ele reflectate, căci... numai așa se poate... Gândind însă... tranzitoriu, vom trece de iluzoriu, lumile cu mai mult rost, fiind acelea fără post! care nu se-arată-n spații; care-s fără de senzații și pe unde timpul tern, este mort, fiind el etern. Altele, de-s și mai sus! nici în minus, nici în plus! n-au ceva... sau un cumva, pentru-a le imagina. Despre ele doar vei ști, negândind categorii ce-s cu trăsături acute, ce le-ar face cunoscute... O ființă, de-ți stă în față, în postură vorbăreață, o percepi ca pe-o făptură, glăsuind, dar nu prin gură! Totul se aude-n tine, prin urechi ciulite-n sine fiind cumva o rezonanță, ce-ți vibrează-n ambianță (pe acolo nefiind graiuri, funcție de neam sau plaiuri) ș-asta, pentru că-mpreună, avem zona ce-i comună. Noi incluși în ființa lor, ei... în ce-au superior. Toți cuprinși, sfere în sfere, ca Matrioska între ele, figurinele-nglobate, mai puțin fiind luminate... La cunoaștere ajungi, doar de cugetu-ți alungi, fără amintiri și rațiuni; fără logică spre opțiuni. Pur și simplu, orice ființă, te va-mbogăți în știință dacă-o ai ca dispoziție, citind-o... prin intuiție... Zeii-ar fi plini mai din plin! de lumile ce îi susțin, căci deasupra, peste ei, sunt doar lumi de Dumnezei în care cu toți ființăm, evoluăm; ne acordăm fiecare, după speță, rezonând pe o frecvență, orice disonanță-n plen, fiind transpusă în refren. Diferența, ce ne-ncheie, e dictată doar de cheie și-asta, pentru că-n stativ, nu-i decât un portativ pe care, ca făcătură, toți suntem o partitură unde, fiecare, după ton, își asumă propriul zvon...