Ochian Nicusor

pentru vorbe nespuse ce au rămas pe buzele uscate după atâta tăcere și doare intră în piele ca o ciumă albă rămâne alb negrul e trasat în tăieturi adânci albul presărat de mâinile trudite

întinzi mâinile până dincolo. te privesc ești înconjurat de copii flămânzi. *** ziua de ieri ți-a intrat sub unghii a… ai o firmitură de pâine pe bărbie rămasă de la prânz. *** degeaba

ții mâinile împreunate în dreptul pieptului ca un vapor de hârtie în mijlocul unei ape liniștite

mâinile tale ravășesc întunericul șoapte dulci trosnesc aiurea prin memorie parcă ard lemnele în șemineul ce îl visez lângă mine îți scriu când ești lângă mine -liniște se întunecă în jur doar

aș vrea să pot zbura dincolo să mă întorc seara la cină să împărțim felii de lumină din miezul pământului visele nopții să ne fie calde diminețile reci cu miros de salcie de fiecare dată când

lacul din islaz s-a inundat cu petrol gâștele pe care le alergai când erai mic sunt acum negre . . . . în curtea casei avem piscină . . . bunicul s-a recăsătorit cu miss fata de la țară

plopii de langă bloc gazde croncanilor negri printre frunzele ruginii vrăbiuțe mănâncă firmituri de pâine aruncate pe geam de vecina de la doi trag obloanele pereții mai reci, mai mici,

Goliciunea din ochii tăi mă face să mă simt pe plajă la nudiști dezgolit de ziua de ieri în jurul meu, doar oameni goi pentru ziua de azi sub o umbrelă mare, ferită de soare, șade o bătrânică

rezem capul de scoarța nopții obrazul tău mi-a fost prea fierbinte pe buze încerc să mă privesc acum în oglinda asta de zmoală să te privesc să mă întorc pe drum să culeg firmiturile de

marea e mută din nuri își mulge valuri albe ca un cearșaf în noaptea nunții peste toți trandafirii care m-au înțepat atunci când i-am cules să ții dăruiesc ea tace se

Sunt zile precum furnicile mișună în interiorul meu ca niște buldozere îmi împing organele spre lume bucăți, bucăți îmi sparg scoarța cum boabele de fasole plesnesc ușor, ușor și... ahh! tu

adunam capace de borcane plantam în ele ghiocei și florile de pus în piept ce le primeau bunicii când mergeau la nuntă pământul se înroșea de la codițele metalice le spuneam celorlalți

alerg cu pleoapele căzute în palme îmi strâng privirea în pumni de parcă greutatea norilor se așterne peste gene privesc pomeții și praful ce-mi încalță picioarele între degete un firicel de

pașii tăi se aud pe trepte bocancii evită preșul de la intrare plini de noroi calcă pragul câteva pietricele dintre crestele bocancilor se răsfiră pe parchetul prospăt lacuit și tu

gândurile spoiesc cu var zmoala somnului și morții privesc pe geam cireșii s-au scuturat de floare peste pământul uscat și mamele nu-și mai plâng copiii nenăscuți bunica ar vrea să-și plimbe

…privești în zare dincolo de tumultul cel mare puieți sunt sufletele-n cer Făr’ de pământ mizer …ai putea să vezi și sufletu-ți prea înălțat să-l crezi născut între copite de cirezi pe

un sâmbure de cais încolțește ochii privesc înapoi pe maidan gâștele vecinilor aleargă care-n-cotro râsete cristaline zumzăie în timpane pe retină o peliculă alb-negru rulează între