Ochian Nicusor

Din străveziu încerc să mă slobod Capcană-mi este un năvod Pierdut în timp, acolo-s dus Uitat, într-un apus Cuprins de mrejele uitării Călătoresc, pe potecile visării Hățiș de labirint

Cerul înstelat Pe câmpii înflorite Așternut de somn

Fulgere pe cer Între coastele mele Drugi înroșiți

zboră zvonu’n miez de noapte c-a venit războiu’n sate florărese sute mii șî vre-o doi zarzavagii mâne mândra să mărită chiar în zori la răsărită șî mai umblu’n zvon ciudat cica, m-aș fi

Se credea un, foarte deștept Lumea-i zice analfabet El le\'ntoarce: sunt un concept Doar al țării Mari, poet

aș vrea să pot zbura dincolo să mă întorc seara la cină să împărțim felii de lumină din miezul pământului visele nopții să ne fie calde diminețile reci cu miros de salcie de fiecare dată când

Parfum de rouă-mi plouă\'ngânduri neîncetat Îndurerat din valuri pe plajă aruncat Trup muritor ai spintecat Pe nisipul fierbinte și sărat Cu gând să fie purificat Săruri, pe răni tu i-ai

Gând... absentezi din primăvară,vrei niciodată alergi în mușuroiul înghețat cerul,să prabușească norii din senin aștepți,deodată nu faci nimic sămânța, arde plumbul creierului

întinzi mâinile până dincolo. te privesc ești înconjurat de copii flămânzi. *** ziua de ieri ți-a intrat sub unghii a… ai o firmitură de pâine pe bărbie rămasă de la prânz. *** degeaba

În colțul minți-mi zboar-un gând gândesc flămând scot creierul din umbră și îl pun pe o piatră la soare privesc toate crăpăturile scotocesc în toate ungherele răscolesc toate rafturile iau

ții mâinile împreunate în dreptul pieptului ca un vapor de hârtie în mijlocul unei ape liniștite

Un punct Îl aveam pe aici pe undeva prin buzunarul pantalonilor știu ca într-o zi l-am scos mama vroia să îmi spele pantalonii, acum vreau să îl pot folosi Și…

Curg valuri de zmoală peste ochi’mi rămâne, penel un creion sau mai degrabă mizeria de sub unghii răsturnată peste coala de hârtie desfăcută cu grijă din ghemotoc așezată năframă peste masa

o țin în palmă -cu gând să fac broasca pe luciul lacului- tare uneori prea rece nu-mi zice nimic așteaptă acolo în căusul palmei, o privesc câteva firicele argintii sclipesc la

pentru vorbe nespuse ce au rămas pe buzele uscate după atâta tăcere și doare intră în piele ca o ciumă albă rămâne alb negrul e trasat în tăieturi adânci albul presărat de mâinile trudite

mama curățase geamurile ieri nu văzusem până atunci vopseaua scorojită de pe tocuri cireșul din fața geamului, părea că nu a fost așa niciodată scoarța ușor crăpată pare mai viguroasă susține

mâinile tale ravășesc întunericul șoapte dulci trosnesc aiurea prin memorie parcă ard lemnele în șemineul ce îl visez lângă mine îți scriu când ești lângă mine -liniște se întunecă în jur doar

bag mana în buzunarul dintre coaste să aștern un picur din roua ochilor tăi adunată cu grijă din vârful unui firicel de iarbă crescut într-un colț de cer ridic privirea să iți citesc pe buze

dau jos fața de carton piele vopsită în chip haios zambet fermecător buze întinse până desupra urechilor ochi lăptoși privesc pământul cenușiu corbii au hrană mormane de

O zi de fast; liniște, zbucium, căință o zi ieri un sufelet recapată energia de a zbura un altul cade în întunericul minții sale o zi pentru unii de sărbătoare pentru alții de alinare am

cad din abis cu sfințenie privesc cerul și marea marea și cerul cenusă cade din pământ și lacrămi urcă la cer vecina bunicii dă în bobi: “la ceas de seară vei întâlni mândră fecioară”

Buimac într-o odaie goală stârcit între gât și creier pereți capitonați cu spini de catifea uși ferecate în linii albe ferestre luminate de negru mat spoite cu licurici Tovarăși de gânduri