Ochian Nicusor

foarfeci care taie drumul parcă ar pregăti ață pentru tivit coaste în parcări, pe autostrăzi, ca într-un popas înainte de a ajunge în brațele asfințitului (ce se leagănă ca o tomată pe un fir de

O situație sau câteva vorbe spuse în necunoștință de cauză din prea multă îngâmfare din prea plin de tine însuți sau dracu știe de ce se lipesc de tine cum s-a lipit guma de mestecat a lu’

în fața calculatorului peste coala albă –Microsoft Word parcă din unghii izvoare de gânduri atacă în haite ca lupii înfometați sub comanda căpitanului – Memorie tranșează între fălci prada –

Dincolo de răsărit nașterea de piatră arde statui de lut dincolo de răsărit diminețile nu renasc plutesc mantii cum nori de cenușă aștern asfințitul dincolo de răsărit buchete de

Cerul înstelat Pe câmpii înflorite Așternut de somn

Fulgere pe cer Între coastele mele Drugi înroșiți

pe morminte flori de maci pe cruci fire de iederă uscate și chipul tău lângă un ochi gol nu știam că te-a înghițit un uter sterp așteptam să renaști să-mi râzi să-mi plângi să-mi ții de

Îmi întorc pașii pe câmpurile de luptă unde elaboram tactici de război unde călcam totul în picioare prin ruinele lăsate în urmă sub bocanci mă-ntorc desculț să-mi simt focul arzând sub

Freamătul frunzelor mă urlă printre copacii ăstia seci ce-și exersează mersul dute-vino, forfota lor calcă apăsat cărăruile pe care-mi plimbam liniștea m-au exilat pe străzi goale de mine,

pătură de stele în jurul ploapei ploi de meteoriți calătoresc de pe o planetă pe alta de la un vis la altul din gând în gând din mintea mea din mine se strâng în cerc frânturi dintr-un film

în primăvara asta, au înmugurit flori de gheață pe prispa casei au înflorat până și geamul odaii le priveam, și am întins palmele’amândouă să le culeg s-au bucurat întratât de mi s-au

Spune-i hai spune-i Tu de ce m-ai dat harană pământului vecin lighioanelor de subsol întortocheatelor labirinturi de întuneric să-mi hrănesc rătăcirile cu fructe nu nu cu fructele din

După sfârșit rămân grămezi din noi mormane de nimic în nimic până când și nimic începe tot din nimic până când și nimicul are o oarecare însemnătate “la început a fost Nimic” sau poate

m-a luat un dor de plimbare, cu mine, printre toate cele prin lume, printre oameni, pe străzi noi-vechi soarele îmi topește mersul pe asfalt, umbra mă ia de mânecă să văd oameni buluc, gălăgie,

strâng în brațe cuvântul Tau picătură cu picătură fiecare strop, literă a speranței ce mi se prelinge pe trunchi, în alfabet al implinirii rugilor cuvintele’n ploi de vară-mi bat

zboră zvonu’n miez de noapte c-a venit războiu’n sate florărese sute mii șî vre-o doi zarzavagii mâne mândra să mărită chiar în zori la răsărită șî mai umblu’n zvon ciudat cica, m-aș fi

dau jos fața de carton piele vopsită în chip haios zambet fermecător buze întinse până desupra urechilor ochi lăptoși privesc pământul cenușiu corbii au hrană mormane de

În colțul minți-mi zboar-un gând gândesc flămând scot creierul din umbră și îl pun pe o piatră la soare privesc toate crăpăturile scotocesc în toate ungherele răscolesc toate rafturile iau

Grăiești în vorba nimănui Vrei să te-auzi Să știi ce spui Din graiul tău, al nimănui Nu știi ce-auzi Nici ce tu spui Vorbești Doar nimanui