Poezie
2041
Octombrie la 33 de ani și iz de turtă dulce
1 min lectură·
Mediu
Sub streașina casei s-a facut liniște
mărul din curte
își întinde mâinile uscate spre cerul fumuriu
cocorii
poartă în cioc colțurile odăii
doar trei
în celălalt colț un copil mănâncă lipii cu magiun
mijlocul camerei îl ocupă o masă veche de stejar;
pe o margine murături
pe cealaltă margine de masă
bunica frământă turtă dulce
lângă sobă
bunicul repară o pereche de bocanci rusești.
***
În fața porții, jumătate deschisă,
un străin dă un pas înapoi
obloanele sunt lăsate în jos
prispa casei
s-a învelit în covor de toamnă
acoperișul cenușiu
s-a așezat pe o parte de atâta așteptare.
002.364
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ochian Nicusor
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 99
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Ochian Nicusor. “2041.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ochian-nicusor/poezie/13956248/2041Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
