Oancea Sorin

v-ați publicat viața o respirație deasupra albi var pete de pereți reci unde nici o nici O nu a fost un semn ba urmă de fonemă ba tocul ușii tipografiile voastre s-au adunat în

verde reflex pe aripi de titan, vâsle în camera areflexivă... apă din apa lunii... clipa când se mijesc lacrimi din bani lipiți de verosimil dezolant cu aripi grele din manufactură, absent,

se ascute oglinda rațiunii în rostogolul secolului douăzeci cu cearcăne nevrotice de spaimă mâncat de icter și de bube reci lumina nu mai intră pe fereastră e un complex de volți teleportați cu

Exilat pe un asteroid/ stafidă uitată în centrul casei comunale de cultură, căzută, de la ultima colivă. Micul păianjen trist coboară înfometat pe ață câte-o rouă pe cruce... A venit, iar,

i car s e uita di n cer la noi p l o u a (universul...) ce vânt te aduce? strigau stropii în asfalt ce întrebare ai? creșteau lacurile pe trotuar cerul sclipea prin negură un

Aceiași bolnavi, aceeași mizerie printre catarge, muribunzii albiți de naufragiu... Malul nopții, albastrul drum spre libertate... Steaua nordului tremura, nălucă, dintre norii de ceață; din

Salbă de mărgăritare - Lumea - în tină, peste leșuri descompuse din timpul războaielor, luminează în pulsul unei bufnițe albe la pândă de șoareci. O bufniță ce a fost înfometată, în contextul

Spirala se înnoda graniță de abis, la zenit. Creștea, în glodul țintirimului, printre năluci de tuburi înnodate în neputincioșii care privesc somnoroși cerul, iarba din tavan, Luna cu miros

Cititul naște imagine în Mintea mea. Privirea trăiește imaginea Afară din mine. Nu mai știu ce e artistic?! Poezia sau Filmul. Poezia sau filmul. Poezia sau Filmul. Poezia Sau

nu mai am orizont de lectură poezia închisă de uși unde suferă miasma suflete cuvinte-cheie albite de așteptări așteptare clink clink clink întrerupătorul scârț sertarul poc

au dispărut valurile de pe lumea asta de te miri unde din semne lumina a migrat ca din oglindă în ciocuri noi am văzut pumnale în zbor spaima pescărușilor în noapte vântul s-a apucat de

complice la căderea frunzelor de trandafir în lacrimi de remușcare către Dumnezeu îngeri sfinți generația pierdută cântă recviemul trează încercănată încercuită de impostori cerul crapă de

poate că am uitat cartea deschisă la poezia asta era un text narativ versificat din secolul nouă numai visul mă ține viu realitatea e o presupunere între fluxuri geopolitice de tancuri eu sunt

Pe zidurile acestor străzi cresc lacrimi în coliere de rouă. Le putem zice geamuri de beton, fier-beton, viziune, nicidecum case, clădiri... Zorii de ceață se năpustesc spre malul

Despre idoli în amurg, bătrânul nebun, în sentințe, rumina idei, amoral, necuviințe... Despre un amurg cu idoli, despre (ne)cer, necredințe, vitalist, pierdut, con clavi, în dialog mut cu

Deschis e cerul către steaua nordului de gândul coborâtor la sud. Captiv în peșterile din câmpie, din care ființe albe, milenare, ies în căutarea ființelor naive care au răsărit din

Ți-ai alege un nufăr pe un lac calm în loc de o stea pe cerul senin? Ar fi precum regele ar lua calul. Târgoveții s-ar răscula, geloși pe gambitul lichid. Ce ai pune în sticluța

M-am întrebat cum s-ar scrie dicteul automat al liniștii urmat de cel al nepăsării. Fără text de balast sau baroc lingual nevrotic. Fără steluțe nesincere pe ceruri lipsite de nord. Fără semne

Nu știu să se fi plâns atât făr' de lacrimi, făr' de rost, sau făr' de vină, cum s-a plâns în zilele astea toride între ochiurile hamacului dintre palmieri? Săracă bucată de pânză, udată de

nimeni nu ți-a spus să te trezești în țara asta în orașul ăsta roz și a l b C a v a r u l ai făcut asta când ți s-a tocit perna norilor de ploaie din lumea cealaltă asemeni

Canarii nu plâng pentru libertate, lor zăbrelele le vin cochet, zborul le e sigur în volieră. Nu cântă doine în bărăganul dintre dealurile feleacului. Sau eu nu mai vreau să-i țin în cușca

lumea de astăzi - patul lui Procust. lama din ghilotină drept în coada de tutun iar maxilarul degetelor se oprește carnal în spaimă vom lăsa dâre de scrum și nori de fum din furnale cu

Sunt o mie de voci dintr-un răgnet de jale. Individul inexistent: al lumii socialiste, al poeților torturați, al Albei Neagra din comuna Lepădați, al tiradelor păuneștiene, al cenaclurilor