Oancea Sorin

am văzut bărbosul cu o pană după ureche spunând că nu e nicio scăpare dintre versuri, forme, tehnici același ochi s-a uitat înapoia lui așa că m-am uitat dublu și înainte și înapoi curgea șrapnel de

motanul cu zâmbetul de cleștar era un pahar delicios de jocuri surprinzător de acrobatic dansa cu ațele spre cer în gheare moi câteodată cădea cu fața spre pământ adormea așa de obosit de

dragul meu poet sunt numai gărgăuni și mofturi cu nas pe sus cu aripi fâlfâind cuvinte sau cuvântări zi tu ce crezi că ai găsit între emisferele mele roase de atâtea emoții vulgare atâtea

am impresia cărării de sub pod dar atingerile tale te mărunțesc într-o înșiruire de neplăceri scăzute din promisiunile ieri-lor nici impresia însă nu ajunge sădită chiar în sinestezie

îți voi da un certicat de naștere/în absolut orice va fi la fel de vânt ca ideea ta gânditul la rece între nori e o stare aproape orice stat îți va da apoi un nume vei fi pe cale să devii lîngă

te-ai trezit iar că-l reciți pe străzile astea de asfalt și gunoi cuprins de dragostea cea mai ascetică de kenoza în poezie spuneai că-l cunoști mai bine decât se poate vorbi contopit vers cu

vorbe goale de miez umplute cu carne amestecată cu roșii proaspete de vară zemoase și castraveți verzi mărunțiți zâmbind superficial către ea și el turbanul serii în orașul aburind parcă stins

azi scriu din oboseală de pe peronul stației vacarmul și sila îmi șoptesc demult despre golul dureros nu credeam să simt vreodată soarta deportaților prin îmbulzeala din tramvai mă trezisem

azi vă propun ceva nou/ nu știu ce să mai spun desenați un cerc din umbre/ priviți razele voastre prin întuneric alegeți liniștea/ viața și moartea azi e deja aici/ în trecere

cerul și marea/ lumea și zarea cuprind într-o clipă ochiul minții deschise prin fereastră în cameră un pat și o cafea sunt în dialog printre cei mulți și reci care se trezesc în fața ferestrei

vei zice că sunt dintr-un popor de îngeri dacă ți-aș zice că mi-am pierdut aripile eu sunt însă dintru păsări nicioadată n-am avut aripi poporul meu e de struți-curcani vede roșu în fața

caută-mă în bazar la umbră printre tonele de diamante false pierdut sunt pe taraba pustie și ia-mă încet ca pe o petală să simți asprimea catifelei mele cu soarele asupra noastră vom

am aproximat încă de pe atunci că soarele va coborî știam că zilele vor fi tot mai normale serile alea erau plictisitoare pentru toți nimeni nu se mai aștepta la nimic extraordinar mersul ne

până acum am fost un politician sensibil și cult plasele și năvoadele au fost labirintul meu spre minotaur ieri am ajuns la el și am luptat ca făt-frumos de picior am avut firul ariadnei ca

sunt un nefericit într-o silabă așteptând motivul light din fumurile mele prin furnalul pe care-l numesc persoana mea curge vodka zării voastre arde totul și îl sterilizează până la ultimul

în dimineața asta într-un mall din România un englez pierdut căuta ieșirea în zorii aceștia un ins bizar în costumație lipsită de bună purtare căuta aprig să găsească drumul spre ușa

renunț ochilor să le arăt istoria (nu vreau să fiu la fel cu lașii dacă e adevărat că e o poză cu flori) - încă o natură moartă cu zâmbete pe peretele durerii de la vest - (oameni hipnotizați se

vorbele au fost semănate deja și nu mai înseamnă ce vor ele ci doar umbra fragilă a umbrei de ecou care li se așează în față numele au fost toate folosite încă de la Adam pentru a fi cunoscute cele

m-am îndrăgostit de mare încât am murit pe plajă mormântul mi-a fost un pescăruș care vine să vă mai vadă toata viața mea a fost este și va fi un diluviu de lume

plângeam într-un pahar sticlos toată dimineața tunasem încet eram neînceput deși mă turnasem pe limbă gust de cafea și cicoare din lacrimile mele scoteam roua despărțind-o de susurul de apă

era ceața, aia care știi că e... sau crezi, care se lasă la ultima poezie când visele mele de tăcere se uneau pe poteca Visului când tăcut treceam din sufletul meu în celălalt însemnând identitate,

dragostea era un cuplu de porumbei liniștiți într-o colivie, simplă imagine desprinsă din cușeta trenului. drumul spre marele oraș, spre Ioana noastră rănită, spăla multe din resentimentele

era o zi liniștită, de la cer până'n firmă nu se auzea pic de zgomot. șeful nu mai era la fel de "vesel" și nici pe holurile administrației nu zāngăneau difuzoarele. gașca se resemna spre o