Oancea Sorin

Un melc se urcă pe o frunză. În piața orașului curat. Zâmbeam cuminte lângă gură-cască. Un șoim desenat pe asfalt cu cretă parcă ar fi fost. Ospățul de după sportul de a fi liber cântecele

Nu mai e utopie după Cetatea Soarelui. Eram prizoner între ceruri ca un dispreț. Casa caldă, acolo unde zâmbeam, copilăria, copiii, și acest atac. Comandantul cetății salută cu respect în

Prin ochii din șoim vedeam în Oracol cum s-au întâmplat toate drumurile dorului. Un cer înnorat peste câmpul nostru peste comandantul îngenucheat. Trâmbițe și săgeți, lănci și scuturi. Noi nu

Berbecii au rămas lângă porțile deschise. Artezienele cântau din frunze-n noapte un vals. Roțile se lichefiau în ritm și puls pompele din valve/ șoseaua învia. Obraji-mi curățau aerul rece de

Timpul roșea pe o motocicletă plecată. Caii mei prindeau aripi lipiți pe marginea copacilor de scoarța artezienelor. Un gând îmi coboara din ghidon pleca de la mine rămânea

Un cadril nu-i strică nimănui perele din fructieră, curbe galbene. Cerbii cântă în zori, la ferestre rubinii prin cleștar, gustul nopților de bal. Umbre goale de emoții, norii grei ning

Prin zăpadă de peste asfaltul barbar, călcam gerul cu amar. Din zalele de escapadă mergeam răcit pe la universitate. Cerul tunând ca din sorți, m-a trezit, alergat de porumbei. Făceam

se mutase într-o cameră încălzită de ochii unui prunc pe la amiază abia trezit din somn pregătindu-se să scâncească mulți ani de acum înainte și noi căutam prin zăpadă urmele pașilor ei

peste aripile fluturelui - un fulg scădea lent lupa mărind ochiul roșu ca roua - lacrima de dimineață lumina

iadul începe cu un concert de Bach privim liniștiți parcă am dormi în marea rostogolire prin bulgăr pe drumul inimii de a ne înghiți într-un puls concentric timp în care pianul tot mai cald

frica, de astăzi, m-a lăsat și am ieșit incult pe stradă printre mine și tine, vorba să stea, ochiul ar vrea, s-ar bucura pereții școlilor se trandafireau, îmboboceau, înviau umbre de istorie m-au

băi nimeni, te-am cunoscut într-o piață publică din centru, băi nimeni, alb peste norii albi de cer senin. băi nimeni, uscai vântul de miros de trandafiri copți, băi nimeni, cu o pompă în

răsăritul era apusul genelor de cucuvele retrăgându-se prin scorburi umbrele creșteau în baleaj de sfere multicolore peste geamul autospecialei soarele punea colaje de îngeri în depărtare un grup

un giuvaier peste mâna dreaptă a gândului virgula greșită din măruntaiele poftei rostogolindu-se spre a da sens propoziției printre nutrienți și rebuturi din natură tot mai aproape de a fi

dezvelesc pielița ochiului vorbei cu atenție lăsând timp pentru durere ușoară dezvelesc pielița ochiului vorbei pentru a intra lumina nevăzută în durerea ușoară alintul zorilor e un simplu moft de

s-a rupt un fir în lipsa ta printre celelalte jucării scămoșate un fir de aur alb cât o viață de om cucernic pe fața oglinzii un solemn stâlp electrizat de viața celorlalți mirați exact la

sunt călătorul pierdut după nouă în tramvai uscat de lehamite și bucurie după muncă și ceilalți pierduți care merg cu mine in cârd oamenii gri care așteaptă în stație viitorul ultimul călător

gura iernii usca cerul de vară la bordul avionului de pe ruta de Pa-pa-paris chimia parfumului tău le făcea greață când coborau în sala de așteptare un nor de ofticoși politicoși plini de

aplaud cărămizile cu entuziasm printre cele ce nu puteau să treacă printre campanii publicitare pahare cu suc apă apă minerală vin bere bere caldă țuică votcă coniac aplaud promenada piatra de sub

trăiam într-o cochilie de cuburi strivită de privirile vulturilor mă târam ca un limax la mine în casă mă ascundeam între gelatinele surate traiul era un gest redus de melc lunecos care lăsa bale

am văzut bărbosul cu o pană după ureche spunând că nu e nicio scăpare dintre versuri, forme, tehnici același ochi s-a uitat înapoia lui așa că m-am uitat dublu și înainte și înapoi curgea șrapnel de

motanul cu zâmbetul de cleștar era un pahar delicios de jocuri surprinzător de acrobatic dansa cu ațele spre cer în gheare moi câteodată cădea cu fața spre pământ adormea așa de obosit de

dragul meu poet sunt numai gărgăuni și mofturi cu nas pe sus cu aripi fâlfâind cuvinte sau cuvântări zi tu ce crezi că ai găsit între emisferele mele roase de atâtea emoții vulgare atâtea

am impresia cărării de sub pod dar atingerile tale te mărunțesc într-o înșiruire de neplăceri scăzute din promisiunile ieri-lor nici impresia însă nu ajunge sădită chiar în sinestezie