Nuta Craciun

un alt noiembrie, aceleasi doruri intrerupte
de tipatul cocorilor, o moarte isi lasa aripile la usa diminetii,
dinspre departe un zbor iti mangaie frigul…
cuvantul tau marturiseste frumos propria natura

te regasesc cu aceeasi incantare
anana

mi-a placut cum te mantui de incertitudini si
intrebari - arzand, caci arderea este mantuire…
lirica ta se bazeaza pe abilitati de scriere autentica,
primele versuri au fost pentru mine o adevarata revelatie:

“M-am iscat odata cu primul plans. Nu era primavara,
nici vara, nici toamna sau iarna. Era tarziu. Asa ca
acum cand intinzandu-ma intre cuvinte astept Dimineata
(zilele mele au doua dimineti)”

anana

incitant titlu, desi sub cearceaf in lumina draga Alice,
nu stiu daca sta viata… zic si eu sub cearceaf pe intuneric,
da, poate fi un fel de viata de noapte, unde fiecare face
ce poate:)) glumesc, adevarul este ca mi-a provocat imaginatia
poezia ta, sincer mi-a placut mai ales prima strofa, dar parca
finalul l-as fi vrut mai puternic

cu drag
anana

frumos spui tu despre timp:

zilelele mele
sunt guri hulpave
mestecã sticlã pisatã
plâng

desi se pare ca e un cosmar cu rataciri in real,
iar finalul este pe masura unei poezii care se respecta:

ceasul își rotește limbile
sub pielea mea
înapoi

mi-a placut!
anana

frumos de tot acest poem, desprins din partea ta de cer
unde-ti porti deopotriva incertitudini si netrairi, bucurii si tristeti,
unde-ti culci intrebarile in somnul copilariei ce mantuie…
de aici lumea ta cu partea ei de cer, pare trista, dar nu uita Lory,
speranta e a celor ce cred in ea!
felicitari pentru carte, sa-ti de-a Dumnezeu sanatate, prieteni adevarati
si… nu uita SA FII FERICITA!

cu drag
anana

cautarea ta prin vers pentru a-ti plange nefrumusetile,
e cantec vesnic
celalat eu - suflet pereche uitat la marginea cerului, acolo unde timpul e infinit, iar iubirea lumina,
celalalt eu te-nvesmanteaza-n mister
anana

frumos stii framanta intoarcerea!
imi plac solstitiile de sub tample si retrairea in
perpetue intoarceri
nu poti renunta la primul vers? poezia incepe asa de frumos
de la versul doi, zic eu, e un minunat discurs poetic dedicat
celei pe care o astepti sa-ti rotunjeasca mersul prin viata

anana

scrisoare de imblanzit frigul din inima, poemul acesta
apropie doruri... uneori te simti instrainat si-n propria ograda
nu-i asa Mircea? atunci scrii, iar instrainarea mai fuge o azvarlitura
de bat...
iar despre clauni si tigri, numai de bine, imaginea se apropie mult
de realitatea mea:) dar speranta moare ultima, nu?
asa-mi explic eu versul final

anana

discurs interior, reflectii in jurul lucrurilor cu preferinta
spre lucrurile care nu-ti cer explicatii, nici sacrificii, refugiu in uitare,
MAREA UITARE, cea mai divina victorie, ultima noastra speranta...
o personala care poate fi mai mult cu un titlu adecvat

anana

te citesc si-mi place naturaletea ta, ideea aripilor
putine, a aripilor de sare, imaginea ingerului din noi
transformat de timp...
poate fara:

... „nu te ridica
ele te implică”

pastrand ideea poate poti formula altfel, nu stiu
ceva de genul: „dar aripile mele de sare au dizolvat zborul”
sau „aripile mele de sare plang lacrima indoielii”

numai bine
anana

si trenul tau a trecut printre degete?
asa se explica ca ai rezonat cu finalul, imaginea mea preferata
e cea cu ...“gara”:)

multumesc de trecere, scuza intarzierea
toate cele bune si tie!

anana

stii ca ma intrebam daca nu te-am suparat cand am lasat un comm cam pe langa
text in pagina ta? eram intr-o dispozitie sugubeata si pe moment nu am facut legatura dintre un titlu al tau si Garcia Marquez… scuza-ma,
in rest… ceva ma face sa cred ca acelasi Timp te bantuie si pe tine, aceleasi intrebari …

ma bucur de trecerea ta!
anana

________________________________________
multumesc pentru constanta Cornelia, da, trenul poate fi si o iubire pierduta iar fotografia o capcana care se-ntoarce-n gand si-nchide-n ea intrebari,

Adina, ma bucur de trecerea ta si de talmacirea tristetii, de aducerea inapoi a timpului pierdut in cautari irosite, de intoarcerea in gand cand inima un mai e inima, palmele nu mai sunt palme, intrebarile nu mai sunt intrebari …

Ela multumesc, as vrea sa cred ca merit aceasta steluta… gestul tau a venit in momentul in care alergam timpul prin labirintul unei palme, iar el abil imi scapa mereu printre degete:)
interpretarea pe care ai gasit-o tu se pliaza perfect pe starea mea de fapt, multumesc!

anana

„când mă gândesc la tine tac
și aștept să fiu iubită pentru toate zilele acestea fără de tine”

imi place cum iti scrii memoriile despre iubiri tacute…
cuvantul nerostit poarta in el putere magica Dana,
dar tu stii asta...

drag
anana

te regasesc la fel de subtila, versurile tale trimit
la meditatie
cand Dumnezeu a condamnat omul la viata, i-a pus
alaturi si unelte ajutatoare, astfel cu cheia inimii se poate
deschide frigul dintre cuvinte, pierderile sunt doar forme
transparent-trecatoare Ela,

cu drag
anana

interesanta imagine a mortii atat de limpede
ca ne vedem chipul, deasemenea
pamantul ca un trup in care ne refugiem
cu moartea si cuvintele alaturi …

imi place cum suna:
“undeva amețitor de aproape”

te citesc cu placere,
anana

ai dreptate, unele lucruri nu se uita, iar pentru o iubire adevarata mai ca merita sa-ti
smulgi inima, gandind bineinteles ca dai o sansa unei noi nasteri;)...
iar teama ca fara voie o sa te dezici de angajamente, da, exista, e in firea noastra un da si nu, sunt acele contradictii zilnice intre care oscilam cand suntem singuri...

daca ar fi ceva de ales... eu as prefera sa raman uitata pe varsta copilariei:)

drag anana

…cel mai putin subtil si tocmai de aceea cel mai frumos indemn
la “necumintenie” :) de altfel superb tot versul final:

“nu-ți fie frică de cea care te va ucide în cele din urmă
ia-mă în brațe când pleci”

poem scris cu patima celei care mai crede in imbratisari:)

ma alatur dorului de… brate, tara, prieteni
drag
anana

un text pe care l-am citit cu placere, farmec si ingenuitate, lirism bine condus,
felicitari!

anana

Silvia, de-abia astazi am reusit sa fac o pauza de la “cele care
nu se lasa de mine” ajungand aici … uf, da-mi voie sa ma fastacesc
… e prima poezie din viata mea pe care o primesc cu dedicatie si fastaceala mea e cu atat mai evidenta, iti multumesc pentru “cursa de liniste” in care
ai reusit sa ma prinzi, cu siguranta lumea e facuta si din “liniste” si din
copii cuminti completand “sufletare” (ce frumos!!), dar mai ales din
OAMENI, da pe lume mai sunt OAMENI care gandesc inspre altii…
m-a impresionat mult gestul tau, cuvintele oricum ar exprima prea putin…
sa-ti de-a Dumnezeu tot binele pe care sufletul tau sensibil il indreapta spre ceilalti, asta am simtit eu citind … o liniste mare cat o singuratate,
o liniste ce linisteste, racoreste, dezmiarda…

dincolo de asta… sunt cu atat mai fastacita, poemul acesta are o valoare
literara pentru care te felicit!
sunt bine ratacite pe aici expresii care dau multa forta textului, accentuind starea de dinaintea imblanzirii linistii…

drag si pretuire
anana