Nuta Craciun

discurs interior, reflectii in jurul lucrurilor cu preferinta
spre lucrurile care nu-ti cer explicatii, nici sacrificii, refugiu in uitare,
MAREA UITARE, cea mai divina victorie, ultima noastra speranta...
o personala care poate fi mai mult cu un titlu adecvat

anana

te citesc si-mi place naturaletea ta, ideea aripilor
putine, a aripilor de sare, imaginea ingerului din noi
transformat de timp...
poate fara:

... „nu te ridica
ele te implică”

pastrand ideea poate poti formula altfel, nu stiu
ceva de genul: „dar aripile mele de sare au dizolvat zborul”
sau „aripile mele de sare plang lacrima indoielii”

numai bine
anana

si trenul tau a trecut printre degete?
asa se explica ca ai rezonat cu finalul, imaginea mea preferata
e cea cu ...“gara”:)

multumesc de trecere, scuza intarzierea
toate cele bune si tie!

anana

stii ca ma intrebam daca nu te-am suparat cand am lasat un comm cam pe langa
text in pagina ta? eram intr-o dispozitie sugubeata si pe moment nu am facut legatura dintre un titlu al tau si Garcia Marquez… scuza-ma,
in rest… ceva ma face sa cred ca acelasi Timp te bantuie si pe tine, aceleasi intrebari …

ma bucur de trecerea ta!
anana

________________________________________
multumesc pentru constanta Cornelia, da, trenul poate fi si o iubire pierduta iar fotografia o capcana care se-ntoarce-n gand si-nchide-n ea intrebari,

Adina, ma bucur de trecerea ta si de talmacirea tristetii, de aducerea inapoi a timpului pierdut in cautari irosite, de intoarcerea in gand cand inima un mai e inima, palmele nu mai sunt palme, intrebarile nu mai sunt intrebari …

Ela multumesc, as vrea sa cred ca merit aceasta steluta… gestul tau a venit in momentul in care alergam timpul prin labirintul unei palme, iar el abil imi scapa mereu printre degete:)
interpretarea pe care ai gasit-o tu se pliaza perfect pe starea mea de fapt, multumesc!

anana

„când mă gândesc la tine tac
și aștept să fiu iubită pentru toate zilele acestea fără de tine”

imi place cum iti scrii memoriile despre iubiri tacute…
cuvantul nerostit poarta in el putere magica Dana,
dar tu stii asta...

drag
anana

te regasesc la fel de subtila, versurile tale trimit
la meditatie
cand Dumnezeu a condamnat omul la viata, i-a pus
alaturi si unelte ajutatoare, astfel cu cheia inimii se poate
deschide frigul dintre cuvinte, pierderile sunt doar forme
transparent-trecatoare Ela,

cu drag
anana

interesanta imagine a mortii atat de limpede
ca ne vedem chipul, deasemenea
pamantul ca un trup in care ne refugiem
cu moartea si cuvintele alaturi …

imi place cum suna:
“undeva amețitor de aproape”

te citesc cu placere,
anana

ai dreptate, unele lucruri nu se uita, iar pentru o iubire adevarata mai ca merita sa-ti
smulgi inima, gandind bineinteles ca dai o sansa unei noi nasteri;)...
iar teama ca fara voie o sa te dezici de angajamente, da, exista, e in firea noastra un da si nu, sunt acele contradictii zilnice intre care oscilam cand suntem singuri...

daca ar fi ceva de ales... eu as prefera sa raman uitata pe varsta copilariei:)

drag anana

…cel mai putin subtil si tocmai de aceea cel mai frumos indemn
la “necumintenie” :) de altfel superb tot versul final:

“nu-ți fie frică de cea care te va ucide în cele din urmă
ia-mă în brațe când pleci”

poem scris cu patima celei care mai crede in imbratisari:)

ma alatur dorului de… brate, tara, prieteni
drag
anana

un text pe care l-am citit cu placere, farmec si ingenuitate, lirism bine condus,
felicitari!

anana

Silvia, de-abia astazi am reusit sa fac o pauza de la “cele care
nu se lasa de mine” ajungand aici … uf, da-mi voie sa ma fastacesc
… e prima poezie din viata mea pe care o primesc cu dedicatie si fastaceala mea e cu atat mai evidenta, iti multumesc pentru “cursa de liniste” in care
ai reusit sa ma prinzi, cu siguranta lumea e facuta si din “liniste” si din
copii cuminti completand “sufletare” (ce frumos!!), dar mai ales din
OAMENI, da pe lume mai sunt OAMENI care gandesc inspre altii…
m-a impresionat mult gestul tau, cuvintele oricum ar exprima prea putin…
sa-ti de-a Dumnezeu tot binele pe care sufletul tau sensibil il indreapta spre ceilalti, asta am simtit eu citind … o liniste mare cat o singuratate,
o liniste ce linisteste, racoreste, dezmiarda…

dincolo de asta… sunt cu atat mai fastacita, poemul acesta are o valoare
literara pentru care te felicit!
sunt bine ratacite pe aici expresii care dau multa forta textului, accentuind starea de dinaintea imblanzirii linistii…

drag si pretuire
anana

se spune ca atunci cand ne infruntam temerile scriind despre asta,
ele isi pierd puterea asupra noastra.
e un exercitiu pe care si eu il practic si care da rezultate, dincolo de
faptul ca scriind mana se formeaza, iar imaginatia, vizionarismul daca
sunt, salveaza de frivol.
dorul de noapte il facem pe din doua? e valabil si pentru mine, desi am fost nascuta inspre dimineata:)

anana

asculta-ti inima... vezi, daca ea crede in biruinta iubirii...
poti macar sa zambesti:)

altfel...mesajul imi pare prea direct transmis... nu stiu, poate daca
ai prelucra putin expresiile „lumina ochilor”, „galbenul obrajilor”
„atingerea toamnei”, „nu-mi vine a rade” care sunt uzitate, nu aduc
prospetime, noutate...
as incerca o varianta dar... tu stii mai bine

cu sinceritate
prietenesc anana

din ratiune pur personala zic: din cutia Pandorei nedeschisa,
v-a evada un vis special pentru tine; pazeste-l cu sfintenia
celui care stie ca „singur e doar cel ce n-are nici un vis”

despre poem: sugestiv, fara imagini inutile... mi-a placut!

anana

“iubind iubirea” scriem despre ea ca despre o umbra
uitata langa noi intr-o dimineata tarziu …cand
ne intrebam uimiti: dar iubirea unde se duce cand… se duce?

multumesc de cuvinte si de … aceleasi indoieli :)

multumesc pentru lumina acestor cuvinte, ma asez in rugaciune alaturi de tine intru slavirea fecioarei Maria


la multi ani!

sangele din final voiam sa insemne viata, iar restul
... daca ti-as spune ca ce simt uneori e mult mai dur, mai crede?
si apoi e un poem de dragoste de viata, doar ca UNEORI privesc capetele existentei cum ma ard si atunci strig...

cred ca te cunosc putin si stiu ca si tu iti strigi intamplarile sau neintamplarile, nu? ce sanse am sa accepti explicatia „preataiosului?” si apropo de pocainta, nu cred ca am inteles...

multumesc ca ai trecut!
anana

tu stii ca dreptatea cand e vorba de arta e mai relativa
decat teoria relativitatii ...dar teama mi-e cand o sa-mi termin de luat la rost viata, atunci despre ce o sa scriu?
daca mai suntem pe-aici, imboldeste-ma ca-n vremurile bune:)
multumesc pentru cuvinte!
anana

iti multumesc Cornelia ca-ti faci griji pentru mine,
problema e ca atunci cand ramanem singuri cuvintele
au alta forta… devenim duri tocmai pentru ca nu avem ce pierde, in rest … nu toate zilele sunt la fel:)

Gabriela

e bine, multumesc,
nici eu nu ma gandeam la “pacatul” varsarii sangelui…

felix nicolau

uneori suntem patetici orice-am face, dar pe scena urcam doar de dragul vietii, strigandu-ne tare spaimele…
multumesc de apreciere, conteaza mult pentru mine!


Silvia

mi-ai lasat cuvinte de suflet aici si recunosc ca imi fac bine…
spune-mi, tu chiar poti dresa linistea ? pe tine nu te rontaie?
nu te injumatateste?
lupta este inerenta, ai intuit si nasterea zilnica la fel, altfel
ce-ar fi viata, nu?

Florina

mi-amintesc primele zile pe site cand tu ma-nboldeai
inainte, de-atunci au trecut cateva veacuri ...
ma bucur ca esti aici!

anana