Nonciu Dragoş

Și mori de vânt se clatină în zare, Cu scârțâitul lemnăros a jale Își plânge vântul din azur, Că nu-i împinge pale-n frâu. Mai calm o prinde-n vrajă, Șoptita adiere în amiază, Mângâietoare și

La blocul de piatră urșii casă și-au tras, Pricepuți prind la ață peștii cei grași. Pescăriță marmota plânge ușor ‘nadins, Porția ei va rămâne doar morcovii rași. Urșii sunt veseli și chefuiesc

Și ropt de ape tălăguind în spume Se-aruncă minune în ghindu-i de foc Asmudă de groaza creației în lume Depășește momentul lungului bloc Firav e momentul chemării amorfe Mai dulce e jalea

Să sfârșești nu-i greu Socoteala pe acest loc, Părăsești liniștit, teleleu, Mărită ți-e șoapta de foc. Ce ai călcat acum, Lovit ca lumea pe ton, Ce ai avut în arii de fum, Mai ales de vânt

Se crede că a venit doar singur cuc, Lăsând în urma lui râuri de lacrimi. Da nu! Nu nu-i așa, este doar un truc! Paravan să lase vrea usca-v-or lacrimi. Se strânse chiar grămadă șleahta

Fără să vreau am șters cu un burete tot, Mai mult nici că puteam să fac, se știe. La zebră vor fi alte o mie, ce vor să scot Cămașa fluturând căzându-le a lor ie. A!… o lacrimă m-a prins din

Ferice acela ce se crede fericit, Căci numai miere și multe avuții, Vor curge ca un râu înavuțit, De drept v-a sta în fața sorții. Pe umeri mici și grele se vor duce, Fără efort prea mare le

Mai mult de ciudă, că de ce mă rog Să pun pe cheltuiala mea întâia dată na’ Procesul ce îl am pe conștiință… zău! Că nu sunt eu cel supărat, bătut și-alte!… Pe care le-am luat chiar pe

Parcă mai ieri frumoasă doamnă, Balade și-alte versuri minunate, Cu inima tânără, plină și demnă, Cântatu-ți-ai la ale tale largi canate. Acum moșneag ți-aș zice căte una, Nu-i loc mai multe

Pe fleanca mea, am pus sechestru, da! La ce să mai vorbesc așa întruna, Chiar degeaba și aiurea câteodată, Lumii despre legi ce sunt totuna! Măcar de-ar fi mai liniște pe stradă Sau chiar în

Vara se duse în liniște tăcută, Fără niciun plan de rezervă. Pe văi se auzeau mici hăicuieli, Paznicii viilor strigau de zor, După micii prădători cu sânii plini. E aguridă mă!... mai

ce-i lacrima-n iubire ce lumii vrea să aibă un gând de nemurire junimii rochie albă un cântec de adio la patefonul mamei cântat de vechiul trio dansat doar de femei parcat mă

La barieră ca un câine, stau și plâng, Căci ce folos să fiu mai bun sau sfânt, Pe micile șuvoaie mă arunc înving, La răsăritul zilei semăn numai vânt. Sucitul om, se crede zeu,

Servit pe o tavă de argint cu apa de cleștar, O bea până la ultima din urmă picătură, Se minunează ca un copil găsind un dar, Ce vrea cinsit s-arate că este și nu mai fură. Ce dar să-l bată-n

Stau visez la câmpuri și la flori, Mi-e dor de zilele senine cu tine. Sunt numai eu cu jale, chinuri, Corupt de viața prinsă-n strune. De friguri mă cuprinde-o jale, Ce dor îmi e de viața

Ce simplu e să zburzi în voie, Majuscule și minimoze stau ascunse, Nu vor să deranjeze și despoaie Cuvinte lașe prinse-n groase lese. Un frac se-arată și distinge calea, Nu-i chip să îl obligi

Mă doare să fiu mai mare, dar și mai mic! Atunci am hotărât la mijloc ca să fiu, Să mă înclin pe jumătate și un pic, Nevoie n-am să joc doar rol de pirpiriu. Pe scară de mă sui sunt nu doar

Să muști din măr se pare, Este un risc prea mare! În loc să stai pe spate-n soare, Privind confuz la nemurire! Pe reaua viață în culori, Gusturi tari și migdalate, Migrând servite-n foanfe

Astăzi m-apuc să secționez lumea! Cei buni, departe să îi pun de răi. Pe răi, periculoși cum sunt cu gura rea, I-aș mai păstra să îi arunc ca pe dulăi. Da!… căci numai ei sunt cei mai buni Să

M-am întins pe spate Și cu totul am decăzut. M-am ridicat pe coate Și a fost un început. Am pus stropi de rouă, Cât mai mulți la un loc. Am spălat lumea nouă Fără pic de noroc. Foarfece

pe mocheta din fața ușii m-am așezat așteptând la ziua de mâine s-o iau în brațe să plâng clocotind de fericire să uit că sunt prin mii de taine de iubire s-aprind mister de flori vii în a

mirific mă bate cu un vătrai și-mi dă de știre că nu exist că nu sunt eu cel din alai ce stau și-arunc privirea trist am pus aproape tot ce-am avut pe un bilet de loterie crud și am pierdut

M-au pus să trag și-am tras… Că n-am avut… încotro! De, ce să-i faci sunt păcătos Am acceptat un rok and ro Pe termen lung pân’… la… Da, m-am pus așa pe muncă! Să fie multe și-alte

Un singur pas și le-am spus la toți! Duceți-vă mă… și mai lăsați-mă-n… Că nu… sunt eu sătul de cei ca voi! Atunci au lăsat garda jos, și pac! I-am lovit, că nu se mai putea! Toți, da toți,