Nincu Mircea

Două mâțe liberale miorlăiau în disperare În curtea mitropoliei sus pe streașina chiliei. Și din ce în ce mai tare, ca la zi de sărbătoare, Ba ghirolau și ba zorlau, noaptea toată

Despre cuvinte și a lor oseminte Nu trebuie să uităm că de va vrea Domnul cu timp și din pietre În carne și sânge le va îmbrăca Cu voia Sa. Despre zi și noapte, aer și ploi, Nu trebuie să

Frate, îți întind mâna ca un ram al primăverii: curată și rodnică. Îmbrățișare primește-o! Liană ce strânge, gură de leu strașnică, Spre a te aduce mai aproape de tot ceea simt și tot ce

Proorocul celor ce strigă-n pustie nu-i o poveste. Pietre de veacuri o știu. De aceea sunt pietre. Ele mărturisesc pe cel care va să vină și este Temelia acelora care ascund în rituri

starea împărtășirii are arome și miros de tămâie. suferind mută în lacrimi cu miros de iasomie este plină de erezii și îi crapă bumbii a blasfemie. starea împărtășirii este un cer plin de stele

Eram singur. Ceilalți nu mai contau. Pe mare valuri ridicau glasuri de ape multe. Mă durea în piept un dor ce nu îl știam și de pretutindeni cu noapte ne stropeau umbre. Corabia se torsiona ca

Moartea nu moare. Este eternă amintire. Moartea nu moare. Este viață ce vrea să respire. Moartea nu moare. Este umbra care trece printre morminte Căutând pe cine lipsește de prin

De câteva mii de ani m-am gândit să devin piatră Și am strâns în mine toate simțămintele dintr-odată. Am strâns din stelele cerului, din izvorul pământului, Până am simțit construindu-se-n mine

strâng clipele nopții în mâini ca pe o firavă pungă de plastic zgomotul frământărilor ei se adună infirm nopții, dar mie fantastic. pisoarul în care urinez se deschide cât o gură căscată când

Zid alb ridic unei seri cu străluciri târzii Din bumbi ce înfloresc în linie diformă, Prin ramuri îmi urzesc umbre pentru chilii Redefinind din gând ființa lor enormă. Un rid îmi încolțește în

Eu sunt sinele meu care mă port De-a lungul mării pe mai departe. Câteodată ochii îmi sunt paing de mort. Altădată îmi sunt adâncuri sparte. Nu știu de ce port în priviri oglindă, Ori de ce

Cel mai greu îmi este să suport clipele ce îmi umblă pe sub unghii. Când scapă careva, îmi pare că de acolo ies gândacii timpului Spre a pleca spre niciunde. Tocmai atunci îmi vine să strivesc

Într-o sticlă mică, mică, Cât o lampă de furnică, Printre valuri cât un munte Un vapor de niciunde Aproape se scufunda În furtuna ce-l lupta. Dincolo, lângă un câmp, Se-ntinde cât e de

Pentru tronul în care stau gândindu-mă la ziua de mâine Am dus lupte grele. Lupte despre care nu se va scrie nicicând. Cele mai rele au fost războaiele pe care le-am dus cu mine. Primul război

Pentru a desena un lutier Ai nevoie de o masă și de un scaun. Tu trebuie să stai dincolo de el. El într-o ramă de lemn ca de aur. Pe masă așezată o mandolină Fără suflare. Cu înălțime din

Mi-a spus îngerul: ”De zece ani te iubesc!” Apoi am trăit fericit. În fiecare dimineață din vremea aceea mă reprivesc În oglindă și mi se pare firesc să fiu La fel de nou și

Nefiind un nefilim, caut printre cuvinte expresii potrivite spre a exprima sentimentele mele cele mai sincere pentru persoanele pe care le iubesc, respect și le apreciez cu toată sinceritatea mea.

Mai înainte de toate, nu trebuie să te gândești la moarte! Este ca și cum ai ști dinainte că viața te va răstigni. Și vei căra o cruce în spate scuipat, alungat, înjurat… Îngerul morții

Știu că sunt uman pentru că mă gândesc singur tridimensional. Sunt raza sferei și diagonala ce măsoară constanta dimensională În care se cuprind spațiile ființei care se exprimă bisect și

Picioarele mele sunt aripi. Azi m-au purtat prin lume. Pluteam pe de-asupra multor amintiri fără nume Calc apăsat. Sunt taur. Fiecare treaptă îmi urcă spre cer. Vulturii din vârful munților se

Era pentru prima dată când arhanghelii nu păzeau Poarta Raiului. Suflară în săbiile de foc să nu le mai ardă obrazul și plecaseră De-a lungul gardului… Cineva încercase să-l sară Și Domnul dăduse

De departe, de dincolo de coama dealului, Apărea numai o umbră apăsată, Construită până în cer. Era gardul Raiului. Nimeni nu putea să îl sară. Ai gândi că este făcut din sticlă, din