Poezie
Incluziune
1 min lectură·
Mediu
Eu sunt sinele meu care mă port
De-a lungul mării pe mai departe.
Câteodată ochii îmi sunt paing de mort.
Altădată îmi sunt adâncuri sparte.
Nu știu de ce port în priviri oglindă,
Ori de ce drumul spre care tânjesc
Pare a fi umbra ce stă să se întindă
Peste valurile care le calc când pășesc.
Atunci strig: ajutor! și apoi tac.
Simt cum în neființă devin pământ.
Sinele meu îl port întins ca un arc
Între ceea ce nu am și ceea ce sunt.
002.479
0