Piatra ce îmi doresc a fi

:)
Sunt mai multe despus despre aceasta poezie...
Am sa indraznesc sa-mi dau cu parerea:

Strofa 1
Sufletul poetului pare a se fi nascut nu odata cu nasterea lui pe pamant (prin insufletirea carnii) ci cu mult timp inainte; poate odata cu nasterea Omului ce conincide cu nasterea "esentei cuvantului".
Astfel, poetul din acest scenariu devine un exponent al speciei umane.

Strofa2
Odata descoperita "esentei cuvantului",a poeziei, omul a devenit mai sensibil ("lacrima") si a inceput evolutia/cautarea spiritului.

"Și am săpat în inima focului nu să aprind flacăra,
Ci umbra care preface uitarea adunând din nimic altora." // Omul, nou nascut, sapa acum in "esenta cuvantului", incercand sa prefaca uitarea in care "traise" in ceva ce poate da nastere la randu-i (sa prefaca acea uitare intr-o "creatura" capabila sa creeze).

Strofa3
Cu aceasta noua infatisare a omului proaspat nascut si in aceasta stradanie a lui de a metamorfoza uitarea, reuseste cumva sa dea un sens sinelui ("sinelui un profund înainte").
"De aceea, te rog, ființa mea ce mă porți fără mine,
Fă să fiu piatra ce-mi doresc a fi nu în timp, ci în ruine!" // Poetul roaga acum acea latura a lui ce transcende viata lui actuala - "ființa mea ce mă porți fără mine" (acea latura nascuta cu mult inainte de nasterea poetului din pantecele mamei) sa-l transpuna cumva in afara timpului si in chip de "ruina" ("ruina" pentru a se renaste...poate!)



Felicitari!
Pe langa subiectul in sine, apreciez mult prozodia; o poezie cu forma intr-adevar, cum tot mai rar vezi in zilele noastre...

comentariile dvoastră, delicate și cu mult bun simț, mă fac să cred că pot fi o ”rara avis” a cărei cânt știu a-l asculta numai cei cărora le este dat să înțeleagă.

vă îmbrățișez,

Mircea Nincu