Nicoleta Tase

Iti multumesc, Alina, pana la urma da, tot eu sunt, si totusi alta... eu si cealalta...

Da, Clau, e trist si totusi nu e, pentru ca uneori scindarea inseamna salvarea de infernul cotidian, de rutina, de nebunia asta urata, salvare spre o nebunie frumoasa, autentica. multumesc.

Nic, da, poate ai dreptate. Si eu am senzatia ca lipseste ceva sau ca n-am dus gandul pana la capat cumva. Data viitoare... Multumesc de trecere.

Foarte faina paralela asta intre viata de cuplu si jocul de bridge. Pana la urma... viata e un joc, viata de cuplu de ce n-ar fi un joc de bridge? La limita intre ironie si cinism, un text scris de mana sigura a Elenei care inca o data nu se dezminte. Frumos.

Da, Luana, sper sa invatam noi lectiile lor... Multumesc. Am zambit.

\"ne anima\", nu \"ne animeaza\".

\"Remarca\" nu a fost inspre corectarea textului si cu siguranta nu a fost cu intentie pozitiva. Pentru ca \"remarca\" nu suna \"Nicoleta, corecteaza, te rog, \"sandwichuri\"\" ci suna \"sandwichuri in ce limba este ? in limba romana in nici un caz !\". Dupa care abia astepti sa speculezi o alta presupusa eroare pe acelasi ton, atoatestiutor, asa ca de la cunoscator spre non-cunoscator. Dar poate nu vad eu intentia pozitiva, \"spre indreptare\" din \"remarca\" ta... Nu, Ionut, tu ai vanat aici o greseala, spre a plati o polita inexistenta, probabil trebuie sa ma mai astept. Asa ca hai sa nu ne batem cu pumnii in piept despre bunele intentii care ne animeaza.
Cu cat ma gandesc mai bine la \"sandwichuri\" ala cu atat imi pare ca se potriveste mai bine cu kitsch-ul zilei de care vorbesc si cu rozul ursuletilor de plus. Eu am decis ca ramane acolo, americanism, barbarism, ca toate imprumuturile lingvistice si non-lingvistice.

Ionut, DOOM-ul asta ultimul zice ca mine, sandvici sau sendvis. Dar daca tu crezi ca nici DOOM-ul nu face legea... Fie!

PS. Iti recomand sa nu te mai cramponezi in nimicuri, in \"cacialmale\" si \"sandwichuri\" si in rafuieli puerile.
Daca tu crezi ca asta era esential in textul asta si apoi ai tinut sa-mi si arati ce destept esti tu si ce nedesteapta-s eu, alegerea ta. Iti consumi energia inutil.

sandvici sau sendvis te-ar face mai fericit?

Da. da. altceva nu prea mai e de spus. Totusi o curiozitate: de ce avea pana la urma calul ala potcoavele din spate tocite? Dar asta e o intrebare pe care ar trebui sa o scriu altundeva. :)

:) am zambit cu gandul la \"palarie\". Iti multumesc pentru aprecieri.
PS. Mama lor de zile ale indragostitilor cum ne fac ele sa cautam antodot pentru alegia la roz :D

Florinel, da, am citit textul lui Razvan, ba chiar i-am lasat parca si un semn acolo. Posibil sa ma fi influentat fara sa vreau. Ideea e aceeasi. Fiecare simte insa in felul lui.

Carmen, multumesc. Da, acelasi lucru i-l spuneam, uite, si Florentinei, ca tema nu e noua, probabil nu era noua nici pentru Razvan cand a scris textul respectiv. Fiecare insa se scrie in felul lui. Cat despre iepurasii-urlsuletii-catelusii roz - ii sfidam si noi cum putem... cat inca mai putem.

Luana, da, o floare si un mar.
\"sunt atat de fericit astazi
de parca mi-as lua la revedere de la viata,
de parca mi-as baga in inima un mar ca sa nu mai bata
ci sa stea dracului, ca sa pot sa ma apropii de tine si sa-ti spun: ma, ti-o fi sete, ia si tu si musca un mar!\"

Raul, ce sa zic, ai surprins ceva acolo legat de final absolut autentic. Ce vreau sa zic cu asta? Simplu, initial am optat pentru un final in care \"comentam\" cumva detasat ideea alegerii unui cadou, cum ar trebui totusi sa ne gandim la ce asteapta celalalt si alte prostioare, dupa care m-am razgandit si mi-am dat seama ca de fapt intotdeauna conteaza perceptia subiectiva a celui care scrie, care simte, care iubeste. Finalul moralizator nu avea nici o noima, asa ca am optat asa cum bine ai vazut pentru o solutie \"personala\", perfect subiectiva. Cat despre aeroportul ruginit... eu inca mai astept scrierea aia... :)

Maria, multumesc. Si eu ma tot intreb cum sa scoatem oamenii astia din noi si sa-i purtam peste tot, un catharsis care sa ne ajute sa experimentam in imaginatie si sa alungam din viata reala monotonia cotidiana a unei relatii in care \"ne tinem straini de mana\".

Va multumesc tuturor si va mai astept.

Iti multumesc, Diana, pentru aprecieri. Voi cauta articolul de care vorbesti. Din pacate deja oriunde intorci capul nu dai decat peste ursuleti-catelusi-iepurasi \"roz\". Dar trece si ziua asta. :)

Excelenta radiografie a unui tip de relatie obosita, fortata sa nu abdice de la norme, o dependenta calduta de celalalt care ne plictiseste dar la care nu putem renunta. Puterea obisnuintei, deh. Chiar daca poate ideea initiala era aceea de a infiera nenorocita de zi a indragostitilor cu ursuletii ei roz si inimioarele kitsch-oase, ceea ce a iesit e ceva mult mai profund si mult mai dureros. Cand o sa invatam sa ne lepadam de histrionismul cotidian si sa devenim sinceri macar cu noi insine? Un stil bine articulat, o tragi-comedie scrisa de o mana sigura.

Am stat cum mai zicea cineva ca la o stand-up-comedy din aia in care tot comicul e unul de limbaj, de joc de cuvinte. Fain, fain. Te-ai jucat foarte serios pe-aici. Cu talent.

Viorel,
iti multumesc ca inca ma citesti si inca iti faci timp sa si scrii cateva randuri. Nu stiu cum sunt versurile, daca or fi bacoviene sau nu, sunt sigura insa ca sunt sincere. Ale mele.
Cu drag,
N.

Iti multumesc, Viorel, intotdeauna ti-ai gasit cuvintele in ceea ce ma priveste. Da, e si ironie si indignare acolo, ai dreptate. Ma bucur sa te gasesc din nou. Intotdeauna cu drag...

Ina,
iti multumesc de trecere si pentru versurile lui Paler. Te mai astept si cu comentarii.

Imaginea se recompune ca-ntr-un caleidoscop din mii de fragmente de piatra colorata: mozaic sau puzzle care contureaza, dincolo de senzatia de autoironie fina, abia simtita, o suspendare de timp sau in timp. Cautarea memei-iubitei intr-o retraire oedipala a primelor instincte sexuale, sexualitatea sublimata si proiectata asupra existentei. Cam asta am vazut eu aici si-mi dau seama ca pot fi atat de departe de ce ai vrut de fapt sa transmiti incat am ezitat inainte de a lasa un semn. Ce pot remarca insa cu certitudine este impresia de forta pe care o lasa \"bucatile\" de versuri rupte, fragmentele din care se recompune ce s-o fi recompunand daca n-oi fi intuit eu mai nimic acolo. Poem pe langa care ma asez asteptand mai degraba raspunsuri la intrebarile mele.

Titlul mi se pare absolut inspirat. Trimiterea la Magritte este intrucatva explicatorie, metarealitatea instituita de limbaj nu poate fi decat reprezentare. Destept construit portretul, in maniera urmuziana intrucatva, amintind ca pe unorizont de interpretare universul marunt din Amelie.