Poezie
Aproape liniște
1 min lectură·
Mediu
Ești departe
și e aproape liniște.
Apele tac. Pietrele tac.
Și e atâta lumină în frunze...
Numai la streșinile privirii mai plouă
din când în când
când e aproape liniște
și cuvintele tac
pentru întâia dată.
Nu te mai citesc
nu te mai aud
nu te mai mângâi literă cu literă
în alt orizont.
Ciudat... aproape liniște
încât îmi aud gândurile ciocnindu-se
împiedicându-se în cuvinte
și martor la forfota lor
zâmbesc.
E aproape liniște... mai puțin de liniște deplină
cu frenezia gândurilor mele.
Ești departe
și e aproape liniște.
Cuvintele tac. Iarba tace sub tălpile goale.
Și e atâta lumină în noi...
Gândurile tac.
E liniște.
046
0
Am impresia că prea te-ai lăsat măgulită de atmosfera descoperită în aceste două versuri: „Ești departe / și e aproape liniște.” Da, emoționantă priveliște: „Apele tac. Pietrele tac. / Și e atâta lumină în frunze... / Numai la streșinile privirii mai plouă / din când în când„ Numai că totul se limitează doar la aceste imagini, refuzi să lărgești câmpul vizual și semantic... Nu-i rău, dar în acest caz era, poate, mai bine să sfârșească aici: „E aproape liniște... mai puțin de liniște deplină / cu frenezia gândurilor mele.” Am spus-o și eu așa, în liniște...