Nicoleta Tase

Minutiozitatea detaliilor si aparenta obiectivitate a povestirii fac din aceasta bucata de proza o mica bijuterie. Totul se spune frust, fara sentimentalisme, fara resentimente. Forta de sugestie extraordinara.
La recitire,
N.

M-ai facut curioasa sa vad cine-i Iosif Basarab care nu se prea impaca el cu gizas si am ajuns la textul asta care m-a incantat. Zic si eu, unde sunt domne cele zece minute de azi? Pai doua citind textul asta si cu inca vreo doua la textul lui X sa tot fie vreo 4. Deci existenta mi-a ramas datoare cu 6. Ehehe... pana diseara - cine stie?
Frumoasa trecere prin memoria-imaginatie in cautarea celor 10 minute de fericire zilnica pe care sa le vindem apoi pe un veac de singuratate si sa ni se para chilipir.

Proza asta m-a incantat de-a dreptul. Mai ales finalul este extraordinar. Un metatext, un fel de istorie romantata a textului de fata, frumos artificiu. Si da, sunt uneori zile cand universul (sau paltonul :)) conspira in favoarea noastra. Textul e scris de o mana sigura, te regasesc in proza cu incantare. Bravo, Alin.

Lizush - ei da, smerenia este mai tot timpul numai un simplu deziderat, din pacate.
Catalina - nu stiu daca exista intr-adevar vreo \"solutie\". Insa ceea ce m-a impins sa scriu acest text este rationalizarea excesiva a unor trairi care sunt in primul rand trairi si care ar trebui lasate sa fie simtite, nu gandite. Doctrina este importanta atata timp cat citim Biblia in spiritul ei si nu in spiritul interpretarilor propuse de biserica. Rastalmacirea pare a fi cuvant de ordine. Cat despre \"crede si nu cerceta\" expresia din cate stiu eu nu se regaseste in Biblie, dar este fluturata ca un stindard (din nou!) de cei care vor sa gandeasca in locul nostru, pentru noi. Libertatea de gandire si de alegere a uitat sa ne mai apartina. Dar poate ne lamureste Iulian ce este cu acest \"crede si nu cerceta\".

Lory, BOR = Biserica Ortodoxa Romana. Cred ca domnul Paul Bogdan ne-a raspuns cumva amandurora. Am vazut, domnule Paul Bogdan, dupa ce am postat comentariul anterior ca nu faceti parte din BOR. Si da, puterea exemplului și a blândeții, a toleranței și a sacrificiului neinteresat este una extraordinara. Din pacate se gaseste cu mare greutate in ziua de azi. Am sa mai caut, poate gasesc, minunile se intampla cand ne asteptam mai putin. Va multumesc frumos pentru gandurile bune si pentru speranta pe care incercati sa o aprindeti aici. Avem mare nevoie de ea. (Cat despre inceputul mesajului de care vorbiti - m-a incantat si l-am savurat.)
Lory, iti multumesc si tie pentru ganduri si pentru sinceritate si pentru interesul evident pe care il acorzi unei probleme spinoase care ne priveste pe toti.

Parfum cu miros de caprifoi. Tandretea ca forma de a exista. Minunile sunt in noi si nostalgia trecutului ne inconjoara cu mii de esente, ca o madelaina a la Proust care reinvie din memorie gesturi tarzii, crezute uitate. Frumos poem fara margini, sfasietor si datator de viata in acelasi timp.

Aveti dreptate in ceea ce spuneti. Si sper eu din suflet sa dea Domnul sa fiti printre cei care incearca sa schimbe ceva in Biserica actuala. N-am stiut ca faceti parte din cler, acest lucru va da puterea (trecand peste ironiile savuroase cu care v-ati inceput comentariul) de a incerca o deschidere catre oameni in spiritul Scripturilor si nu musai in litera lor. Din pacate (si vorbesc, credeti-ma, in cunostinta de cauza) unii dintre reprezentantii actuali ai Bisericii sunt departe de a fi ceea ce ar trebui sa fie. Fariseismul este simptomatic pentru ce se intampla astazi in BOR. Un exemplu graitor este Facultatea de Teologie Ortodoxa care naste \"preoti\" si scarbeste de-a dreptul sufletele care vin cu credinta autentica si cu o convingere aproape naiva ca pot schimba ceva. Iertati-mi aceasta iesire, poate putin cam dura, poate putin prea putin dura pana la urma, nu este aici locul (cred) de a deschide o asemenea discutie.
Pana la urma habotnicia o mai pot tolera, dar viciul si coruptia (dureros, acolo unde ar trebui sa nici nu se inteleaga termenul) mi-e foarte greu sa le accept.
Cu respect,

Poezie despre artistul-soldat care se scrie pe sine in \"batalii\". Privire in urma a poetului constient de propria valoare (\"azi gloanțele zadarnic îmi traversează trupul\") catre tanarul aspirant care va fi fost candva, avand tracul debutului si teama criticilor acide (\"tânăr fiind casca-mi era ca un clopot / până și măruntele expolozii mă-ngrozeau\"). Din pacate \"victoria\" e trista si pretul cerut mult prea mare.

Ploaia ca pre_text pentru diluarea sentimentelor, pentru a te scutura de ele si a le indeparta. Sugestiva mi se pare folosirea majusculelor numai in propozitiile \"Aici ploua\", desi nereluat in tilu. \"Aici\" echivaleaza de fapt cu \"in mine\". Si ploaia sta la granita intre \"a plange\" si \"a uita\". Efort indoit repetat cu grija si care nu are efectul dorit. Anormalitatea devine starea autentica a eului, acel eu nud, fara masti in care nu ploua. \"Accesele de normalitate\" denunta \"realul\" ca stare patogena. Cine poate stabili obiectiv ce este normal si ce este anormal?
Acest text-pretext este de fapt poezie in toata puterea cuvantului.

Am revenit aici sa las un semn. am citit de ieri si m-a incantat. Adevarul e ca nu stiu ce pot sa spun despre textul asta decat ca mi-a placut. Mi s-a parut ca pana la urma este suficient si atat. Foarte multa naturalete si in final senzatia acuta de stiri ca la noi la romani. Felicitari.

Magdalena - da, exact asta e problema. Acela este \"alesul\". Asa se simte. Resorturile intime care-l trimit la biserica de doua ori pe an tin exact de ideea de \"a se pune la adapost\". Cred ca nu are importanta ce ne facem noi cu el, ci ce se face el cu el.
Lory - de multe ori m-am gandit si eu ca s-a intamplat sa ma nasc ortodoxa, puteam la fel de bine sa ma nasc musulmana sau hindusa. De asta si zic ca este o mare diferenta intre \"a crede\" (sau a fi religios) si a arata (de multe ori ostentativ) ca crezi. Sentimentul religios este in noi (acolo unde este, in fond nu e obligatoriu sa existe) in primul rand si acolo si trebuie sa fie. Tine de natura intima a fiecaruia. Iar minunea asta care este sentimentul de creatura, starea de religiozitate, a fost pervertita, cred, in primul rand de biserica din pacate.

Nu, Ioana, n-am vorbit de explozia de \"religiozitate\" de dupa \'89, asta a fost doar un pretext pentru lucruri care se intampla de cand lumea. Poate ca in eseu lucrurile or fi cumva amestecate, la mine in cap sunt destul de clare, dar cuvintele nu ies intotdeauna precum le-am dori. Intrebarea retorica din final a tinut candva de un conflict personal, dar ala s-a rezolvat de mult, acum este mai mult o concluzie. Eu cred ca reiese destul de clar de acolo ce aleg eu.
Iti multumesc pentru popas.

Articol foarte bine scris, care imbina cu multa naturalete amanuntele biografice cu prezentarea operei scriitorului. Bine documentat, excelent scris. Felicitari.

Gabi - sunt de acord in parte cu multe dintre lucrurile pe care le afirmi. Nu inteleg insa de ce zici ca Otto scrie texte medievale. Ceea ce am incercat eu sa arat in textul asta nu este nici o radiografie a societatii, nici o explicatie psiho-sociologica, ci sa atrag atentia asupra unori degradari (zic eu) ale sentimentului religios care cade in trivial.
Virgil - apreciez punctul tau de vedere, cu atat mai mult cu cat ai simtit cumva spiritul acestui text. El nu se vrea nici restabilizator de adevar, nici moralizator, ci numai putin (sau mai mult) indignat fata de \"fenomenele\" religioase actuale.
Paul Bogdan - Atunci cand am zis \"anatema\" m-am referit, desigur, la un sens foarte larg, si nu la cei care sunt efectiv \"anatemizati\". M-am referit la a fi condamnat de catre biserica (de fapt de catre cei din jur care respecta biserica). Influenta bisericii a devenit atat de mare in cat oamenii ii califica/eticheteaza pe cei de langa ei in spiritul acesteia, aproape fara discernamant. Iar ceea ce spuneti dumneavoastra, \"unii fac mătănii alții doar o cruce cu limba-n cerul gurii când le taie calea o pisică\", este - in opinia mea, desigur - foarte departe de un sentiment religios. Este, daca vreti, un exemplu care imi sustine ideile.

Va multumesc de trecere si va mai astept.

Iulian - da, rationalitatea ne omoara. Lumea a uitat sa simta, lumea gandeste. Gandim inclusiv ceea ce simtim ca sa putem cenzura, ne e teama de ce am putea simti.
Alin - am zambit. De ce il asteptai si nu l-ai scris tu? Poate te impinge Aghiuta si chiar o sa-l scrii. Asa cum ar trebui scris. Cat despre dezamagire, nu putem fi tot timpul geniali, nu? :)) Modestia, deh.
Va multumesc de ganduri.

45 de afisari si nici un comentariu. Nu pot sa ma abtin sa ma intreb de ce? Gasesc aici o poezie cu rima care curge atat de firesc si in care metafora este manuita cu multa naturalete. Cateva imagini extraordinare: \"Pe-o stradă rastignită în ecou\", \"Și cioburi ruginii, de aripi sparte\", \"Nu sunt decât o umbră într-un lanț\". De mult nu ai mai scris ceva atat de frumos, atat de autentic. Umbra, eu incatusat intre cautarea de sine si indoiala. Excelenta poezia. Mult prea trista, dar construita cu talent.

Am savurat efectiv fiecare rand. Cat de simplu si natural suna lupta ta cu greierii si cu papagalii si cu ciorile. Si dorul de pescuit pe malul Oltului. Asta e textul meu de astazi. M-a incantat pur si simplu. Muta-te la bloc, vino acasa, fa ce vrei, dar mai scrie.

Ela, da, savuros! Am ras si eu impreuna cu ceilalti. Dar este si o tristete sfasietoare printre randuri. Este? Sau numai eu am simtit-o? Wordul asta! Cata dreptate ai!
Cu drag,
N.

Lory, descopar cu incantare poezia ta, despre libertatea cailor salbatici si a cailor de lemn. Numai copilaria (\"caii de lemn\") ne mai poate oferi senzatia asta de libertate absoluta pe care am pierdut-o si dupa care tanjim toata viata. Frumos poem despre libertate ca exercitiu ludic si ca jind, ca \"sete a fluturelui de noapte dupa stea\". Felicitari, Lory.
Cu drag,
N.

M-ati dat gata voi cu Pacoland-ul vostru. Am citit inca de la prima aparitie si ma tot intrebam cand o sa apara partea a sasea. Mai grav, ma intrebam daca o sa mai apara. Si uite ca a aparut si mi-a dat si o satisfactie grozava citindu-l. Felicitari, Dana. Asa cum zice Eddie, subscriu, un respiro de exceptie. Eddie, c\'est a toi maintenant!