(De ce) Mă mut la bloc

Știți ce are Australia reprezentativ, după prima lună de ședere? Ciorile, care au un croncănit aparte, de bebe fript la degete- Doamne, de câte ori nu mi-a-nghețat sufletu’ de spaimă în luna asta!-, papagalii, care-s exact ca două mahalagioaice, cu mâinile-n șolduri, bălăcărindu-și una alteia familia și neamul până la a 40-a spiță, în mijlocul drumului, musai, și...greierii. Greierii ăștia, dom’ne, cel puțin p-aici, pe la mine, sună ca broaștele; primele două săptămâni tot căutam lacul prin zonă, bucuroasă că am unde da la pește și că voi putea reedita clipele de neuitat, de pe malul Oltului, cu tata și cu nea Gică-Dumnezeu să-l ierte! Când colo-greieri! Ãștia de-aici sunt foarte prietenoși, socializează lejer când ți-e lumea mai dragă – a se citi „somnul mai dulce”- m-am certat o noapte-ntreagă cu unu’, în cameră: cum începea să cârâie-țârâie, mă dădeam la el; verbal, că nu era degăsit și p-ăștia, când încerci să-i localizezi, ai senzația că posezi un Dolby Surround System, dat la maxim. Zic: „ bă, să nu-ndrăznești!”. Și nu-ndrăznea, săracu’, vreo zece secunde, pe urmă, să te ții! Sonata Lunii în Re major! Ciorile nu mă mai supără, că l-am învățat pe fiu-meu niște urlete particulare, sesizez imediat diferența. Papagalii sun suportabili, că nu-și încep bălăcăreala decât de la 7 dimineața. Dar greierii, dom’ne, greierii ăștia cu gușă de broască râioasă, or să mă bage-n balamuc... Sau mă mut la bloc! ...Sau vin ACASÃ, unde cioara-i cioară și bebele-i bebe, unde papagalu-i papagal (și stă-n colivie) și mahalagioaica-i mahalagioacă (și stă, de regulă, fie deasupra ta, fie dedesupt, fie perete-n perete, ca să fie la zi cu informațiile despre viața ta erotică, când, cum, cât, eventual cu cine)...iar greierii-s greieri și te cheamă să dormi în fânar până crapă glazura de pe stele. Cât despre broaște...tare-aș trage un pescuit cu tata, pe malu’ Oltului, în buricu’ nopții -mușcă mai bine- ...și cu nea Gică, Dumnezeu să-l ierte!