Poezie
Inimă cu fereastra deschisă
1 min lectură·
Mediu
Mamei nu i-am spus niciodată ești așa de frumoasă, te iubesc
bătrânico, ea stă întoarsă mereu, spatele ei murmură încet,
clincăne farfurii în chiuvetă, nu i-am spus, ai palmele dulci,
clipește colțul ochiului tău ca o stea rătăcită într-o coadă de mierlă,
mamă, ai prea multă mătase caldă în gene, știi, mi-e foame,
își caută iar fruntea culcușul sub umărul tău, ce bine miroase
a plăcintă cu mere, mă doare inima, mamă, ai plâns?
Tată, nu ți-am spus niciodată, ești tare, bătrâne, genunchii tăi,
cai de curse, i-am urcat treaptă cu treaptă, m-a legănat vântul aspru
între brațele tale ca pe-o floare firavă de piersic, te iubesc
nu ți-am spus niciodată, m-am oprit, m-am sfiit, ștrengari ochii tăi cu
sori pitici înecați în ape albastre, întredeschise rămân uși de-a pururi
între tâmplele noastre, povestește-mi, e greu să fii tata, copiii, copiii,
ce povară e dorul, mai mângâie-mi părul, tată, ai plâns?
093
0
citind simti cum, fara sa vrei, treci de la o emotie la alta
melancolie, durere, neliniste si un morman de dor.
un dialog imaginar, fictiv, o neimpacare cu sine insusi. sentimentul insingurarii provoaca o regresiune in timp, in copilarie.
un poem-litanie ca o confesiune care aluneca in amintiri rechemand cu ochiul mintii pasaje dragi. mama si tatal, refugiul care asigura forta regenerarii.
fara sa vrei patrunzi intr-o senzatie tulburatoare a timpului dat inapoi.
sensibil, emotionant, frumos!