Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Despre un inorog și ce se mai găsește

3 min lectură·
Mediu
Stăteam aseară de vorbă c-un inorog
nu despre lucruri prea importante
dar nici chiar despre vreme
l-am întrebat despre stelele căzătoare
și mi-a spus că-i secret
mai ales modul în care răsar și se-aprind
că de stins se sting în virtutea inerției.
Am realizat că nu avea potcoave
și m-am înfuriat pe mine
că așa ceva poate să mă uimească
cum să poarte inorogul potcoave
că doar e sălbatic
mi-a auzit gândul și mi-a spus
că l-a-mblânzit cândva un copil
într-o grădină de trandafiri
pe el și pe-o inoroagă
și-o pereche de vulpi
și-o pereche de oameni
și-apoi a-nceput să plouă
patruzeci de zile în șir...
Aha, deci așa au ruginit copacii și blocurile
și șoseaua care duce de la mine din palmă până la
felul ciudat cum i se arcuiește sprânceana
când înjură de toți dumnezeii
că s-a terminat pasta de dinți
că s-a terminat meciul
că s-a terminat senzația stranie de bine între noi de mult
și-apoi zâmbește tâmp și-mi spune
că-i un prost și mă iubește
dar că nu mă mai suportă
și-apoi pleacă așa ruginit
scârțâind din încheieturi
lăsând dâre cărămizii care curg fără jenă
din buzunarul de la piept
în partea stângă.
Apoi m-a întrebat
când o să termin de zugrăvit
nu e chiar primitor la mine în perioada asta
i-am spus să-și caute altă gazdă
eu sunt un om normal
dorm agitat și vorbesc în somn
și ziua fac gălăgie
ud prea tare florile și inund balcoanele vecinilor până la unu
du-te i-am zis
la mine nu e loc
e prea strâmt e prea mic
și-așa respir mai rar de teamă că se termină aerul
la mine e prea strâmt
sunt claustrofobă de când am realizat
că inima e totuși o cameră prea mică
pentru mine și pentru restul lumii laolaltă
așa că am început să zugrăvesc
în alb să pară mai mare
dar adevărul e ca nu e loc
pentru un inorog la mine.
Dumnezeule
mă mir că n-are potcoave
dar că vorbesc c-un inorog nu mă mir
am fost la doctor i-am spus
doctore eu văd un inorog
ba îi mai și vorbesc
ce mă fac
unde să ascund florile din glastre
și cum să-l alung
că e-mblânzit.
Doctore
e grav. Eu vorbesc c-un inorog înțelegi?
Am luat-o razna
am luat-o pe câmpii.
Doctorul mi-a spus
că pot planta florile din glastră
în câmpiile pe care am luat-o
apoi m-a privit lung
a zâmbit
și mi-a pus diagnosticul: norocos.
0114
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
407
Citire
3 min
Versuri
75
Actualizat

Cum sa citezi

Nicoleta Tase. “Despre un inorog și ce se mai găsește.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicoleta-tase/poezie/1750199/despre-un-inorog-si-ce-se-mai-gaseste

Comentarii (11)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nastia-muresanNM
nastia muresan
imi place poemul, imi place felul usor malitios si familiar, aerisit...in care vorbesti (vorbiti) despre lucruri nu prea importante, \'dar nici chiar despre vreme\'.
strofa a doua pare chiar o viziune interesanta despre o anume Geneza...
iar pe ansamblu poemul mi-a prilejuit o lectura extraordinara, l-am citit dintr-o rasuflare, mi-a facut bine, da!
bucuroasa ca am citi despre inorogul tau si..altele.:)
0
@nicoleta-taseNT
Nicoleta Tase
Multumesc de trecere si de comentariu. Da, stam de vorba cu o anume familiaritate eu si inorogul :) Ma bucur ca ti-a placut, asa malitios putin cum e.
0
@victor-tarina
Victor Țarină
Eșzi mai mult decât norocoasă,nu numai pentru că stai de vorbă cu un inorog ci și pentru că ți-a ieșit poemul ca dintr-o suflare.Plantează florile în câmpii.

Cu prietenie

Victor
0
@nicoleta-taseNT
Nicoleta Tase
Multumesc, Victor, venind din partea ta aprecierea ma onoreaza. O sa le plantez...
0
@djamal-mahmoudDM
Djamal Mahmoud
si apoi pleaca asa rugunit scartiind din incheieturi lasand dare caramizii....strofa a treia mi-a placut in mod special.
cu respect
0
@irina-nechit-0020579IN
Irina Nechit
Am citit captivată povestea, pare să aibă și subiect și scene realiste, și două personaje cât se poate de credibile: ea și inorogul plin de pretenții, având dimensiuni prea mari pentru o cameră mică. Felicitări pentru enigma din text și pentru cursivitatea, ritmul alert, profunzimea acestuia. M-au impresionat versurile:
și-o pereche de vulpi
și-o pereche de oameni
și-apoi a-nceput să plouă
patruzeci de zile în șir...

Aha, deci așa au ruginit copacii și blocurile
și șoseaua care duce de la mine din palmă până la
felul ciudat cum i se arcuiește sprânceana
când înjură de toți dumnezeii
că s-a terminat pasta de dinți
că s-a terminat meciul
că s-a terminat senzația stranie de bine
O zi frumoasă!
0
@nicoleta-taseNT
Nicoleta Tase
Va multumesc amandurora, ma bucur ca fiecare a gasit ceva la care sa rezoneze si de care sa se bucure aici. Tamara, multumesc pentru aprecierile generoase.
0
@stefan-ciobanuȘC
ștefan ciobanu
/și mi-a spui că-i secret/? ce ai vrut sa spui aici?
0
@nicoleta-taseNT
Nicoleta Tase
ideea nu se opreste la capatul versului, deci \"e secret mai ales modul în care răsar și se-aprind că de stins se sting în virtutea inerției\". Asa e fraza intreaga.
0
@stefan-ciobanuȘC
ștefan ciobanu
și mi-a spui că-i sau si mi-a spus?
0
@nicoleta-taseNT
Nicoleta Tase
Eu \"spui\" drept: si mi-a spus :) Multumesc, am corectat.
0