Poezie
Eu sunt femeia
2 min lectură·
Mediu
Eu sunt femeia
călătorilor prin viață
în strai de aur fin
și-n vin
în lung suspin
când își îneacă
amarul
trecutelor iubiri
și-n harul
poveștilor o mie una
i-ascult
i-adorm
îmi e totuna
de-a doua zi mă recunosc
trec noptile
la fel
rebel duel penel
în gustul acru de bordel.
Eu sunt femeia
crudă și frumoasă
înveninată-n rochiile roș’
și în foșnirea mătăsoasă
a lungilor volane-n cloș
îmi port secretul și veninul
iubirii vinovate
poate
tremuratoare și ciudate-a
barbaților ratați
certați
cu inimile lor de zmei
ce aparțin altor femei
urâte
șleampete și șterse
din rândul faptelor diverse!
Eu văd în ochii lor
paloarea
de aur calp și de himeră
eu văd în ochii lor nespusa
promisiune de vesperă
și chinul vechi și trist al firii
tot vinovate
și atee
din dansuri lungi de Salomee
și din volane lungi și roș
ce cad lasciv pe șold în cloș.
Ei văd in ochii mei
culoarea
aprinsă-a nopților cu lună
ei văd doar gestul mic al mâinii
și-al formei sânului rotund
prin geamul scund
când cade luna
și-ascunde taine lungi sub gene
ei văd în mine
doar făptura
păcatului fără păcat
în râsul trist și vinovat
cănd mă dezbracă de povești
iar trupul gol, fără cuvinte
ușor stingher
le fură clipa
și le aduce-n dar aripa
fiorului fără cuvinte
străin și gol dar cât de plin
al clipei pline de venin.
Eu sunt femeia ce le-aduce
tot sângele-n obraz și tonul
de donjuan între femei
de prinț de viță între zmei
eu sunt femeia ce trezește
instincte, temeri, dor și chin
înmiresmate de venin
și tonul aspru de stăpân
căci toți opresc târziu în mine
ca într-o haltă de lumină
dar niciodată nu rămân.
034
0
CS