Nicolae Popa

Da, \"Alina Livia Lazăr - Marcă înregistrată\":

„trotuarul ud va luci straniu în lumină și din
mijlocul străzii vor ieși aburi”

„cineva îmi ridică tricoul
numără vertebrele o găsește pe cea responsabilă
de zbor
scutură seringa cu agheasmă
și-nfige”

„cu dinții foamei înfipți în ceafă”

„gura se umple cu aer grăsun”

„aseară aș fi vrut să-ți zic că nu te-ai mai atins
de mult de mine altfel decât în curtea școlii
apoi mi-am dat seama că umblu cu tine în mine”

„o să urc scările cu veselie câte două legând în grabă
limbile tuturor oamenilor care îmi băloșesc
umbra după care o să le spânzur la balcon
ca un steag cărnos un buchet din limbile vietăților
pe care le-am înghenucheat”

Felicitări!

Ai scăpat, se pare, câteva greșeli mecanice:
„că nu știu ce asta”
„aghiazmă”
„hărți de zdrelire”
„le-am înghenucheat”
dacă nu cumva sunt voite, cel puțin unele.

O toamnă plăcută în continuare!

victor-theodor,
Îmi pare bine că ai observat zgârâietura din priviri. De fapt, de la această imagine am pornit și aș putea spune că de dragul ei am construit tot textul. Mulțumesc pentru trecere atentă!

Sigur are haz snoava ta. Are și tâlc. Mi-ar fi plăcut însă o tonalitate și mai sarcastică, care ar fi situat-o și mai aproape de \"Ferma animalelor\", dacă tot adie a răzmeriță ca acolo. Oricum, am citit-o dintr-o răsuflare, semn că e bine scrisă. Să sperăm că treci de standardele UE.

Epilog halucinant, ca să nu zic te-a dreptul terifiant:

\"sau frunza care-ți acoperă intimitatea
ultimei contopiri
cu moartea\"

Sper că ți-a ieșit așa doar de dragul rimei. Căci altfel, mă faci să-mi imaginez... Deși, în poezia de azi totul e posibil. Te mai citesc, firește.

Настенька,
Ca să fiu sigur că e noiembrie n-ar trebui să mă iei și tu așa repede cu versul:
\"că acest octombrie cu tine in poză\"
că mă faci să deraiez înapoi spre septembrie.

Nastia,
M-am simțit cam derutat la început. Se pare că mă influențase plictiseala orașului. Dar dorul începe să devină pasionant și dinamic de la versul trei. Și în general, îndrăznesc să spun că primele două versuri sunt o povară. Cu acest apelativ surprinzător, \"fantoma mea dragă\", trotul reînvie. Și-apoi dacă \"la ușa mea ferecată așteaptă mulțimea\" orașul nu mai poate plictisi de moarte. De aici și contradicția. În rest, totul mi se pare foarte viu și rupt din alte lumi. Felicitări!

Dan,
Ca să vezi ce nostimadă! Astăzi am vorbit la telefon cu ai mei de la țară, care au trebuit să alerge la delefon de prin livadă, mi-am amintit de merii bătrâni și am scris un text. Am venit cu el la birou, avându-l scris frumos de mână, l-am cules, l-am postat, ca mai apoi să descopăr textul tău și să-l găsesc destul de apropiat de al meu. Atât de apropiat încât a trebuit să-l retrag pe-al meu pentru a nu provoca tot felul de interpretări neplăcute. Totuși, dacă nu te superi, țin să ți-l arăt ție în acest comentariu. Uite-l:

ROSTOGOLIRE

ieșeam uneori dimineața în livada pustie
unde același măr se desprindea de aceeași creangă,
se rostogolea la picioarele mele
și aștepta mușcătura.
îl încălzeam o vreme la piept,
îl lustruiam cu fularul,
mă uitam la neclintirea crengilor goale,
la trunchiurile lor speriate
și mușcam adânc,
apoi așteptam să muște și mărul din mine,
să muște la fel de adânc din mine,
amintindu-mi cum
ieșeam uneori dimineața în livada pustie
unde același măr se desprindea de aceeași creangă
se rostogolea la picioarele mele
și aștepta mușcătura.
îl încălzeam o vreme la piept,
îl lustruiam cu fularul,
mă uitam la neclintirea crengilor goale,
la trunchiurile lor speriate
și mușcam adânc,
apoi așteptam să muște și mărul din mine,
să muște la fel de adânc din mine,
amintindu-mi cum
ieșeam uneori dimineața în livada pistie…


Textul tău este mult mai dens și m-a cucerit, de fapt, mai mult decât mă cucerise ideea care mă împinsese în zori spre poezie. Fără alte comentarii - o stea!

Emoționant. Tabloul păstrând copia fiecărui privitor în parte. Tabloul păstrând o galerie de copii ale tuturor celor care l-au admirat prin galerii, mulțimindu-i fiecărui din această galerie cu câte o copie a sa, a tabloului deja multiplicat în milioane și bilioane de exemplare.

\"realitatea mea păstrează
doar copia privirii lor

acum pentru privirea lor reală
am câte o copie a mea\"

Ce plăcută zăbavă să mă ot pierd prin aceste galerii\"

Dacă ai ști cât de mult îmi doresc să-ți citesc poemele într-o carte! N-am nicio îndoială că va fi una dintre cărțile cele mai bune ale anului. Nu prea vin pe aici cu, virgulă, comm-uri pentru că mă simt foarte bine în calitatea mea de cititor bucuros că are ce admira.

\"bogdaproste luminii în care
ne spălăm
dinții\"

Florin,
Teribil subiect. Descris cu multă îndemânare. Alternând între naturalism, la limita macabrului, și luciditatea unui ochi deprins cu de toate. Foarte incitantă secvența cu acel careu de cuvinte încrucișate întrevăzut pe intestine. Apariția ghicitoarei cu previziunile ei despre viitorul copil al \"legistului\", care \"va avea mai mult noroc\" decât copilul supus autopsiei, dă textului sensuri mult mai profunde. Vai, și rugămintea „Numai nu-l tăiați!”, stridentă, ea însăși o lamă rece și tăioasă. Și încă ceva. Îmi place cum ai știut să atenuezi accentele unui posibil subiect de detectiv. E un altfel de \"La țigănci\". Dacă e doar un fragment dintr-o bucată mai mare, cu atât mai bine. Abia aștept continuarea. Dacă e atât cât e, povestire scurtă, o consider bine închegată. Felicitări!

Ștefan,
Felicitări pentru un subiect atît de aspru și neobișnuit. Literatura română a cam ocolit subiectele despre război, explozii și sange. Adevarat ca alte litweraturi, cea rusa de exemplau, l-a exploata pana la banalizare. Ce-i drept, in ultima vreme soldații români pot fi întâlniți prin diferite tranșee de pe glob, se internaționalizează armele românești, se diversifică și temele poeziei...
Așadar, un poem de excepție.

Interesantă idee. Păcat că nu ți-a reușit poanta. Mai bine fără poantă, fără \"îmi dau seama că nici n-am apucat vreodată să le scriu.\" Lasă-mă să cred că într-adevăr ai pierdut ceva. Poate că în pagina aceea de jurnal, pierdută, era și ceva despre tine, despre viața ta și, mai știi, despre mine...

Corectat: pilot automat

Tania,
Firește că mi-a plăcut acest text. E ceva dincolo de care, după ce l-ai parcurs, te simți foarte singur. Ca după o zgomotoasă și pasionantă ședință de club literar. În prima parte am admirat ușoara ironie despre \"fără indicații regizorale\" deși felul de a descrie demonstrează inversul:
\"primul sosești tu figuranții au
mănuși de piele moale
aplauzele trebuie să fie catifelate
spontane și sincere
te sedez în doze mici
calculate exact\"
sfârșind cu un vers de excepție:\"moartea e un moft de laborator / dar\"
Dar se pare că îți place totuși să lași zborul în seama pilotului automat, chiar dacă zici: \"eu repet din capriciu
exercițiul de blind driving fără pilot automat\". Aș fi preferat să ajung la finalul atât de bine potrivit cu începutul fără să am senzația că am trecut prin mai multe teme, subiecte, stiluri ce lasă impresia de aglomerat mai mult decât în alte poeme ale tale. Pasage memorabile și excelent scrise (\"ei bine da...\" până la \"...și\" sau \"toate femeile...\" până la \"...vrei\") par din alt text, totuși.
În fine, mă tem că prea îmi impun propriu-mi stil, dar numai așa pot fi sincer când vorbesc despre textele altora.
Mai știi, poate că tocmai asta îmi lipsește: încrederea în pilorul automat. Am zis-o! O toamnă plină de inspirați în continuare!

\"untul lucește ce minunăție
să te topești în el\"
la fel și în poemul tău.
A meritat să stau până la ora asta în fumul te la Internet-Club, parcă așteptânt să se aprindă stelele în chibritul tău, și la lumina lor s-o iau spre casă. Dar știu că voi începe și ziua de mâine citindu-l din nou, căci simt că mai e ceva de văzut în el și pe cap limpede! Multă inspirație, cum se zicea în secolul trecut.

Irina,
Cum să nu las un semn că mi-a plăcut această strofă?

\"În casa fiecăruia zace o lumină bolnavă,
în fiecare zi ne gândim cum să mai punem un bec,
zugrăveala ni s-a lipit ca un abțibild de fețe
ne ascundem.\"

De fapt, am aprins un beculeț. Ne mai citim.

Te înțeleg. Ah, cât de bine de înțeleg:

\"aș fi putut sã-ți spun cum de dorul de-acasã
îmi treceau prin cap cântece patriotice
și acum sunt acasã
și te rog nu
nu
nu
nu mai spune ce bine e dincolo
unde aveam sufletul atât de trist și de gol
și, poți sa crezi? în port, seara, Mediterana
era neagrã și mirosea a petrol..\"

Am de gând să-i trimit acest text unei persoane anume pe e-mail. Sigur, cu precizarea că autorul este Marilena Adam.
Mulțumesc.

Dinu,

Mă așteptam să mai existe o dezlegare, ceva în legătură cu iubita căreia i-a promis că se va întoarce mâine seară și pe care, după cum ai ținut să precizezi, o iebește foarte-foarte mult. Să aștept la o continuare? Prea bine. Aștept. Dacă da da, dacă nu nu.

Corectează: \"a dpu zi\"

Ana,
Mie mi-ar fi plăcut să fie și celelate strofe cel puțin la nivelul acestor versuri:

\"Nu exist...dar inima ta bate
Iar fiecare vibratie
Ajunge in corpul meu
Si ma defineste ca om...

Cu ce drept m-ai transformat
Din nimic intr-o fiinta?\"

Merita să clădești mai mult pe această idee.

Elena,
Bună ideea despre furtul curenților. S-o găsi cineva să fure și vreun curent literar? Fabula ta ne dă peste nas cu morala: să mai rămână câte ceva și pentru următoarele veacuri. De bună seamă, să se mai \"corenteze\" și alți cum ne \"corentăm\" noi scurtcircuitați de propriile energii creatoare. Te mai citesc.