Nicolae Popa

Nu doar ca semn de trecedre, ci mai curînd ca semn al prețuirii celor mai profunde momente ale textului tău, remarc aceste spuse ale tale:

\"Aveam nevoie să dau vina pe călăul meu, ceea ce ma îngenunchia era ceea ce îmi dădea putere pentru următoarele săptămâni, trebuia să fiu ceea ce el spunea că sunt. Ajungi să îți iubești călăul prin forța pe care i-o dai asupra ta.\"

Printre atîția comapnioni, deși aflați \"În temnița tăcerii și a izolării\" mai pune-l alături și pe întîrziatul de mine, care va tot trece pe-aici!

\"Închid fereastra, marea din mine zace obosită,
Niciun val nu-mi spală sângele stătut ce miroase-a
Alege și nu a pereți proaspăt spoiți cu iubiri...\"

Simt că e deosebit de periculos să comentezi un asemenea text... Mi-am permis, totuși, să aduc în prim plan un spațiu ce aduce a (deși se zice că \"Nu\") \"pereți proaspăt spoiți cu iubiri...\" Așa să fie!

Ioana Camelia,
Am impresia că între acestge versuri de sus, de la început:

\"Camioane zdruncinau mult linia de tramvai.
Cum mi-ai zduncinat tu starea mea-n general depresivă
Și stelele tăceau haotic și nu puteam dormi.\"

și cele de jos, de la sfîrșit, se întîmplă cerva cu totul și cu totul deosebit, ce depășește înțelegerea mea, fapt pentru care am și consemnat doar susul și jocul:

\"S-au răsturnat stelele și condeiele
pe alfabetul culorilor închise deschizându-mi
poarta insomniei fără margini.\"

Rezistență în continuare pe timp de inhalație universală aproape totală!

La noi la ora asta e peste 36, la umbră, unde nici măcar nu poți citi poezie.ro îmbrăcat normal!

\"pe marginile drumului meu
se leagănă scaieți tineri\"

Poem f.b. \"trăiește în mine un sfârșit care nu mai începe.\" Cotidianul Flux de azi e în re-flux! Felicitări!

Probabil e cu totul și cu totul deosebit să nu ai nici 33 de ani și să fii autorul acestor versuei:

„regiunea cetății pulsează
greoi și rar
aici se află o arhivă a mirosurilor „

„iubește-mă Dumnezeule
asta spun în diminețile cețoase
oamenii de aici „

„cu niște texte
simpatice mototolite în buzunarul din spate „

„lucrurile totuși se schimbă
mânca-ți-ai zilele „!
„curentul de aer leagană mergelele și brățarele
de pe dulăpiorul cu oglindă „

„shorturile mele nike nu se simt bine
în contrast cu lutul din pereți „
Punct.
O primăvară/vară ploioasă!

După spusele tale, totul e atît de simplu! Permite-mi să las undeva, pentru cineva, un bilețel cu acest poem al tău. Firește, cu numele Silvia Miler sub ultimul vers.

Primăveri mai puțin toride în continuare!

Habar n-am dacă voi fi înțeles sau nu. De fapt, nici n-ar trebui să-mi pun probliema. Oricum, te invit să-ți imaginezi plăcerea cuiva care trăiește un deliciu și, dintr-o dată, i se smulge covorul de sub picioare.
Așa mi s-a întîmplat mie după versul: \"ieșite din pământ\"

De-abea m-am adunat de pe jos pentru a scrie cîine-cîinește acest comentariu!
Încîntat de ideea coatelor din zare!

Îmi permit să spun că aici se întrevede un foarte incitant început de poveste:
\"într-o zi
te-ai abandonat în trupul și brațele mele
atunci ai aflat cu stupoare
că eu sunt ea\"
aureolat de un final pe măsură:
\"nimeni
n-o să te poată scrie vreodată
așa\"

Restu-i viață.

Alberto,
Alberto,
Numai nu cu i moale (mole), că și așa aduce cam prea tare a Miticov. Asta o spun și eu așa că tot pedalăm împreună, și e musai să ne mai aruncăm cîte-o vorbă (în loc de apă plată) pe unde ne intersecăm. Circuit sigur în continuare! Eventual, sub protecția ONU!

Alberto,
Un text de o cursivitate uimitoare. Citești și te tot lași dus, fie și cu spatele înainte, e amețeală, e mișcare pe cerc, fiecare (cuvînt) respectă însă regula jocului, toate ființele pămîntului știu, și acceptă? că vor MURI (corectura), totul se/duce întru pedalare... Am impresia însă că la un moment dat bicicletei îi cade \"lanțul\". Nu e neapărat nevoie să spui că \"Ființele cad. Cad moarte.\" E suficient să aflăm că \"cercul s-a rupt\". Și medicii să alerge mai departe, că așa se luptă pentru viață, alergînd, pedalînd (cu excepția orelor cînd stau aplecați peste măruntaiele noastre încercînd să ne sensibilizeze cu vreun bisturiu, cu vreo cusătură), totul tînd de veste că \"nici o ființă nu mai e în picioare! Alberto, pe cuvîntul meu că e un text de excepție. Meriți o stea și sunt sigur că va veni. În ce mă privește, am jurat unteva într-un colț al monitorului unsă nu pun mai mult decît cîte o singură stea în 24 de ore. Azi m-ai prins cu steaua pusă. Și încă, te asigur, pe un text care merita!
Pedalări inspirate în continuare!

Vasile,
Cred că am mai făcut cîndva un asemenea experiment, ce-i drept era vorba de un sonet, și totul a ieșit perfect. Ei bine, dacă nu te superi, uite despre ce-i vorba. Așez acest poem pe-o oglindă culcată pe birou. Poemul stă în picioare, iar eu îl citesc, strofă cu strofă, în sens invers, așa cum se vede în oglindă:

Noi, ceilalți, măcinați de griji, pulbere amăruie
În oglinzile vatmanului imperturbabil,
Rătăcim în linie dreaptă.

Ocara aurolacului; definitivă,
Ca un capac de fontă, nu admite replică.
Ochii lui nu sunt mai limpezi decât apa leșinată
În circuitul închis al fântânii arteziene.

Oameni din centru m-au adus alături
De imprescriptibila pată a orașului-
Ghemuită pe scaun, ca o arbaletă.

Citesc peste umărul paznicului de noapte.
Stelele și luna sunt toate la număr pe cer
Dar el și-a pierdut slujba-
Își mestecă neputința cu vocea putredă
Ca a unui comunicat de presă.

Am schimbat numai colivia, chiar așa-
Înrudit cu zborul razant al rândunicii
Și cu mersul pe jos traversez,
Ca un ac pe cadran, Universul: (!)

Oameni din cartier m-au dat la o parte;
Au renunțat la orgolii-
Consiliul degetelor acceptă monezile mici,
Semnele galbene ale semaforului.

Am urcat treptele zilei
În casa pe roți a tramvaiului-
Râșniță de capete înfierbântate,
Secerate în zori.

Asta numesc eu perfecțiune! Poem-sferă! Poemul își poate înghiți coada, înghițindu-se și înghițindu-ne. Sper să nu fii supărat pe felul meu de-a te citi și în oglindă! Mai ales că te tot citesc și te admir de multă vreme, fără să te fi anunțat, ce-i drept, prin comm-uri.

Multă inspirație!

Pe bune: eu sciu ce nu simt. Adică nu scriu niciodată, sau aproape niciodată, ce simt! Dacă aș scrie \"ce simt\" nu aș mai avea timp să mă ocup și te literatură. Or, membri ai US (fie USM - cca 300 persoane; fie USR - circa 3000 persoaene) sunt infinit mai puțini în comparație cu sutele și sutele de mii care scriu \"ce simt\" datorită insitenței celor care îi întreabă și îi verifică...

Felicitări pentru aducerea în spațiul agoniei/poeziei ro a unui subiect atît de delicat, care, oricum, nu preocupă la modul serios decît aproximativ 3300 de cetățeni din populația de peste 25 de milioane de vorbitori de limbă română.

O vinere deosebită, înaite de sîmbătă, 19 mai 2007!

Alberto,

Mai multă încredere în cititor! Cititorul nu-i cear atît de nepriceput și de nesimțit încît după ce că \"Bătrânelul acesta nu mai aude nimic. E cu fața în sus, prin gură și prin nas i se plimbă furnici.\" trebuie să se mai spună că \"E mort de 3 zile.\" Mai ales că restul (\"Plouă!\") nici nu trebuie să existe în prognoza meteo, fie și ca fantezie literară. Pentru că orice om care e deștept și care mai și citește și cărți și se mai și prin INTERNET-uri știe că furnicile se tot agită, făcînd-o pe furioasele înainte de ploaie, făcînd, de fapt, a ploaie, iar după primele două-trei picături căzute peste mușuroi dispar ca partizanul (nu neapărat sovietic, ci partizanul de pe vremea lui Napoleon) în IARBÃ! Atît! Nu se mai plimbă nici o gînganie de furnică pe nicăieri. Plouăăăăăă!

Eu cred că puterea de acaparare prin absorbție a acestrui poem ar avea de cîștigat fără această perspectivă apărută imediat după ce treci \"pragul gurii\", adică fără perspectiva \"unei case vechi și obscure\", mai ales că totul decurge atît de finj și unduios, \"ca un șarpe de apă printre imagini\"!
Plăcerea lecturii rrămîne de partea mea. Voi mai tot trece pe-aici!

Firește că e de bine! Altfel n-am mai exista împreună în istoria acestei fracțiuni de viață supradimensionată prin intermediul poeziei!

Ave, proiectul!

A! Istorie!

\"uită de istorie și (de) unchiu gică
închide ochii și dormi...\"
și deodată:
\"vezi să te trezești când îți spun...\"

Cumplită deșteptare! Fascinantă ironie de la începutul și pînă la coada care te plesnește peste frunte a poemului!

Noapte străvezie în continuare!

Regret că vin cam tîrziu cu acest comentariu, poemul fiind deja apus/coborît întru desfătarea viitorimii virtuale de la subsoilul primei pagini, adică în fruntea paginii deja plecate. Dezavantajat de un titlu patetic-sentimental (dezavantaj ce sporește și datorită subtitlului puieril), poemul surprinde prin claritatea stridentă a unei imagini aflate în continuu proces de re-modelare, descrisă cu o putere imagistică demențială:

\"să-ți cobori capul
la nivelul pământului
urcându-l cu picioarele
ca pe-o roată
să-l mergi
până i se vor toci
urechile, nasul, buzele, părul
excrescențele...\"

Nebunia remodelării continuă la limita unei asumări personale, ceea ce implică o doză suplimentară de expresivitate și trăire:
\"atunci să-l iei
în mâini
în brațe – sferă perfectă
cu orbitele rostogolite
căscate a foame\"

Și finalul - pe măsura foametei acestor orbite \"cerșind să fie umplute cu oameni\"

Nu am altă posibilitate de-a atrage atenția asupra acestui text care uite-l că pleacă (sper, spre o antologie) decît prin a-l însemna cu o steluțăr.

\"te iubesc pentru că ești mereu singură
pentru că nu ai copii și câinele tău are acum o cușcă
pe locul unde altcândva era un leagăn\"

Dumnezule, cîte se pot spune prin poezie!

O primăvară primăvăratică în continuare!

Ștefan Lucian,
Îți mulțumesc. Mă bucur că ai amintit de necesitatea de-a te transpune, ca cititor, \"timpului în care se desfășoară acțiunea\". Drept că e ceva ce nu se mai termină odată! Și trăim de cele mai multe ori în prezentul unui trecut viitor... Iar capătul tunelului s-ar putea să fie aceeași intrare și nu ditamai ieșirea spre care ne tîrîm pe brînci... Încă odată - mulțam.

Am tot amînat să scot vreun pîss! la comm-ul tău și asta pentru că brusc mi s-au minimalizat toate rezervele de minimalism. Observațiile tale, pentru care îți rămîn îndatorat, țin de fond. Mă cam sperie \"un roman de tipul acesta\". Deși, Dan Lungu, să zicem, precum și « trimisul nostru special » Florin Lăzărescu, dar și Danilov cu ale sale \"Tălpi\" îmi șoptesc să nu-mi fie frică! Unora le-a fost și mai greu! Mai ales că au și ratat... În fine, chiar dacă „Avionul miroase a pește”, îți doresc în continuare o primăvară cît mai perfect aero-dinamic plasată printe florile pregătite de rod. Hai c-am zis-o!
Mulțam. Nic.