Apa leșinată

domnule Vasilache, cu riscul de a mà repeta, va marturisesc ca sunteti unul dintre cei care stiu sa gaseasca cele mai interesante si frumoase imagini dintre toti poetii site-ului.

Citesc peste umărul paznicului de noapte.
Stelele și luna sunt toate la număr pe cer
Dar el și-a pierdut slujba-
Își mestecă neputința cu vocea putredă
Ca a unui comunicat de presă.

Ocara aurolacului; definitivă,
Ca un capac de fontă, nu admite replică.
Ochii lui nu sunt mai limpezi decât apa leșinată
În circuitul închis al fântânii arteziene.

Noi, ceilalți, măcinați de griji, pulbere amăruie
În oglinzile vatmanului imperturbabil,
Rătăcim în linie dreaptă.

de fapt, toata poezia e plina de iamgini tulburatoare...
amical,

Vasile,
Cred că am mai făcut cîndva un asemenea experiment, ce-i drept era vorba de un sonet, și totul a ieșit perfect. Ei bine, dacă nu te superi, uite despre ce-i vorba. Așez acest poem pe-o oglindă culcată pe birou. Poemul stă în picioare, iar eu îl citesc, strofă cu strofă, în sens invers, așa cum se vede în oglindă:

Noi, ceilalți, măcinați de griji, pulbere amăruie
În oglinzile vatmanului imperturbabil,
Rătăcim în linie dreaptă.

Ocara aurolacului; definitivă,
Ca un capac de fontă, nu admite replică.
Ochii lui nu sunt mai limpezi decât apa leșinată
În circuitul închis al fântânii arteziene.

Oameni din centru m-au adus alături
De imprescriptibila pată a orașului-
Ghemuită pe scaun, ca o arbaletă.

Citesc peste umărul paznicului de noapte.
Stelele și luna sunt toate la număr pe cer
Dar el și-a pierdut slujba-
Își mestecă neputința cu vocea putredă
Ca a unui comunicat de presă.

Am schimbat numai colivia, chiar așa-
Înrudit cu zborul razant al rândunicii
Și cu mersul pe jos traversez,
Ca un ac pe cadran, Universul: (!)

Oameni din cartier m-au dat la o parte;
Au renunțat la orgolii-
Consiliul degetelor acceptă monezile mici,
Semnele galbene ale semaforului.

Am urcat treptele zilei
În casa pe roți a tramvaiului-
Râșniță de capete înfierbântate,
Secerate în zori.

Asta numesc eu perfecțiune! Poem-sferă! Poemul își poate înghiți coada, înghițindu-se și înghițindu-ne. Sper să nu fii supărat pe felul meu de-a te citi și în oglindă! Mai ales că te tot citesc și te admir de multă vreme, fără să te fi anunțat, ce-i drept, prin comm-uri.

Multă inspirație!

Alberto M. Popesco,
Cam trei miei sunteți dator până acum. Vă rog să vă opriți că nu mai am loc în balcon și îmi bat vecinii în țeavă. Mulțumesc pentru consecvența citirilor și comentariul amical.

Nicolae Popa,
Vă mulțumesc pentru trecere și comentariu.Adevărat este că, principial moneda poemului este versul de sine stătător.Altfel ce să alegi? Experimentul nu cred că are putere de sentință, dar este desigur o încercare pentru inteligența poemului.

sunt imagini, reflexii si formulari minunate, care mai sterg din impresia de pudicitate neinfranta, de poetizare a existentei fara tradarea trairilor proprii. imi permit sa va doresc eliminarea elementelor de legatura si a comparativelor, ceea ce v-ar putea accelera poemele.daca nu ar merita asa ceva aceasta poezie, nici n-as mai fi zis-o, dar la dvs chiar merita

Sunt meritate reproșurile, de aceea am purces la modificări pe care din comoditate și slabe reflexe nu le-am efectuat neîndemnat.În ceea ce privește exhibarea trăirilor proprii ar fi o discuție mai lungă și stearpă.Ne implicăm cu adevărat prin ceva ce este valoros și am obținut prin îndelungat exercițiu.De exemplu, eu am preluat un îndemn al lui Fănuș Neagu de a practica admirația. Îmi reușește destul de rar cum aș vrea.Alte manifestări sunt accidentale.De câteva zeci de ani sporadic îmi amintesc că nu am găsit rezolvarea dilemei oferite de cel pomenit mai sus- de a ajuta fără intervenții o capră să mănânce frunzele salcâmului la care nu ajunge.Am convingerea că soluția îmi va parveni deodată, brusc.Aș fi bucuros să configurez o pată ne-întâmplată în peisajul poetic actual.

sunt convins ca o veti face. nu erau reprosuri, doar mici sugestii de modernizare, subiective, bineinteles