Poezie
Sângele stătut ce miroase-a alge
1 min lectură·
Mediu
Deschid fereastra și cuvintele azi tac, albe,
Doar un șuiet de erg prind în palmă să-mi prezică
Când pleoapele se vor închide ca două obloane măcinate
De sare, aripile, iar tu să mă poți vedea la chip.
Două linii de orizont absurd la micul dejun, străine,
Și-o rochie bleu desfăcută la nasturi te-ar răpi.
Închid fereastra, marea din mine zace obosită,
Niciun val nu-mi spală sângele stătut ce miroase-a
Alge și nu a pereți proaspăt spoiți cu iubiri
Ce e cu mine azi? Unde să mă ascund?
Pantofii dansatoarei de flamenco au luat foc.
023134
0
Niciun val nu-mi spală sângele stătut ce miroase-a
Alege și nu a pereți proaspăt spoiți cu iubiri...\"
Simt că e deosebit de periculos să comentezi un asemenea text... Mi-am permis, totuși, să aduc în prim plan un spațiu ce aduce a (deși se zice că \"Nu\") \"pereți proaspăt spoiți cu iubiri...\" Așa să fie!