Exodul

s-a crăpat de ziuă în ochiul tău
noua privire a dimineții...până la absurdul mâinilor cărunte.
la poalele mâinilor cărunte.
Prima strofă e lucidă, clară, după care începe o înțețoșare a realității ca o senzație de leșin..culminând cu inconștiența ultimelor trei versuri.
Meditativ:)

da, absurdul e o categorie stilistica care imi place in mod deosebit. iar senzatia de lesin ai vazut-o foarte bine.
te mai astept,
mcm

O plecare nespusă. O întoarcere înspre tine și o micro-analiză oarecum fiziologică. Mi-au plăcut versurile
Țpăsările se îngrămădesc
să-mi ciugulească
pașii morțiȚ
... ca și cum în acești pași nu mai există reîntoarcere.

Revin mereu cu drag,
Cristina

ce sursa de energie are acea ancora

cristina,
pasii morti deja nu mai exista, au fost ciuguliti de pasari, macar ele si-au potolit foamnea cu ceva, numai ele stiu ce gust au avut.
mcm

laurentiu,
presimteam mesajul tau mai dur, dar ma bucur ca ne punem intrebari legate de poezie. sursa de energie:):):)ar fi banal sa iti spun ca e o metafora, e tema de meditatie.

Meditativ, frumos, dar nu e o stare pe care aș vrea să o simt azi, pentru că am o mulțime de lucruri de făcut. Prefer să las hematiile să care oxigenul și dioxidul de carbon iar pe leucocite să mă păzească de infecții. Mai bine mă gândesc la o meditație zen în munți, lângă o cascadă cu apă cristalină. Văd deja în jur prea mult asfalt, prea multă letargie și prea multă sărăcie spirituală.
Dar poezia e frumoasă.

marian,
ar fi indicat intr-adevar sa citesc niste povestioare zen la ora asta \"sa-mi las corpul luminat de o ancora\", dar cred tot mai sigur e sa stau eu insami in cercul zen fara sa ma gaseasca nimeni.
te pup,
mcm

frumos, mie mi-a placut in mod special prima strofă.
p.s. cum rămâne cu poveștile alea zen, ni le povestești sau nu?!

Voi incerca să scriu un poem sau o povestire scurta despre zen, dar îmi va lua ceva timp...