exercițiu de dor

Regret că vin cam tîrziu cu acest comentariu, poemul fiind deja apus/coborît întru desfătarea viitorimii virtuale de la subsoilul primei pagini, adică în fruntea paginii deja plecate. Dezavantajat de un titlu patetic-sentimental (dezavantaj ce sporește și datorită subtitlului puieril), poemul surprinde prin claritatea stridentă a unei imagini aflate în continuu proces de re-modelare, descrisă cu o putere imagistică demențială:

\"să-ți cobori capul
la nivelul pământului
urcându-l cu picioarele
ca pe-o roată
să-l mergi
până i se vor toci
urechile, nasul, buzele, părul
excrescențele...\"

Nebunia remodelării continuă la limita unei asumări personale, ceea ce implică o doză suplimentară de expresivitate și trăire:
\"atunci să-l iei
în mâini
în brațe – sferă perfectă
cu orbitele rostogolite
căscate a foame\"

Și finalul - pe măsura foametei acestor orbite \"cerșind să fie umplute cu oameni\"

Nu am altă posibilitate de-a atrage atenția asupra acestui text care uite-l că pleacă (sper, spre o antologie) decît prin a-l însemna cu o steluțăr.