Poezie
jurnal
cu L, cu V
1 min lectură·
Mediu
am intrat în bucătărie dimineața, dna L – cumnata dlui V,
cu basmaua pe cap, aplecată deasupra mesei, cu picioarele strânse sub fustă,
cocoțată pe scaun, citește din cartea de rugăciuni,
cu candela aprinsă lângă ea.
mi-am amintit că exact așa o văzusem în ajun
înainte de a mă încuia în cameră.
ar putea practica foarte bine yoga femeia asta.
are putere și voință de concentrare.
îmi fac ceaiul, îmi pregătesc tartinele,
mă așez pe un scaun, la celălalt capăt al mesei, să o pot privi direct în față,
de fapt, nu-i văd decât creștetul acoperit,
stă aplecată și nici nu mă simte sau, cel puțin așa pare,
buzele ei continuă să se arcuiască fără cuvinte.
când a plecat mi-a spus că tre’ să mă rog și Dumnezeu mă va izbăvi de suferință.
de unde ați luat-o că sufăr?
a scos din geanta ei neagră o lumânare și mi-a întins-o.
002711
0
