Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

cum toate prind să miroase urât

când mă gândesc la tine

1 min lectură·
Mediu
cum toate prind să miroase urât
când mă gândesc la tine
de fapt mă gândesc rar
ca-ntr-o numărătoare cu obiectele dispuse
la distanțe enorme
de parcă te-aș urca într-un tren care te duce
te duce
te duce
ferecat lup de stepă
cu oi fantasmagorice
tot mai rarefiate
difuze mult mai difuze
decât ceaiul din spitalul nr. 1
acolo unde transparența mâncării
stă alături de trasparența vieții
toate le vezi și toate ți se văd
lărgindu-se ca o ușă
trăznită de vânt
din pragul căreia lucrurile
își înfulecă golul pe marginea cărora cresc
o cât de mult dorința mea de a păzi morții
a crescut ca un copac
054.582
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
107
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Aurelia Borzin. “cum toate prind să miroase urât.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurelia-borzin/poezie/1736990/cum-toate-prind-sa-miroase-urat

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@cont-sters-2743Șșters
remarc potential poetic si asta datorita cadrului in care se incadreaza acest poem. Nu agreez in schimb in context oi difuze, mai ales ca este asociata rarefierii precum si largindu-se ca o usa...
0
@cornel-ghicaCGCornel Ghica
n-o sa ma leg de prima parte a poeziei (pe care n-am inteles-o - de ce \"ferecat lup de stepă / cu oi fantasmagorice / tot mai rarefiate\" ?) dar am remarcat \"acolo unde transparența mâncării / stă alături de trasparența vieții / toate le vezi și toate ți se văd / lărgindu-se ca o ușă / trăznită de vânt / din pragul căreia lucrurile / își înfulecă golul pe marginea cărora cresc\". este o imagine bine-scrisa, care-si creioneaza (singura) acel mesaj al realitatii.
frumos.

cu stima, Cornel Stefan Ghica
0
@andrei-lucianALAndrei Lucian
Poți da la o parte acel\"de fapt\" din al doilea vers,pt o fluiditate plăcută.
În Dicționarul EXplicativ al Limbii Române pe care îl știi nu există \"trăznită\" ci \"trăsnită\".
în rest e bine.
0
@aurelia-borzinABAurelia Borzin
Andrei,

îți mulțumesc pentru sugestii. Voi ține cont.
0
Distincție acordată
@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
aurelia cred ca poti lasa traznita. ai dreptul oarecum sa-ti patentezi niste expresii ca autor :)

insemnez textul pentru curgerea sa transparenta. nu ai batut campii deloc, este o poezie oarecum de idee, ai niste imagini foarte reusite, nu cazi in penibil sau in descriptiv si imbini binisor cotidianul cu poeticul. mi-a placut comparatia cu spitalul nr. 1 desi multi ar putea s-o considere ca fiind o chestie generala, ca si spitalul nr. 9 de altfel.

sfatul meu este sa incerci sa filosofezi un pic, dar un pic mai putin in poezie. de exemplu oile fantasmagorice, eu cred ca te-ai oprit fix unde trebuia, daca ar mai fi fost inca un vers care sa se lege de oile alea sau de ce era mai inainte de ele textul tau ar fi parut oarecum descriptiv si un pic obositor, ar fi taiat emotia de la jumatate.
finalul mi-a placut, ai descris o imagine foarte reusita.

si un sfat pe care ti-l dau asa cum i l-a dat imparatul lui harap alb. sa te feresti de ionut caragea ca de omul cel span. ar fi mare pacat ca felul in care scrii sa fie influentat de stilul unui epigon limitat atat literar cat si intelectual. te salut si iti doresc foarte mult succes mai departe.
0