Poezie
Mirosul
care m-a ținut ca pe un câine în lanț
2 min lectură·
Mediu
liceeana aceea alergică
care eram acum câțiva ani
la culoarea roșie
care se pedepsea
dintr-un exces de pudoare și perfecțiune
interzicându-și să mănânce dulciuri
singurul aliment incomparabil cu cărțile
recuperându-i o lume cât de cât viabilă
care se pedepsea
încolătăcindu-se în țolul roșu
din veranda de vară
și se tăvălea din colț în colț
plină de bășici roșii
liceeana aceea s-ar fi acoperit acum de pete
între acești pereți albi cu fotografii și tablouri
ca o râioasă în fața ta
ca un glob în incendiu
aprinzând poate și foiile pe care le ții în mână
monitorul de la care mă citești
dacă ar mai fi auzit un cuvânt în plus
din partea lui decât cel de salut
ar fi putut începe să vomite
chiar așa de la etajul cinci
direct în capul trecătorilor
și să se țină cu toate mainile de pereții biroului
ca de pereții propriei burți
întoarsă pe dos
miroase dez-gus-tă-tor
pute a hoit
incredibil
dar tocmai de la celălalt capăt al firului
îmi poluează aerul spațiul
l-am sunat într-o seară
tot chișinăul mirosea a veceu
cât se mai putea tolera
ați început deja să vă descompuneți
îi urlu în receptor
aranjați-vă bucăți-bucăți
os cu os din ce v-ați mai rămas
într-un sac
și legați-l strâns la gură
vă rog eu
ajunge să împuțiți orașul
și scot telefonul din priză
merg să mă spăl pe mâini pe față
apoi ridic stropitoarea deasupra capului
și o las să-mi curgă mult
muuult peste cap peste pijama peste suflet
a doua ziua a duduit toată presa
că a fost o defecțiune
cu sistemele de canalizare ale orașului
dar aceasta nu mai avea nicio importanță
024305
0
ec