Aurelia Borzin

La început i-am împrumutat Gaston Bachelard, Apa și visele. El a vrut să-mi atragă simpatia cu A supraveghea și a pedepsi de Michel Foucault. Când ne-am întâlnit să ne restituim cărțile, am mai făcut

L a dat paharul cu suc de portocale la o parte, să nu fie niciun obstacol între noi, și a spus că nu-și imaginează o durere mai mare decât acea pe care a avut-o la 9 ani, când i-au pus în ghips tibia

am intrat în bucătărie dimineața, dna L – cumnata dlui V, cu basmaua pe cap, aplecată deasupra mesei, cu picioarele strânse sub fustă, cocoțată pe scaun, citește din cartea de rugăciuni, cu

nicio stare vom fi absenți dar muzica ne va ține pe linia de plutire nici nu ni se va băga sub piele cu sila nici nu ne va lăsa singuri un fel de yoga pentru suflet vom căuta o stare să nu

și azi ți-aș fi datorat acest poem daca nu mi-ai fi dat jurnalul tău intim înțesat cu poeme dedicate, declarații e ca și cum mi-ai deschide dulapul cu lenjerie intimă e ca și cum m-aș holba

dimineața aceasta nu s-a mai furișat tip-til tip-til încât ajunsă în dormitor să se năpustească asupra-mi cu flenduroasele-i poale nămila cântatul cocoșului îmi despicase somnul în două m-am

să fi fost anul o mie patru sute optzeci și ceva când marcu a spintecat cu urletul lui burta foii în care-l îngropasem în ajun s-a ridicat ca un leu rănit de printre oasele cuvintelor acestui

uneori amintirea acelei zile cu marcu care mă apucă apăsat de subsuori mă ridică la vreun metru de la pământ mă așază în șaua calului îmi strânge tâmplele ca o piele de cămilă din romanul

mai degrabă aș fi putut face orice altceva decât să plâng avându-l în preajmă plânsul era pentru mine un act mult mai intim decât sexul ceva ce mă făcea să tremur de sens sau de

liceeana aceea alergică care eram acum câțiva ani la culoarea roșie care se pedepsea dintr-un exces de pudoare și perfecțiune interzicându-și să mănânce dulciuri singurul aliment incomparabil

ți-ai făcut meserie într-acolo unde privești să faci lucrurile să roșească sfioase că sunt doar picioarele mele drepte în mers foarfece retezându-ți privirea de trup ca și

această întindere de cărți de oameni de blocuri de drumuri de amintiri dar mai ales această întindere de ani care mi se

primăvara a venit pe neașteptate pe nepusă masă m-am trezit într-o dimineață ca asta iarba creștea din pământ de înălțimea unei șchioape ca un argument la suprafață nu mai puteam face

Să posed această narațiune cum aș poseda o femeie. O femeie sălbatică. Un cal nărăvaș. O, cât de mult nu mai vreau lecturi cuminți, scrieri domoale care să țese în jurul meu o pânză, un cocoloș

ca-ntr-un geamantan îmi ticsesc mâinile în gură cât mai multe să încapă și mi le trag ca pe-o funie groasă de sare în lungul gâtului până-n burtă la contabilizarea mațelor fac regulă

mâine toate lucrurile vor reveni la loc ca o spirală căreia pur și simplu îi dai drumul mâine aceste lucruri își vor sfârși coada trenul prietenie și alte-alte-alte lucruri care vin odată cu

ar trebui să urmeze viața ca o linie aș mai fi vrut să-i zic dreaptă dar e de parcă lucrurile nu se cumințesc odată ce stingi lumina încep să se adune învârtindu-se prin casă să se

cum toate prind să miroase urât când mă gândesc la tine de fapt mă gândesc rar ca-ntr-o numărătoare cu obiectele dispuse la distanțe enorme de parcă te-aș urca într-un tren

spre seară își ducea acasă singurătatea albă și umplea cu ea odaia cearșaful lume măruntă întinsă ca pe o foaie de aluat pentru a vedea ce se poate coace rămânea înfășurată de câteva

în cămăși de fum luneca făcând lucrurile din jur la fel de imprecise fără contur hotar cosmopolite pipăind realitatea precum un orb ar cunoaște pentru prima dată o femeie

lângă această fereastră cu ochii în casă așteptarea se reazemă de pereți proptindu-i ca o schelă pe părul meu mă cațăr ca pe-o frânghie până în golul gurii să te urlu prăbușindu-mă în

să-ți cobori capul la nivelul pământului urcându-l cu picioarele ca pe-o roată să-l mergi până i se vor toci urechile, nasul, buzele, părul excrescențele... atunci să-l iei în mâini în

ne întâlneam foarte ciudat urcam în transporturi diferite în gând îl urmăream cum ajunge în fața casei deschide poarta potrivește ceva timp cheia eu opresc lângă vulcanizare urc etajul

Lumină nu pătrunde doar pe geam, vorbește lucruri mai convenabile decât cele citite printre gesturi printre degete știi ce vreau să aud, îi zicea nu în zadar urechile ei erau bijuterii de