Nicolae Popa

Florina Daniela,
Sentimentul acesta de \"bielă-manivelă în patru timpi\" redat cu atîta splendoare în acest poem, menținînd totodată respectivul ritm pînă la final, pînă la iubirea \"nedescoperită de omul mecanic\" este un element inedit. Inedit inclusiv prin felul de a descrie mecanismul bielă-manivelă într-un poem! Stea!

Probabil toată lumea a observat că astăzi, 12.Nov.07, pe poezie.ro s-a înregistrat o gală a poemelor bune și foarte bune. A fost, cred eu, o zi trăsnet pentru poezia românească! (Să rîdă cine nu a citit toate poemele postate astăzi pînă la ora asta!) Dar ce mă enervează! Lipsesc stelele aurite! Or, recomandările sunt pe seama editorilor, nu? De acolo vin stelele vișinii (cel puțin așa mi se arată mie, vișinii!), mai mult însă nu se dau calificative maxime decît cu mare prudență, prudență nejustificată față de numărul impunător de poeme bune. Fie, am luat-o prea pe ocolite!
De fapt, vreau să pun neapărat o steluță pe acest poem al alexandrei-emilia bucur (dacă îmi este îngăduit să-i zic pe numele care pare mai firesc pentru un poet, deși nu insist), dat fiind că acest poem însumează o gamă de sentimente și idei însumate concentric în jurul unei stări de răscolire. Panorama și dimensiunile senzației de răscolire sunt răscolitoare! Bine, să trecem peste
„Socoteală dintre șase plăci de beton nu e compatibilă...” (acordul!) poemul fiind oricum relevant. Deci, Stea! Inclusiv pentru răspunsul amical, foarte argumentat, la amicalul lui Alberto!
Multă inspitație!

RRADMILA,
Eu de fapt am respins eventualele împrejurări care îl pot face pe un poet să-mi pună pe masă/monitor asemenea \"cereri\". Nu cumva, crezi că aș zice, da, organizăm! la:

\"Eu cer să mă legați de-o fiară într-o cușcă
să aflu cât de lați sunt colții care mușcă;\"
sau
\"Eu cer să mă urcați pe muntele uitării
plămânii însetați să-mi sară-n gura mării;

Pot fi ceva mai înțelegător, sub aspect metaforic, la:
\"Eu cer să-mi acordați o zi pentru a ninge
ca fulgii degerați să mi-i hrănesc cu sânge;\"

În fine, cred că mi-am cam pierdut simțul umorului. E atîta de citit și de înțeles pe aici prin versurile tale!

Deși titlul nu promitea nimic prin banalitatea sa, am fost plăcut surprins să descopăr în timpul lecturii formulări de genul:
\"lasă că merge și-așa-ul
asta este-le\"

\"O să îmbătrânim departe unul de altul
jucând câte un șah în parc,
mergând cu luare aminte la cumpărături
dormind puțin...\"


\"să ne alungăm din minte
prea târziul\"

Semne de bună stăpînire a limbajului cu repercursiuni clare în ale exspresivității și profunzimii. Voi mai trece pe aici pe la tine!

muțenia nu, Doamne ferește, \"puțenia\"!
mi-au nu \"mi-ai\"!

RADMILA,
Ceea ce numești tu „blestemat dar” ne cam paște pe toți cei de aici. La un moment dat devenim captivii evenimentelor deja trăite, prezentul și viitorul contînd mai puțin. Melodia auzită de tune contează f.mult pentru puțenia celor descrise mai sus.

Claudia,
Deși e un prilej de mulțumire pentru mine că te regăsești în acest text al meu, nu ți-aș dori să te regăsești și în straturile de tristețe și amărăciune care l-au generat. Mulțumesc pentru coparticipare prin lectură!

Tamara,
Nu prea știu ce să zic. Ai reușit să mă pui într-o situație penibilă. Recomandările nu pot fi un semn de apreciere în sine. Simt libertatea de a crea în acest atelier poezie.ro mai ales prin textele nerecomendate, fiindcă eu oricum revin la text și, conform regulamentului, în acest caz steluța vișinie dispare. Am și acum două texte la care nu pot reveni doar pentru că mă încăpățînez ca pagina mea să fie însemnate și de steluțe vișinii, deși între timp mi-ai venit niște idei de revizuire care le-ar face și mai bune, după cum, sper, se va vedea în volumul tipărit pe hîrtie. În rest, îți mulțumesc pentru că ești alături de mine atunci cînd vezi și simți ceea ce văd și simt eu.

Florin,
Îmi place felul acesta de a scrie sigur pe mijloacele de expresie, sigur pe faptul că mesajul și ideea vor vi neapărat receptate:

\"în zori se vor face o sută de zile
de când ultimul feribot a trecut
prin portul plin cu mateloți fără slujbă
dar noi vom porni la drum înspre munți
călăuziți doar de umbrele păsărilor...\"

Mulțumesc pentru plăcerea lecturii!

Radmila,
De la o vreme poemele tale, dincolo de amărăciunea ironiei, conțin ceva greu de definit. Uneori îmi vine să te întreb ce se întîmplă cu tine? Părerea mea e că mergi prea departe în ale expunerii prin cuvînt. Cine știe dacă scrisul merită atîtea prim-planuri cu fanteziile sau pericolele noastre reale. În fine, poemul acesta, precum și altele din ultima perioadă, par prea sigure de ceea ce spun ca cititorul din mine să să nu le ia de bune și să se simtă îngrijorat!
Evident, în ce mă privește resping cele opt cereri, cu riscul de a mă face VINOVAT \"din cap până-n picioare\"!

Vasile,
Urarea ta din finalul comm-ului chiar m-a dat gata. Pe bune. Vorba e că nu m-am gîndit niciodată în mod special la ceea ce numești tu \"culegerea subiectelor\". Subiectele ne vin așa cum ne vin, îmi ziceam, de pe unde ne vin, iar cînd se întîmplă să mai avem și BAFTÃ și ni se nimerește cîte unul trăsnet, ne simțim saltați de-o șchioapă de jos! În continuare sper să fiu tot mai cu ochii în patru și norocul să se țină cu mai multă încredere de mine.
Mulțam pentru semn!

Poate că am să te dezamăgesc, însă trebuie să recunosc, virgulă, că și mie îmi place acest ultim text al meu mai mult decît celelalte. Se pare că am reușit să ies puțin de pe „orbita unui discurs voit personal”, cum l-a botezat cineva. Adevărat, poate fi și o coincidență faptul că s-a întîmplat să fie și pe „gustul tău”. Oricum și pe coincidențe se poate construi cîte ceva, încît îmi vine să scriu direct pe cer: Din opinteală-n opinteală spre revoluția finală!
Mulțam de tregere&ochi vigilent.

Acest text s-a scris destul de greu. Mai mult decît atît, a vost reluat în cîteva rînduri la distanță de cîțiva ani. Mi se întîmplă și așa ceva. Și nu pot să nu-ți fiu recunoscător pentru o lectură atît de atentă.
Mulțam!

Acest text s-a scris destul de greu. Mai mult decît atît, a vost reluat în cîteva rînduri la distanță de cîțiva ani. Mi se întîmplă și așa ceva. Și nu pot să nu-ți fiu recunoscător pentru o lectură atît de atentă.
Mulțam!

Stea!

\"încăperea
a venit la mine\"

\"între patru
pereți împodobiți ca într-o casă mare căutam
un indiciu o amprentă haine purtate de copii
defilau cu scopul de a mă întoarce\"

\"file rupte cu versurile mele urcau haotic pui de vrabie
cu gurile căscate țipau de foame de noi\"

\"îmi admirai frica compătimind-o
gata să tragi o linie pe mijloc\"

\"buzunarele descusute au pierdut
ultima bucățică de cretă
albă te-am lăsat să marchezi
cu mine mijlocul acelui ceva
în care șarpele și mărul
sunt una\"

ioana,
„înfățișarea noastră”, „cumpătul”, „ felul în care ne ferim privirea”, „orbii /simțind mai mult și mai ascuțit decât văzătorii”, „timpul face tumbe/ seara mă culc în tine ca un câine”...Ce nebunie de poem!

ioana,
Poezia abia începe. E și normal. Ea n-a existat niciodată!

Este pentru prima dată cînd tentația de a da sau nu stea înclină greu de tot în favoarea lui DA! Apare însă ceva în plus. E pentru ptima dată însă cînd las stea pe un texti din zona asta, zona unui așa zis spațiu licențios. Ligia nu are ce cătuta aici! Și nici textul (care \"text?) poemul ei. E un poem absolut antologic!

\"ascensorul îngust
uși deschise
plec să mă prăbușesc în noapte
sufocată în oameni de vată\"

Hei, voi, acolo, cei care aveți bani și pentru antologii. Numele ei e Ligia Pârvulescu, poemul acesta se numește \"short message service\"! Vedeți, să nu vă faceți de rușine!

Ela,
Aici ar fi totul de citat. Un poem fidel, cum mai rar se întîmplă, ideii care l-a propulsat! Uitarea fragmentată de spectrul luminii creează ea însăși un spectru împotriva uitării. Mirosul de cîmp șterge și el ce șterge, însă tot el readuce înapoi în cîmp toate prospețimile de primără!
Profund, subtil, acaparant!
Voi mai trece pe aici.

Hose,
Mă cam pui la zid cu poemele astea ale tale. L-am citit și pe acesta și mi-am zis: bine, și aista-i foarte bun și am dat să trec mai departe. M-am oprit însă și m-am întrebat: dar ce va zice lumea despre mine că am trecut pe lîngă un poem atît de bun și n-am lăsat semnul aprecierii mele. L-am mai citit o dată. Am observat că iese din te miri ce! Iese tocmai de acolo de unde nici nu te aștepți că ar putea să iasă un poem!

„ea este ca o sângerare
ca o zi în care ați căzut de undeva de sus
lovindu-vă puternic de pamânt
și ați strigat mult timp sughițând și înjurând stelele”

Oricît le-am înjura, eu nu pot trece pe-alături fără să pun o stea pe zidul însîngerat de poemul strigătelor tale!

Ecaterina,
Stea! pe fundalul calităților artistice expuse mai sus. În rest, prăpăditul de „self” îmi dă deocamdată amețeli, fiindcă tocmai acum, din păcate, sau din fericire, unii amici care au îndoieli în privința propriului vocabular, mi-au șterpelit DEX-ul de lîngă monitor. Așa că nu pun mîna în foc referitor la „self”, Deși, printre altele, eu mă refeream și la „a selfului”, corect fiind, în context, „ale”. Nu aș fi atît de chițibușar dacă nu aș ști, pe pielea propriei tastaturi, cît de atentă e toată lumea cînd acord o stea cuiva care e din RM. Chestia e că noi trebuie să avem o responsabilitate față de cuvînt multiplicată la infinit față de responsabilitatea pe care și-o poate permite oricine într-un mediu/spațiu unde limba/limbajul a/au funcționat normal!
Așadar – stea!

Un text tare de tot. Ce mai, fiți atenți:
\"moliciuni umede degetele mele tari
deschizând scoici tari și moi
uscate și umede\"




Totul aduce a text bun. Ba chiar și f.b.:
\"mi-am plimbat limba
cu toată sărăcia metaforei ei
peste roada sărată a mării\"

Totul e comestibil pe aici! Pe bune!