Nicolae Popa

Bogdan,
Îți mulțumesc pentru această trecere pe aici, pe după sobă! Soba încă mai păstrează multă căldură...
O iarnă blîndă!

Demult nu am mai citit un poem atît de frumos. \"Frumos\" în sensul în care starea lirică trece dincolo de \"lirism\", invocînd, de fapt, \"amprentele palmelor noastre\" care \"se preling subțiri/ pe sub tivuri / îndurerate\". Iarna dezbrăcată în stradă, cireșul cu \"veșminte /de chiciură /
albă\" - toate sunt semne ale înfloririi. Or, mai avem nevoie și de înflorire. Mulțumesc, Silvia Van!

O iarnă cît mai pură în ale inspirației!

... din păcate, ierealizabilă, cel puțin pentru cititorul de mine. În schimb mă aleg cu acest adevăr amărui:

\"eu să îți spun că în raport cu tine toată lumea e un kitsch
și să menționez
că de fapt nici nu aveam nevoie de circumstanțe favorizante\"

Silvia, felicitări pentru faptul că ești în continuare într-o splendită dispoziție de creație!

Nu am obiceiul să insit în nici o privință. Eu doar sugerez. Încearcă și recitește-ți poemul fără primele tre rînduri. Mie îmi pare că rămîne ceva deosebit de bine închegat și convingător ideatic și ca discurs.
Mi-a plăcut mult. Aprecieri!

Dana,
Mi-au plăcut în deosebi culmile alpine cu ecouri largi din final:

\"tu și mîinile tale grele desenându-mi pielea
îți strig:
nu-mi vine inelul, am oasele subțiri
mă auzi?\"

O iarnă calmă și pufoasă!

Marius,
Dincolo de calitatea poemului, dincolo de capacitățile tale de a amalgama materia, tincolo de \"răzvrătirea trupului\", cum poți să fii atît de autentic, deci și credibil, în răzvrătirile tale?

\"o arcă navigând pe sânge
un prunc scos în lumină
dintre dealurile înzăpezite ale nașterilor
mă voi naște din nou
ca o dorință
pe așternutul alb\"

\"să mă iubească pereții reci
serafimii de la urgențe
heruvimii asistenți\"

\"îngerii mă vor duce pe mâini
să-mi găsească numele
la propunerea Tatălui
mă vor boteza în maternitate\"

Sigur, aprecieri! Dar ești prea crud cu tine & eul tău!

mareius,
Mestecenii tăi lăcrimează mereu, dacă nu cumva se înrourează mereu. Am mai trecut prin textele tale, deși n-am lăsat semne. De data asta mi-au plăcut în special aceste rînduri:

\"rana mea desface lumea
în pulberi de stele
dar e atinsă de tine\"
și
\"dar lacrimile-s fuioare de vânturi
mă topește atingerea ta
până la osul ce-l țin în loc de rugă\"

Aprecieri! Și multă inspirație în continuare!

Un text bizar, stăpînit de o scriitură sigură. Mă ia cu frig și cu zăpăceli ca și cum aș trece prin poemele Ruxandei Cesăreanu din \"Femeea-cruciat\". Nu, nu vorbesc de asemănări, ci de calitate. \"mă feresc de pătratele maro care compun podeaua.\" Însă chiar dacă pînă la versul șase bizarăriile sunt pîinea și sarea pămîntului oarecum întru facerea poemului, \"desfacerera\" e cu atît mai redusă la miezul esențelor tare:

\"lady fistic are nouă vieți și poartă un râs uriaș pe umeri.
când nu mă feresc, eu sunt lady fistic.\"

Stea!

Apropo, cred că e doar a doua oară cînd pun două stele într-o singură zi! Textele mă obligă! Ca și noblețea!

Petrache,
M-ai făcut să trag adînc aer în piept la lectura cestei extraordinare prime secvențe:

\"Mă gândesc și nu știu să-mi găsesc acel viu
transparent albatros,
gândul ros printre vânturi, aparent fără uri
fără simțul golaș,
al fârtatelui laș, al fârtatelui gri, mlăștinos îmbâcsit
în divinul talaș,
ce limba de lemn îi linge solemn, carnea vârstată,
semn pân’ la os.\"

Într-adevăr, aici ideia și imaginea, plus sensibilitatea, fac un totîntreg acaparant...

În continuare mi s-a părut că ceva îmi scapă. Sau că eu îi scap acelui ceva.
Oricum, plăcerea lecturării textelor tale mă face să-mi tot trag aer în piept!

Ce imagine de mare maestru! O imagine care face din întregul poem o bijuterie:

\"și țigle așezate frumos
împotriva ploii.\"

Plus:
\"un steag
alb. tivit cu roșu.\"

\"avea de toate în ea
și lucruri și iluzii deopotrivă. și visul
a ceea ce sunt acum.\"

Adevărat, nu mi se pare justificat finalul cu povestea niciodată întreagă. Pentru mine ea e deja spusă, integral, ceva mai sus. Deși... Poate că asta-i capcana. Nu cumva m-am lăsat prins?

Felicitări!

Cu justificările de mai sus!

Pentru că e un text bine scris. E o parabolă perfect închegată. E o combinație uluitoare între grotesc și sublim cu efecte surprinzătoare:
„Mă întreb ce s-a întâmplat cu cel căruia i-am dat biserica.
În jur – un mănunchi de biserici, care nu aparțin nimănui.”
E un gest absolut firesc și convingător care implică poezia în realitate, și invers. E multă amărăciune care nu sucombă în revolte inutile ci doar în puțină ironie la fel de amară. E o expunere a avatarurilor omului modern în condițiile așa zisei societăți de consum. E, la urma urmelor, o încîtnare, cu tresăriri ce-i drept, să citești acest poem. E stea!

Hose,
Mi-a plăcut mai ales forța imaginativă și descrierea în filigran a acestei secvențe statice copleșitoare:

\"ne crapă buzele de doliu
mă ghemuiesc încet de frig
papucii mei sunt lângă sobă
plesnește gheața de pe ei\"

Mahmoud,
Uneori ai câte o ieșire din astea uimitoare din poezie pentru a pune în prim plan detaliul poetic - \"sîmburele\". O construcție atît de fină și subtilă nu poate să nu incite și mai mult cititorul din mine. Te voi tot citi în continuare!

Leonard,
Orice trecere a ta pe aici e un răsfăț pentru mine, cu atît mai mult cele care dovesesc, dacă mai e nevoie după lecturile reciproce, că avem amintiri și suferințe comune. Mulțam!

Tama,
Îți sunt recunoscător pentru observația referitoare la riscul (mă rog, un fel de risc) ce mi l-am asumat mizînd în prima parte pe narațiune, ca mai apoi să declanșez fluxul de care vorbești. N-am mai procedat niciodată așa. Ba dimpotrivă, obișnuiesc să încep pe tonalități deranjant de lirice. O iarnă cît mai calmă în continuare!

Radun,
Cred că e foarte important să încercăm să vorbim despre ceea ce în clipele cele mai grele, cînd parcă ni se ia graiul, nu vorbim decît cu nodul din gît. Îți mulțumesc de lectură coparticipativă.

Diana,
Îți mulțumesc pentru interpretare. Asta mi-am și dorit: să fac din patul de după sobă un mic sîmbur al suferinței într-un univers macrocosmic prin care ne împrăștiem cu toții. Inspirație!

Marius,
Mulțam. Catacombele și curenții reci și neguroși ce le străbat s-ar putea să existe doar ca să ne facă să prețuim și mai mult îmbrățișările, atîtea de cîte ne este dat să avem parte... Îți sunt foarte recunoscător pentru trecerile tale! Îmbrățișări!

Teodor,
Revenirea din cînd în cînd la patul de după sobă - cine are norocul să-l aibă și să poată reveni - aș compara-o cu revenirea la pieptul mamei și a tatei. Cînd aceștia nu mai sunt e o minune să poți merge să-ți îngropi fața în perna de pe patul de după sobă și să simți cum le bate inima trimițînd căldură către tine, către singuraticul de tine... Multă căldură!


ion pascal,
Frate Ion, poate că cheagul nopților e ceea ce ne adună – suferința, teama de întuneric, groaza de a dispărea în noapte! Dar uite că ne mai întîlnim la o vorbă în preajma textelor noastre și parcă se face mai cald în jur! O iarnă cît mai curată!

Interesantă pagină de jurnal și de biografie. Ambiguitatea destul de grosolană a primelor două versui fac startul nereușit. Eu le-aș elimina. Mai departe totul e tras ca prin inel. Dureros text!

Carmen-Manuela,
Din păcate am deschis poemul tau abia cînd m-am pomenit cu cineva în prag, care mă așteaptă să mergem undeva, conform unei înțelegeri anterioare. Dar nu pot să nu-ți spun ca acest poem e unul antologic.
Dovezi sunt peste tot...
\"prin măduvă treceai tu agale cu mâinile la spate
miroase a cloroform\" ș.a.m.d.

La mulți ani!

Textul acesta e de-a dreptul nimicitor! În termeni critico-literari ar trebui să spun cam așa: subiectul profilează o idee bazată pe \"neființial\"(Noica) prin care existența sucombă în neant. În fine, aici e atîta viață, încît aspectul literar pare o bagadelă!
& La mulți ani, Gelu! Stea!

Foarte frumos, foarte plăcut:
\"Se vor deschide ferestre,
Merii vor tăcea a primăvară,
Iar plicul
Îți va trimite, sau nu, peste tâmple,
Norii.\"

E ceva aici care ține de plinătatea scrisului, ceva de dincolo de banalele împliniri!

La mulți ani, Silviu!

Ligia,
Ești într-o formă de zile mari la acest mijloc de iarnă. Versuri scăpărătoare. Păcat că un capăt al furtunului este lăsat. Dar măcar bine că îl ține lanțul. Unirea încă este posibilă. Oh, \"realitatea / se ascunde sub haine\"

Excelentă scriere în rafale de gloanțe... pătrunzătoare!