Poezie
Orașul nu mai este demult al meu
2 min lectură·
Mediu
Orașul nu mai este demult al meu.
Cu ani în urmă, împrumutasem prietenilor câteva case.
Mi-a fost milă de ei – erau tineri, venise iarna, le era frig.
Îmi amintesc clar cum le îndesasem clanțele ușilor în buzunar,
cum aproape am luat-o la fugă de jenă că s-ar putea întoarce să-mi mulțumească.
Pe urmă am dus-o cam prost. Am pierdut bulevardul și parcul la amanet. Alte două străduțe
le-am dat de pomană,
unuia mai flămând i-am dat chiar biserica și cimitirul,
cu tot cu săracii și morții lor.
Mahalalele le-am vândut la târg pe un preț de nimic. M-aș fi tocmit, dacă nu aș fi fost strâmtorată.
De ziua mea am mai vândut niște case din centrul vechi. După o noapte de chef,
spre dimineață eu eram lefteră,
dar câțiva cheflii se târâiau spre odăile lor mulțumiți.
Între timp, pe locurile goale alții se apucaseră să construiască.
Parcă nimic nu mai semăna cu orașul meu.
M-am hotărât să plec atunci când cineva a aruncat vorba
că orașul ar fi al lor,
al celor cu sticla și cu betoanele.
Îmi înghesuiam obosită avutul în două valize îmbătrânite de așteptare:
câteva amintiri, câțiva oameni, jumătate și mai bine de copilărie.
Altcineva mi-a spus că aș putea să rămân,
n-ar fi niciun deranj,
doar o dată pe lună chiria modică.
Uneori mi se pare că am rămas.
Scot capul pe geam
și respir
frumusețea orașului.
Trucul îmi iese rar, și numai când închid ochii. Mi-aș dori
să-l rescriu. Când mă iartă, îl regăsesc în cuvinte. Îl pot numi iarăși Orașul meu.
Îmi împinge ușor umerii spre mahalale și suntem prieteni.
Apoi vine noaptea. Răsar dintr-o dată prea multe lumini.
La fereastră ajung râsetele unor oameni care nu sunt prietenii mei. Claxoane. Muzică asurzitoare din barul vecin.
Cu ani în urmă, eram vecină cu o Alimentară. O salutam când îi treceam prin față
și cam atât.
Mă întreb ce s-a întâmplat cu cel căruia i-am dat biserica.
În jur – un mănunchi de biserici, care nu aparțin nimănui.
În mine – clopotul uneia singure.
Clopotul.
043.926
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alina Dora Toma
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 341
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 38
- Actualizat
Cum sa citezi
Alina Dora Toma. “Orașul nu mai este demult al meu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alina-dora-toma/poezie/1762750/orasul-nu-mai-este-demult-al-meuComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
NP0
ATNicolae, evident ca te pricepi la cuvinte mai bine ca mine:). Eu n-as sti ce sa spun despre textul meu. Sunt multe amintiri si nu-s chiar atat de buna in a le duce falsificarea pana la capat:). Asadar, ma bucur ca ti-a placut, ca ti-ai lasat urma trecerii intr-o steluta, ca ma ajuti sa privesc obiectiv inauntrul cuvintelor. As fi vrut sa las si eu un semn la \"Cheagul noptilor\" (stelute nu pot, desi i-as fi pus o constelatie), dar, cumva, pana si pentru mine a fost prea personal pentru a mai ramane loc si de altceva.
Multumiri de popas si aprecieri,
Dora
Multumiri de popas si aprecieri,
Dora
0
CSsi mie mi-a placut textul, e limpede, te tine in suspans, oare ce ai mai facut, ce ai mai vandut; trucul e f reusit, bine ca iese si rar.
mcm
mcm
0
„Mă întreb ce s-a întâmplat cu cel căruia i-am dat biserica.
În jur – un mănunchi de biserici, care nu aparțin nimănui.”
E un gest absolut firesc și convingător care implică poezia în realitate, și invers. E multă amărăciune care nu sucombă în revolte inutile ci doar în puțină ironie la fel de amară. E o expunere a avatarurilor omului modern în condițiile așa zisei societăți de consum. E, la urma urmelor, o încîtnare, cu tresăriri ce-i drept, să citești acest poem. E stea!