Poezie
toată lumea e un kitsch
2 min lectură·
Mediu
imaginează-ți* o cabană la munte să ningă să viscolească ziua și
noaptea să aprindem lumânări să tremure umbre pe pereți
să ne vină urșii la geam
sau măcar o lună ciudată ca un dovleac de halloween
eu să mă simt înafara oricăror primejdii lângă tine
tu să povestești să povestești
dimineața să ne descopere ca pe niște copii ambițioși
care și-au lăsat jocul de șah pentru a doua zi
doar din cauza unui somn spontan
poate să căutăm cea mai bună cafea din zonă pentru gustul meu
și pentru tine tot ce vrei și să topim fulgi aiuriți pe buze
până să amețești
să amețesc
cucuvele amuțite să ne urmărească de sub streșini
noi să ne plimbăm pe străzi înguste și albe
cu pași stingheriți de atâta liniște
să ne spunem iată cum arată o poezie vizuală iată cum
să ne facem poze într-o sanie cu zurgălăi
să ne pierdem pe după tarabe cu artizanat și altele colorate
să cumpărăm și noi ceva doar așa ca să cumpărăm
sau pentru amintire
eu să îți spun că în raport cu tine toată lumea e un kitsch
și să menționez
că de fapt nici nu aveam nevoie de circumstanțe favorizante
ca să îți spun acest lucru
*posibil ca acest e-mail să nu ajungă la destinatar
12.01.08
095.532
0

e aici o etapizare intimă, un avertisment structurat ca o însfăcare de braț repetată. ce nu mă convinge, după deja câteva citiri, este alternanța accentuării când a cadrului (descriptivul abundent, chiar dacă fragmentat), când pe mișcare, pe actio și legătura afectivă ce o susține (adresarea directă, aproape dialogată, aproape solfegiată pe care mi-o arată verbele nestatice). îmi dă impresia de indecizie discursivă și structurală.
înțeleg însă că poate nu compoziția e aici importantă. ci doar necesitatea de a șopti un mesaj cuiva, chiar dacă mesajul are o doză generalizantă prin acel toată lumea.
plus mine tine, eu tine în strofele trei și cinci. deranjant de apropiate, strâng rău și cam prea vizibil.