Nicolae Maria

Când toți ai casei își duc gândurile-n somn Sau bachus-și trimite miresmele-n odae ce dorm pe ambele urechi si coarne, tacticoasă-ți aprinzi țigara din lună amprentă pe taste, un tactil

Ai deschis fereastra spre sufletul și inima ta un roșu aprins...forța sângelui pășesc cu uimirea în ochii-mi de castană ce dă în copt aduc pe brațe cuvinte îmbobocite pe buze de culoarea

Am fost în oraș mai zilele trecute, trebuia să cumpăr ceva. Când sunt singură nu prea mă uit în stânga și în dreapta, nu văd mai pe nimeni, știu că trebuie să rezolv o treabă și atât. Aveam

Simt sângele clocotind ca șuvoaiele primăverii, șoptit îți strig numele... vii ca o adiere acolo, sub puiul de măr \" la merii sălbatici\" din poiană, mână în mână palmele noastre

În comprimarea timpului, umerii se-ndoaie Se scurge printre gene o larmă rebelă Încearcă perfidia și văd cum mă îmbie Să-nghețe sub sprâncene raza mea de rugă Îmi preschimbă bolta însorită-a

Aș vrea să stau față în față cu mine: Gata să râd pentru a râde. Să alerg pentru a mă juca. Să umblu pentru a cunoaște tiparul de foc al cuvântului. Și de a avea bucuria păsărilor tinere

Mi-ai arătat umbrele cuvintelor în spatele din interiorul oglinzii, primite și spuse de inima ta în alți ochi. M-am așezat pe genunchii tăi cu răsuflarea aproape, fruntea pe sufletul

În fiecare seară, când luna cocoțată rânjește larg și galben ceri o dezbrăcare totală de motive: lent, dureros de lent dau jos una câte una pănă la un punct în care aglomerația hormonală ia

Sunt tristă acum... asemeni frunzei toamna când se avântă într-o cădere liberă, circulară, dansând în cântec ruginiu spre nu știu unde... cu gânduri ude de lacrima cerului. Dar... cade pe

Am iubit curat mult și aprig inima prefăcându-se în cenușă fără să ardă, așteaptă acoperită de aripa păsării phoenix.

Îngerul dimineții mi-a deschis pleoapa sufletului simt și ascult colțul uman al ierbii străpungând timpul în ianuarie cu-n strigăt, cerându-și astfel dreptul la viață, văd avântul, pasul și

Iubește-mă mereu, altfel, irepetabil, vizibil, invizibil și palpabil, încât toate lucrurile din jurul nostru să lăcrimeze cu iubire și dragoste, mărgăritare de gând și de dor. Altfel să mă iubești

Iubirii mele să-i crească colți de grâu în inima ta. Sunt, dacă aș fi!... copac cu umbră pe timp de soare să bei sub mine căuș din seva mea de arbore mirare cu grâu de inimă-ncolțit.

Plouă cu tine în mine în ropot de rouă, gust verde de pădure ești dragostea mea.

Auriul nocturn îmi picură-n gânduri în suflet și întreg pârjolește...pârjolește carnal ațâțând galbenul dorului ca ceara în picuri peste tumultul băut sporadic de tine, de noi. îți aud

mare de foc ocean de lacrimi un univers de dor pe această amprentă amniotică ce doare, arde, țipă și respiră pulsând odată cu universul: ține firul roșu printre soare, lună și stele prin

Aș vrea să mă fac prietenă cu timpul clipa s-o pot opri în loc, închizand ușa inaintea mea. Peste dragostea noastră să nu se mai cearnă vreme de toamnă și iarnă.

Nu vreau să vrei să pleci rămâi o zi, încă o noapte și poate sub umbra unui codru des vom număra ceasuri tăcute și fierbinți ca-n polul nord albe, dar nu cuminți, ziua va fi plină cu

Vremea mă caută, m-am așezat într-un ochi cu alge plin ce dau în floare, pletele-mi curg în bătaia curentului visului focului și a splendorii îngemănâdu-ne într-un șuvoi verde și