nica mădălina

iata, poate ar fi fost mai la subiect sa las aici acele cuvinte lasate sub celalat text.

aici Doamne albiram nu se pupa cu vazusaram. albiram arata o actiune vivace, intamplata dintr o data, pe cand vazusaram iti arata o perioada lunga de timp in cursul careia ceva se intampla etapizat.

daca ai vrut sa spui ca albirea s a intamplat de a lungul acelei nevederi (imi scuzi termenul), atunci albiseram se impune. sau am albit. pentru ca astea doua arata o derulare in timp, o durata, un proces continuat (ca la infractiuni, daca vrei, gen furt de curent). nicidecum albiram, care este un dintr o data, care se consuma pe loc.

la ai morti nu vad utilitatea lui ai. el este echivalentul lui cei. insa firescul lui a invia din morti cred ca ar trebui sa aiba castig de cauza, mai ales ca ai aici niste tarani care vorbesc, nu?

la ai de dincolo ai se justifica, determinantul de dincolo fiind, spre deosebire de morti, altceva, dpdv gramatical.

am uitat sa precizez ca mi cer scuze ca am ales sa ma refer la mai multe texte si in special la cele cu perfect simplu (desi acesta nu l foloseste) in subsolul acestui text.

am facut o ca o continuare a unui zic eu dialog inceput mai demult si de aceea am considerat ca nu ar deranja referirile la ceva din afara acestui text. pentru ca, pe de alta parte, si acesta se apropie de lumea aceea rurala atat de des incercata in textele cu perfect simplu.

revenind, ottilia. am ales sa las cate un semn la textele in care incerci o atmosfera olteneasca inclusiv pentru motivul ca traind in oltenia, am contact direct cu ea (atat urban, cat si rural, chiar daca rural mai rar).

felul in care incerci oralitatea si firescul nu e coordonat bine cu insertiile am ales sa spun intelectualizante, in speranta ca se se intelege ce vreau sa spun cu asta (in anumite ocazii incercand sa si arat ce inteleg prin).

ca incercare, asadar, e valid ceea ce faci. ca realizare insa, pasajele pe care le am evidentiat in cazul unor asemenea texte au ca rezultat stirbiri.

ocarmuire, de pilda. incarcatura arhaica a acestui cuvant introduce o incremenire care se opune alertului pe care l presupun oltenismele. asa ca, pentru a reda ideea de final, ca mijloace, ar merge ales altceva.

plus ca invataturile nu e musai sa le spui sub forma de invataturi, mai ales la final de text. provocarea ar fi ele sa fie vizibile de a lungul textului, din insasi gestionarea oralitatii si a perfectului simplu astfel incat din ele sa rezulte un soi de intelepciune subtila, specifica personajelor rurale pe care incerci sa le introduci in peisajele textelor.

or, formularile nefericite pentru care optezi pentru a introduce aceasta intelepciune in discurs sunt nefericite tocmai pentru ca vin alt limbaj, vin ca niste juxtapuneri, ceea ce evidentiaza diverse neasimilari (nu pe fond ideatic, ci la nivel de transpunere in scris).

cred ca referintele culturale sunt nu adauga de fiecare data cate un plus de idee, efectul per ansamblu fiind acela de arficiozitate. pentru mine una, evident. mai ales ca titlul per se nu le legitimeaza, el insusi avand o doza mare de risc din acest punct de vedere, al pretiozitatii ce rezulta din artificiozitate. oricum, fata de titlul initial, disectia nanosecundei, daca nu ma insel, poate fi considerat, sub anumite (alte) aspecte, un mic pas inainte.

partile mai simplu construite, care se misca, inclusiv ritmic, mai lejer, sustin textul, in opinia mea.

versul de dupa barbari e inutil, pentru ca nu expliciteaya barbaria, esenta ei, ci are o ambiguitate si o generalitate care il face sa fie inlocuibil cu orice alt vers. iar asta inseamna ca e inutil, in context, dupa un cuvant tare si explicit precum barbari.

apoi comparatia cu viata sub pisalog vine sa intelectualizeze o strofa simpla, mizand pe copilarie, strofa care daca s ar termina cu acel praf ar fi mai directa, mai sincera si mai sugestiva (caci mijloacele de constructie ar fi mai apropiate de miza ideatica, acea copilarie asumata, dorita din tot sufletul, la care se jinduieste)

si ar mai fi, pe ici pe colo, unele lucruri.

dar astea mi au parut mai importante de transmis pe moment, ca parere, fireste.

ottilia, in intrebarea mea era cuprinsa sugestia lui zambet, in toata frumusetea simplitatii lui.

eul care scrie este unul suficient de...

inca ceva: vrei sa valorifici perfectul simplu. e ok. insa nu zici zisai, ci spui zisei, pentru ca popularul zisai nu concorda, aici, cu tonul celui ce stie carte, cat timp spui, de pilda,

odăile miroseau a clorofilă
devorată de micile viețuitoare care
nu-mi mai făceau scârbă
mă așezam într-un colț și ascultam cum
scriau partitura pentru drumul mătăsii


adica eul care este unul suficient de elevat incat sa si faca o reprezentare a lucrurilor pe un anume ton general, astfel incat zisai pica precum o nuca n perete, la nivel de veracitate a textului ca intreg.

sau mentii zisai, cu conditia ca intreg textul sa se acordeze. adica sa fie profund re reprezentat.

sper ca m am facut inteleasa, am capu ntr o suta de parti acum.

zambet de etate?

gata, am aflat ce nseamna titlul, privind un film (fain, il recomand, in caz ca nu l ai vazut, se numeste wit). e codul ala care interzice puncte puncte.

iar acum ma gandesc la coincidenta asta. a citi textul tau fix in ziua in care mi propusesem sa vad acel film.

sper sa citesti, veronica, in caz ca, mai stii, se considera ca fiind offtopic ceva ce se refera totusi la text, anume la titlul sau.

ma refeream la lungimea v 3 cand am spus de spargerea simetriei, ca vad acum ca nu m am exprimat f clar.

si uitasem sa spun de sau poate e invers. s2 da o varianta de invers, cea pe care ai considerat o mai importanta, cat timp pe ea ai scris o, ca si continuare a gestului initial. atunci de ce acel "sau poate e invers"?.

pentru mine una cat mai putine cuvinte cand se ncearca genul acesta de rasturnare si translatie sunt de preferat. pentru a nu simti ca mi se explica. de asta sau poate e invers prefer sa nu mi l citesc, cand citesc, chit ca ramane in text.

veronica, scuza mi ignoranta (si nu zic ironic, cel mult e auto ironic), dar ce nseamna titlul? daca are legatura cu link ul lasat, proasta viteza a netului meu ma impiedica sa l pot urmari.

si apoi iar as fi spus si iar, e limpede ca apoi, secventializarea fiind data de acel si.

iarasi, cand temporizezi cum incerci aici, versul 3 sparge simetria (nu doar vizuala). inteleg ca lasarea blackberry ului ca vers autonom slabeste, o solutie fiind eliminarea sa. e o corespondenta (jacheta neagra, blackberry) ce pare cautata. se ntelege oricum ca e vb de telefon, din s2 si e destul negru oricum in s1 si s2 plus albul din s3, pt contrast.

ar fi fost ceva, ottilia, chiar sa aiba un spirit rimbaldian...

sper sa nu supar cu limitele mele de cititor, dar daca multe semne de exclamatie din text le mai inteleg (desi jeneaza, pentru ca par sa inlocuiasca argumentul, chiar atunci cand argumentul exista), pe cel din titlu nu reusesc...

cred ca asezat pe verticala, aerisit, ar fi mai bine. macar de dragul atmosferei cumva de basm pe care o incerci.

am uitat sa spun despre versul final si mi e ca nu se intelege. cred ca e un bun pentru un alt text. sau chiar si pentru acesta, dar nu plasat ca si concluzie, transforma tot intr un soi de demonstratie. or, miza este pe emotie, pe sentiment. altfel de ce acel iubita, apoi acel iubito, ma intreb.

m a atras acest text, de aceea imi cer scuze pentru pornire:

De când te-am cunoscut iubire
mi-e inima varză
o ronțăie o jivină
nu se va sătura
iar ochii tăi vor exploda de uimire
ca o mare albastră într-o zi cu taifun

în zadar vei potrivi
în locuri goale cuvinte frumoase
vor pluti ca nave-fantomă
tăcerea nu se umple numai cu vorbe
iar gândurile, ape leneșe, nu îngheață vreodată

e toamnă uscată ca buzele tale
ușor crăpate de vânt
dacă pleci se depun în urmă
pete ninsori arme flori

traversez deznădejdea
prin locuri marcate cu linii
cele de pe frunte nu se mai șterg
umblu asemenea unui copil ce se-ntoarce
împleticit de la școală

mi-e teamă de blândețea ta
când te ghemuiești în brațele mele ca sacii
iar eu mă caut mă caut străbat

aici iubirea e ca un geam de vagon cfr
în care se dă cu piatra

stiind ca nu i nevoie sa justific de ce am citit fara anumite pasaje (daca doriti, o voi face), in sensul ca puteti subintelege, tin totusi sa spun ca asocierea ferentari sedentari caricaturizeaza, in opinia mea, inutil. plasata la final efectul e si mai regretabil.

nu-i pază mai bună ca liniștea.

dar daca aceia sunt copii, si nu prunci (care e regionalism si mai e si vechi si se refera si la copii f mici, de regula)? si daca acei copii, ca si altii, nu folosesc mami, cu i in coada, ci mama?

n ar fi mai cuprinzator, mai simplu, mai pe sufletul oricui? caci la asta tinde, din cate vad.

dar faptul ca e doar un asemenea punct nu inseamna ca nu este unul.

scuze, am tastat repede, e vina laptopului meu.

si constiinta individuala a celui ce lasa sa se fure, sa se copieze, tot de asta depinde?

eu inteleg spiritul de corp, dar...

nu de alta, dar anual am de a face cu absolventi de liceu care ajung la facultate fara sa fi fost invatati ce important e sa aiba o parere proprie, sa reuseasca, sa greseasca pe cont propriu, dar sa aiba initiativa, sa nu aiba frica de intrebari samd.

iar furturile de la bacalaureat nu pot fi justificate prin miza bacalaureatului.

si infima dac ar fi, de ce sa se fure?

asta tre invatati sa faca? mai ales dupa ce informatia li se toarna pe gat si nu s invatati sa invete, ci doar sa ingurgiteze si apoi sa scuipe ce au memorat mecanic?

iar astea sunt doar intrebari adiacente.

problema e complexa, dar nu poate fi invocat cercul vicios pentru a nu se incerca spargerea lui in roice punct al sau.

bacalaureatul e doar un asemenea punct. dar faptul ca e doar un asemenea punct.

e lunga discutia, stiu, insa a spune ca bacalaureatul nu are miza nu justifica, in opinia mea, complicitatea la furt in timpul sustinerii lui.