nica mădălina
Verificat@nica-madalina
cât despre genul ăsta de iubire descris aici, e susținut taman prin simplitatea punctării gesturilor și stărilor aferente.
așa că o țin pe a mea, adică no need for big words, când curge atât de bine firescul spațiului dintre cei doi.
Pe textul:
„illusio" de Negru Vladimir
de știr m-aș teme, cum de râturile care-l degustă.
loboda e o lebădă, după cum, dacă o cotim pe cărări ionesciene, putem afla.
e și asta o lecție.
du reste, e bine să luăm peste rotulă chestiunile consumiste. să nu măcăim, să nu donăldim.
Pe textul:
„text interzis minorilor, femeilor și altora" de Adrian Firica
Pe textul:
„noi nu" de Cătălin Găian -Konig
apoi căuta iepurele pe somebody to nu mai știu ce. și nicicum mauve:)
Pe textul:
„white rabbit\' s tailz" de masha djinn (nepoata)
anume că dacă tot fu dusă planta în flora sud-americană, întreb și eu dacă este posibilă o repolenizare via inconștientul continentului mai adineaori precizat către mai europeana luciditate, care nu neagă orișicât valențele evadării din conștient prin diverse tipuri de trotilare.
în alți termeni, unde pot găsi și eu niște \"material\" mai mult sau mai puțin opiomizant despre vis și somn și adormire (căci paharele nu îmi plac, am prejudecăți), că tot bate acest text într-acolo când ironizează el clairvoyance-ul (că tot fu invocat și magritte) și trimite la rețele hamac cu polen narcisiac.
și nu vreau să fiu trimisă la suprarealiști, nici la freudieni, nici la sud-americani. undeva mai proaspăt aș prefera.
Pe textul:
„plantă" de Adrian Firica
acuși însă, da, o scotoceală în alte sertare e binevenită.
cum și prin plante, doar știa el goethe ceva pe acolo, nu?
și nu cred că era vreun retrograd sau ceva.
Pe textul:
„plantă" de Adrian Firica
stă să facă implozie sarcastică acest text. și stă bine. cred că-și asumă nuanțele adolescentine ale strigătului, de aceea el nu se pițigăiază, ci rămâne gutural.
Pe textul:
„white rabbit\' s tailz" de masha djinn (nepoata)
adică un soi de vârtej la limita dicteului, dar de fapt pe granița ermeticului cu simbolizarea, susținut de un soi de lichid ironic.
și îmi zic la sfârșit că nici nu mai importă intenția textului, ci goblenul care îi reușește aici prin decupări și umplerea spațiilor astfel decupate, așa cum mai sus am încercat să zic.
frunze și polen, polen și frunze. animale ce mai sunt și oamenii, chiar și erbivorii dintre ei.
Pe textul:
„plantă" de Adrian Firica
de ce nu e credibil? pentru că are un ton atât de resemnat încât nu-l pot atribui, ca și receptor al textului, unei ființe (căci e ființă și el, copilul) ce încă mai deține candoare și magic. așa văd eu copiii, cel puțin.
Pe textul:
„nu-mi (mai) pasă. deloc" de Cornel Ghica
anume când spun că pornind de la prima strofă se poate construi ceva și că restul e explicitare inutilă, înseamnă că văd ceva de păstrat numai în prima strofă și că ansamblul (căci prima strofă este, ca procent, puțin din text) este prost nu mă contrazic.
adică revenirile mele nu făceau decât să adâncească ceva ce am spus din prima, atâta tot.
plus chestiunea formei titlului. acolo, da, am precizat abia în reveniri. adică m-am alăturat celor care, mult mai direct și limpede, atrăseseră atenția asupra unei situații să îi spunem cel puțin delicate, acum, că a fost înțeles tâlcul.
și mai sper într-un soi de responsabilizare a oricui. eu promit să fiu din ce în ce mai puțin subtilă, pentru a mă face pricepută din prima.
Pe textul:
„Tăcerea din pântec..." de Teodor Dume
eu una cu acea provocare mă refeream la o anume luare în primire făcută de autor propriilor texte și la ducerea mai departe a ceea ce aduc ele ca plus de zvâc, plus de expresie.
iar acest text aducea.
nu cred, apoi, că distincția poetic-nepoetic e doar ea în miezul cestiunii aci, ci doar rămânerea în continuu experiment. căci limbajul e așa ceva înainte de multe :)
Pe textul:
„restricted area (endangered species)" de Ligia Pârvulescu
Pe textul:
„blues" de Negru Vladimir
și era o provocare de cursă lungă.
enjoy the parc :)
Pe textul:
„restricted area (endangered species)" de Ligia Pârvulescu
dar ce te faci dacă (și nu va urma vreun paradox) anumite imagini ar fi fost precizate și prin enunțuri prescriptive, nu doar descriptive? așa, o provocare ce nu ar scos textul din mediu, ci doar i-ar fi potențat și alte zone.
Pe textul:
„restricted area (endangered species)" de Ligia Pârvulescu
merg pe ea nu pentru că ar fi insolită, ci pentru că plasată acolo, dă forță. o mai mare forță decât reluarea în titlu a ideii din text (cu ironia aferentă, ce-i drept), o mai mare forță decât clandestinitatea perpetuării viciilor din final.
pentru mine acea imagine concentrează tot în textul acesta, fără să neg grija pentru construcția care înconjoară respectivul pasaj.
doar rup și eu din context ceea ce îmi pare mai bine valorizat.
Pe textul:
„sex is good" de Gelu Diaconu
căci sunt o realitate deloc de luat cu ușurica și de mistificat.
a, și ceva decupare în cadrul textului, că e excesiv de obositor de citi astfel, mai ales că nu vine cu niciun zvâc la nivel de conținut, ci explică până se acrește.
Pe textul:
„Va curge sânge" de Darie Ducan
acest lucru se întâmplă și când e de bine, și când e de mai puțin bine, în opinia mea.
aici era vorba că singurul pasaj salvabil din text e prima strofă, chiar și acolo retușat.
așadar, ca întreg, e un text prost.
cu privire la titluri tac în continuare. sper să nu mai am de ce să tac, înțelegeți dvs.
Pe textul:
„Tăcerea din pântec..." de Teodor Dume
sau mai știi? ăsta tot cu doi i rămâne, orice i-ai face.
Pe textul:
„Nimeni nu m-a invitat la ziua mea" de George Asztalos
Pe textul:
„Nimeni nu m-a invitat la ziua mea" de George Asztalos
ziceam însă că imaginea din prima strofă e suficient de bine punctată, izolarea pe care o cuprinde, de fapt, încât explicitarea ulterioară îi slăbește din forță.
strofa doi devine astfel ușor redundantă, strofele trei și patru ar putea fi compactate cumva, să se mizeze pe același soi de punctare în cât mai puține cuvinte.
Pe textul:
„Tăcerea din pântec..." de Teodor Dume
