Negru Vladimir

Poezia ca atare nu-i nici reusita dar parca nu se reduce totusi la un esec... o poezie despre sat impune o serie de riscuri mai ales cu privire la faptul ca poti calca oricand pe urmele altora si sa sfarsesti astfel in banal... satul prin natura sa este traditional, impune respectarea unor reguli in coerenta cu legile cosmosului... are vatra, randuieli, obiceiuri... sa spunem ca reprezinta o latura nepigmentata a spiritului nostru... cresterea sa in palme mi se are nepotrivita...mai degraba omul se altoieste pe acesta... de fapt expresia ca atare nu mi se pare sralucita... e banala de-a dreaptul si cu voia dvs si de-a stangul...
Sunt si parti frumoase dar marea tevatura s-a facut de la titlu... poate ca aici e greseala autoarei.

Nicoleta... asta s-a si vrut... expunerea pe fragmente a unor ganduri/trairi... e usor sa dai peste ele cu putin \"ciment\" si apoi sa speri ca partile vor rezista intr-un intreg... din pacate eu nu cred in asta... interpretezi intr-un registru psihanalitic insa nu cred ca este cel mai fericit pentru ca de fapt aceasta poezie e scrisa pe doua nivele, unul dintre ele ocultat poate prea adanc.
Silvia... multumesc... sunt destule aspecte de remediat in poezia asta.
Ioana... :)... e un fel de nastere ori de parasire a inchisorii printr-un gest brutal de vointa... stii insa ca gratiile sunt prejudecatile noastre... de fapt nu exista decat in mintea ce crede in ele.
Roxana... titlul are sens pentru ca este ironic prin excelenta... cum ar fi o nemurire in portii? un fel de pijama in dungi in care se imbraca un zeu citindu-si rugaciunile catre superiorul sau... multumesc de prezenta.
Cristiana... n-am chef sa pun titluri comerciale doar de dragul de a intriga oamenii si sa-i provoc astfel sa ma citeasca... e un act caraghios iar eu cand pescuiesc o fac gandindu-ma doar la peste :) Ai dreptate... clitorisul acela era un fel de recurs ultim la placere si nu de poetizare e vorba de intelegerea intr-un plan spiritualizat... de fapt profit de acest prilej pentru a ruga lectorul sa depaseasca aparenta de vulgar a unora dintre exprimari... oricum e ilar, ai dreptate. Oricum e doar un proiect de poezie... daca ar fi fost terminata nu l-as fi supus atentiei voastre.
Andrei... habar n-am cum sunt conflictele cu noi insine dar n-am gasit un cuvant mai potrivit decat \"fratricid\"... oricum intelegerea acestui text se face pe fragmente... esentele au nevoie de banalitati pentru a fi puse in valoare :)
Petre... am eu o problema cu proza desi multi mi-au spus ca in acest gen m-as putea exprima mai bine... mai vedem.
Multumiri tuturor.

Narcisa... asa e si in viata... revenim mereu sub alte chipuri dar asta nu inseamna ca suntem schimbati si in interior... sa zicem insa ca a fost un experiment si atat... eu ma bucur pentru atentia pe care o acorzi poeziei mele... sunt un om fericit sa pot avea asemenea admiratori.
Ioana... s-a pierdut vreodata cu adevarat ceva pe lumea aceasta?:) Ca de fiecare data interpretarea ta empatica imbogateste poemul printr-o interactiune fara prejudecati.

Radule ai devenit excesiv de serios de cand te-ai urcat pe umerii noptii desi probabil daca ar fi fost adevarat, asta ti-ar fi dat o vedere mai larga ca sa poti intelege ca primul meu comentariu a fost doar o gluma... promit ca data viitoare cand te voi comenta sa las la usa simtul umorului... macar un ceai sa-i fi facut si lui saracul... of, lume.

Esti cool daca poti face asta... cu parapanta ai incercat sa te dai? Vladimir, unul din aia de viseaza din cauza ta.

Eu cred ca acesta este un poem dilematic si oculto-deghizat abscons ca un creier mic de porumbel voiajor prins de-o furtuna magnetica cu aripa indoita pervers inspre tarile calde... trebuie sa remarc imaginatia autorului care de data asta a luat-o pe aratura de uite a stropit si fatza de masa din bucatarie cu atatea pacate de n-o sa-i mai iasa gospodinei pacinta cu mere in vecii vecilor si nici preotului n-o sa-i mai tihneasca pilaful... dar ai dreptate... e singur... scrie poezie cu caca si pipi... cateodata raspunde la numele din buletin daca-l strigi din artea stanga... e cool, e cel mai tare, e baiatul din parcare... asta cu preputul cred ca i-a dat pe multi peste cap, zau :)

Silvia... probabil ai intuit ca spatiul in care imi asez personajele nu este unul facil nici sufleteste si nici pur si simplu imagistic... ce conteaza pana la urma e starea pe care o transmite poezia si modul cum interactioneaza versul meu cu imaginarul lectorului.
Elena... fiecare se scrie pe sine si preia din trairile sale ceea ce este mai relevant ori poate doar ceea ce depaseste un anumit prag de intensitate.
Razvan... acel \"fara cusur\" ar fi putut fi inlocuit cu \"perfecte\" dar am vrut sa sugerez perfectiunea nu sa o zic de-a dreptul... poate ca ar merge sa las acele buze si fara determinatii la un nivel de sub-intelegere.
Maura... despre curaj sa fie vorba? Cred ca undeva exista o forma aparte de compromis careia imi place sa-i spun armonie :)
Cozmina... de cand lumea \"dansul\" acesta al apropierii si indepartarii... \"atingerea\" fantasmei presupune si un salt mai mult sau mai putin constient intr-o alta lume, alterata in insasi realitatea ei.
Costin... am explicat mai sus variantele mele la acel \"fara cusur\"... e bine sa stiu ca am inceput corect.
Sebastian... nu e sadism... e doar dorinta aceea pe care o are cel nemultumit de trup si care tinde sa-si sfasie colivia de carne.
Livia... ai dreptate, sigur ar merge mai bine soptita... ce va fi dupa putem doar sa ne imaginam... si raiul isi are deserturile sale
Ionut... ma bucur ca ti-a placut.
Cosmin... Perdivara are virtutile sale insa ma indoiesc ca asemanarile la nivel formal pot sustine pe deplin o comparatie de acest gen... suntem prea diferiti in modul de a ne expune starile, cu siguranta distincte. E pana la urma vorba de ceea ce sustine o poezie, sinceritatea de a expune experientele personale, in acest caz.
Multumiri pentru comentariile voastre si scuze pentru raspunsul intarziat.

Silvia :) multumesc de comentariu...

Adevarul ca n-ar fi o idee rea cu Maria editor... cred ca are calitatile necesare pentru asta, dar sunt sceptic ca se va realiza vreodata dat fiind faptul ca nu corespunde calapodului de moralitate experimentala impus in acea zona :)
In rest subscriu parerii lui Virgil... e simplu, rezonabil de simplu sa te inregistrezi pe poezie.ro.

Elena e ciudat ca ai ales pentru a ma convinge exemplul romanilor, cand ai fi avut la indemana grecii ori arabii... numai ca uite imi vin acum in minte doar saturnaliile si orgiile care erau expresia celei mai mari dintre civilizatii :) Si apoi imi pare ca ai confundat cultura si civilizatia care sunt diferite, legatura dintre ele fiind doar aceea ca orice cultura decazuta in ultimul ei stadiu sfarseste iremediabil in civilizatie... tu ai amestecat si stiinta aici... nu am nimic cu stiinta si nu ma opun curiozitatii si puterii inovatoare a omului insa am spus doar ca nu aici se reduce totul... o cunoastere de acest gen (paradisiaca cum ar spune Blaga) tinde sa se indeparteze de om uneori prea mult pentru a mai fi altceva decat o goana paranoica dupa sarade. Cat despre barbarie e destul de interesant... uite de ex. dogonii stiau ca Sirius este stea dubla... am aflat si noi asta recent :)
P.S. Uite ma opresc aici pentru ca acest comentariu sa nu depaseasca lungimea regulamentara :)
Mi-a luat mult sa regasesc textul tau pentru ca s-au dus naibii toate regulile si vad ca se posteaza cate 10 poezii pe zi de caciula... somn usor editori.

Elena eu sunt putin amuzat de aceasta personala a ta desi uite ii recunosc virtutea de a problematiza subiecte rar atinse pe aici... dar...
1.\"Am fost crescută in cultul educației\"... asta vrea sa zica faptul ca o femeie frumoasa de la natura va trebui mereu sa-si sulemeneasca chipul pentru a \"evolua\"... parerea mea e ca lucrurile stau taman invers... suntem deigur o suma de potentialitati pe care ar trebui sa le dezvoltam, inclusiv, dar nu necesar, prin raportare la social insa \"educatia\" reprezinta doar o suma de prejudecati care ne ingheata spriritul in forme fixe... a ramane doar la stadiul de erudit (ca sa ma refer doar la o parte a acestei dimensiuni) reprezinta cel mult doar egalarea unei conditii anterior constituite si doar atat... cineva zicea ca \"trebuie sa citesti o biblioteca de carti pentru a intelege ca acestea nu folosesc la nimic\"... e necesar un salt in creatie ori o intelegere de sine pentru a re considera om... nu ajunge sa fii educat... idealul tau mi se pare cam \"scund\".
2.\"vârsta lui \"... atata incredere in logica nu am mai vazut de multa vreme... nevoia de a justifica si de a cauta mereu premise pe care sa intemeiezi adevaruri carora sa le conferi pretentii de universalitate are un caracter tare futil... aici sunt de acord ca e necesar sa trecem peste \"varsta\" cu pricina :)
3.\"a-și educa spiritul pentru a-și domina trupul\"... atunci cand inca privesti omul ca o suma de parti aflate cateodata si in conflict (gen spirit-trup) cred ca esti vaduvit de o intelegere holistica a vietii si sfarsesti iremediabil in mediocritatea gandirii intre contrarii... ceea ce pe un plan este priceput in mod natang ca si conflict pe altul reprezinta doar un intreg care se armonizeaza intr-un mod cat se poate de dinamic... oare asta face arta? Educa animalicul din noi? Eu cred ca de fapt e cam invers... arta, creatia in general, daca depaseste nivelul strict mestesugaresc, recurge la spatii profunde ale fiintei umane care scapa cel mai adesea controlului unei minti exagerat de atente... tocmai ceea ce nu poate fi rostit direct din cauza educatiei isi face loc in zona acesta al esteticului.
4.\"Câtă vreme Apollo va sălășlui în noi, mai avem speranță, că nu suntem doar o alta clasă de mamifere\"... crezi ca asta ne deosebeste de restul creatiei? Crezi ca negand la nesfarsit pulsiunile si rationalizand devenim oameni? Poate doar niste robotei fara haz... asa cum armonia in conducerea unui regat este consecinta unificarii puterii sacerdotale cu cea reagala asa si omul trebuie sa isi gaseasca echilibrul intre Apollo si Dyonisos... caile pentru desavarsirea fiintei umane (care fie vorba intre noi e o expresie paradoxala in masura in care suntem deja perfecti dar mai trebuie doar sa intelegem acest lucru) pot fi preponderent orgiastice sau mai mult apolinice... nici una dintre ele, in forma pura nu conduce la adevar... doar intelegerea de sine, prin experienta (si nu doar prin carti citite... de fapt candva am priceput ca aici sta diferenta intre un profesor de filosofie si un filosof, intre un profesor de litere si un creator de literatura etc) poate crea conditiile de materializare a intelepciunii.
Mi-a facut placere sa citesc personala ta dar crede-ma, din punctul meu de vedere, perceptia ta este denaturata, mai ales ca vine dintr-o directie pregnant feminina.

Daniel scrie frumos, poezia curge bine... e o placere sa te citesc desi poate ca nu-mi convine tot ce e scris in acest text... remarc faptul ca nu te folosesti de descriptiv pentru a plictisi ci pentru a crea atmosfera... intr-un fel manipulezi lectorul... ii arati serpi dar numai tu stii ca de fapt tii in mana doar o funie.

Mie mi-a placut tonul in care este scrisa poezia... despre asa ceva nu poti povesti decat imbracat in haine de clovn... aduce putin cu saturnaliile acest text... o ordine intoarsa si uitata asa... fiecare intelege cum poate religia, actul social, nevoia de a gasi fericirea... e interesant sa privesti lumea din perspectiva altora... iti zic insa tie Ioane ca cersetorul ala poate ca este chiar mantuitor pentru un intreg neam de snobi, betivul e mai aproape de Dumnezeu in momentele de mahmureala iar femeia aceea stie a darui mai mult decat o mie de poeti la un loc :)
Tu esti ironic si mai ai putin pana devii profund... habar n-am daca o fi rau sau bine dar e treaba ta daca mergi mai departe sau cobori la prima.

Mi-a placut fondul ideatic si desigur modalitatea de sugestie inconfundabila... am riscat sa scriu poezia ta intr-un registru putin altfel

uneori îți deschizi ochii
ordonând într-un filigran sonor
fraze abia schițate
rup cu nepasare ciornele
las lumină aceea tremurătoare să curgă
hrănindu-mi vanitatea cu rămășițele casei

conștient de propria agonie
te strig sprijinit de zidul estic
legând prima dintre depărtări
la marginea patului din lemn de teck
cateodata te înșel
strângându-mi în brațe copiii

mai putem să facem o pasiență
înainte ca apa să acopere totul
femeie nimeni n-o să cucerească azi india
cu simpla apăsare a mâinilor

O poezie mai diafana decat altele scrise de tine... e ca un fel de pierdere a memoriei dar nu in totalitate... o amnezie usoara de toamna :)
Uite ce nu-mi place: \"direct pe amintirea mea\", \"cânt în surdină o baladă\"... pare lipsit de veridicitate sa canti incet ceva ce implica musai o rostire puternica in afara... \"mă tem/că nu vei mai putea respira/decât umbra mea\"... dincolo de ritmul involuntar spre o rima incompleta suna cam slab pentru un final...
Mi-a placut poezia... cu amendamentele mentionate.

Adriana... mi-a placut modul in care ai preluat ideea si te-ai lasat impregnata de dimensiunea ei orgiastica.
Ioana... ori vorbim in contratimp ori decalajul acesta aparent se datoreaza diferentei dintre un mod de gandire contemplativ si unul actional... eu zic totusi ca e vorba de diferente de stare in scrierea si citirea acestui poem... nu ma cramponez de o imagine, daca nu-ti place modifica asa cum vrei... dar uite ce-am vrut eu sa sugerez... a infige in ochi imaginile presupune a le \"colecta\" dintr-un \"in afara\" si a le re-interioriza... desigur ca actul in sine dezvolta o violenta a tabloului pentru ca gestul de referinta este nefiresc.
Ioana... frumos si cuminte intelesul tau... ai dreptate... poate ca plange dar uneori nu mai poti simti asta.
Multumesc.

Silvia... uite, vezi si tu cat suntem de subiectivi... unuia ii place un vers altul considera ca nu suna bine... ma bucur insa de trecere.
Lucian... acum ca te-ai verificat si esti intreg pun pariu ca vei fugi iarasi si nu te va mai vedea lumea :) Straniu procesul acesta al regasirii.
Narcisa... ai prins ideea... nu e vorba musai de potentialitatea afirmata cat de lipsa acesteia. Frumos comentariul.
Cristina... absintul e facut si din pelin, nu?
Razvan... un comentariu in stilul tau, atent la detalii... multumesc.
Andrei... cred ca amandoi ne-am dat de ceva vreme doctoratul in treburi din astea care implica suferinta chiar si accidental... asa ca ia discutia noastra ca o polemica intre profesori :)
Multumesc pentru cuvintele lasate sub acest text.

Mihai... e natural sa intelegi ca fiecare obiect abstract ce isi gaseste loc intr-un poem de dragoste este cu mult mai dureros decat un sentiment oarecare... e ca si cum in locul ostenilor de pe zidurile cetatii asediate ai aseza papusi de carpa... acestia au sens doar pentru tine, dar tu deja stii adevarul. Multam.
Hose... ai ramas in minte cu un vers care din pacate in textul meu se vrea doar un ligament, o punte de trecere intre realitati... e destul de greu sa prinzi ritmul unui poem ca acesta... e despre lucruri pe care probabil tu le vei trai mult mai incolo.
Andule... pai asta-i spilul frate... asta e iadul... repetitia suferintei pe alte si alte infinite nivele... chiar matale sa nu te prinzi fratioare?
Ioana... de data asta te contrazic... daca citesti cu atentie si ce am scris mai sus vei intelege ca acel bolero exista dar e unul interior... dar cum poti defini organicul care deja nu mai simte decat prin recursul la realitatea care-l \"infasoara\"... uita-te la mine versurile au sens doar cand le situezi contextual in legatura cu stihurile care-l imprejmuiesc... luate separat sunt moarte.
Multumesc pentru citire/comentare.

Un text frumos in care amprentele cotidianului se dizolva firesc intr-o lume de granita, crepusculara, desi mai mult solara... imi place cum ai descris perceptia, cum ai descompus in senzatii si ai degustat cu nesat fiecare dintre imagini... un text cu multe virtuti, in special in planul puterii de sugestie.
Parca la final acele trei puncte rup ritmul... sugereaza astfel sincopele.

Un articol foarte bine documentat, asa cum ne-a obisnuit deja Maria, in care autoarea ne ofera posibilitatea de a percepe atmosfera de la Rosiori nefiltrata de subiectivitatea altor relatari... desigur acest mod de a aborda lucrurile poate fi uneori perceput intr-o nota a derizoriului mai ales intr-o lume in care viteza si randurile citite pe diagonala devin regula de viata.
Am avur rabdarea sa citesc si astfel sa ma pot bucura impreuna cu voi de acest moment minunat.