Am să arunc năvodul mai la adânc

Daniel,

Se pare că ai început să pescuiești.
Cu firul întins al sinelui în apele tulburi ale realității.
Dobrogeană de la Dunăre Deltă fiind, mă prind că te pricepi la dansul cu delfinii și la săritul de pe o stâncă pe alta.

Proorocitul iubirii pe munți îngelozește natura.
Natura umană. Cea incapabilă să traducă iubirea
liber și deschis.
Cea încă prinsă în năvoadele grele ale îngrădirilor sociale.

Aș lăsa la sfârșit numai : \"e rândul tău\". Nu-mi cere să explic de ce.

prietenesc,
li

Daniel scrie frumos, poezia curge bine... e o placere sa te citesc desi poate ca nu-mi convine tot ce e scris in acest text... remarc faptul ca nu te folosesti de descriptiv pentru a plictisi ci pentru a crea atmosfera... intr-un fel manipulezi lectorul... ii arati serpi dar numai tu stii ca de fapt tii in mana doar o funie.

Am să arunc cuvintele undeva acolo unde, cum bine sublinia un critic al poeziei dinesciene la puncte puncte și apoi mă simt și eu undeva printre puncte puncte… La tine pot spune fără nici un fel de rezervă: deștepți prin cuvintele poemului imagini sensibile în ochiul cititorului, dar mai ales în fantezia lui: am să zidesc un cuib numai pentru tine / chiar dacă fiecare pasăre a paradisului / își privește nepăsător pretendenții și pleacă.
Proiectezi aici un univers vizibil cititorului, limbajul poetic traduce imaginile communicate, îmbrăcându-le în lumina intensă a trăirilor: am să arunc năvodul mai la adânc/ să-ți prind zborul între două noduri pescărești / am să învăț să dansez cu delfinii / și am să-ți îmbrățișez stâncile venerate de valuri / am să fur pentru tine tot cerul / chiar dacă numai în ochii tăi am învățat / se cuibăresc în serile cu nori sfinții.
Poemul tău e o impresie mai mult vizuală a unei reprezentări vizuale dar și auditive, într-o singură clipă reușești să emoționezi, dar să și unești versurile poemului într-un întreg. Mult sentimentalism, e greu să recunoști un Daniel Dinescu, dar mai ales un Zeu deghizat…

ce frumoasa e furtuna asta de zbor-dor, nu stiu parca vad marea intr-o furtuna de dragoste, altfel de dragoste, aproape nepamanteana... nu comentez, ma retrag incet cu imaginile poemului tau fabulos...

Li drag,
in imbratisare de fantasme
se naste nemurirea
e randul ei

de asta nu scot si asta am vrut sa spun. :)
Ma bucur sa te intalnesc in/ la textele mele...

D.

Vlad,
salut tie si revenirii tale scrise la textele mele! ;)
Ma bucur sa te vad pe-aici.
In poezii sunt lucruri care, spuse cum sunt spuse, nu ne place cum sunt puse:), insa trebuie sa ne placa, intr-un fel, poezia cu totul si, altfel vorbind, sa ne ramana ceva. Eu asta sper sa faca poeziile mele...
Te mai astept.
Cu prietenie,
Daniel

Marie, draga Marie,
pai eu nu stiu ce sa inteleg prin acel \'mult sentimentalism\' de care vorbesti tu aici. De multe ori, cuvantul \'sentimentalism\' are sens peiorativ, de dulcegarie, insaeu sper ca sensulin care il folosesti tu sa fie altul, acela de sentimentalism=iubire, iubire nerostita, sentimente adanci ... cel putin asta vrea poezia... Si ce ii este maicomun si mai firesc Zeului decat iubirea? :) a se citi \'comun\' in sensul de propriu, de natural, \'nteles?!
Cu drag drag,
Daniel

Furtuna pe marea sufletului, exact, Gabi, ma bucur ca vezi asta ... acum nu stiu daca e furtuna de iubire sau as vrea sa fie una ... :)
Cu drag,
Daniel

sintaxa biblică pe care o folosești în poem îți scapă printre degete, devenind, conținutistic vorbind, o pseudoexaltare.
dar eu sunt bucuros și îmi placi, pentru că prin acest poem îmi dovedești că ești un idealist.

Nuante marine..furtuna pe suflet...cateva disconcordante la nivel textual, dar in general e bine.
Sentimentele se transmit asa ca e bine.

Stau si ma uit la expresia asta \"iar pestii foarte salta-vor spre tine\" si nu pot sa-mi imaginez gestul asta al pestilor dar nici macar lirismul care ar decurge din acest gest, ca mie una nu mi-ar face placere sa-mi salte pestii-n fata , dar poate altora le place , nu stiu, oricum...poezia asta are meritul mare ca aduce in prim plan \"pescuitul\" care pe cat cred unii ca e de cotidean pe-atata e de crestinesc...si pana la urma trebuie sa recunosc ca si aceasta vale-mare plina de vietati de la Dumnezeu e cat se poate de bine realizata cat si imaginea paradisiaca, adancurile marii infinite plina de fantasme in care navodul poetului cauta nemurirea.

o să spun doar ce nu-mi place :-)…

- “mai la adânc” nu-mi sună bine… sună a bâlbâială… a-a-a, aș fi spus: “am să arunc năvodul mai adânc” sau “mai în adânc am să arunc năvodul”… cred că e mai românește prepoziția “în” față de “la”…

- “fantasma tace și e oarbă” – ideea asta nu-mi place deloc… Până și în Hamlet, fantasma vorbește… e drept că nu de la început... “mark me” e primul lucru pe care îl spune…:-) “I will” răspunde Domnul Cătun… observ în subtitlu un firav “pentru tine”… poemul nu prea îmi sugerează prezența celuilalt… totul e la persoana întâi… abia la final apare invitația.

Draga Dana, fara suparare, se spune \'discordante\' si nu cred ca e cazul aici. Adica sigur. Inversarile sunt licente poetice, draga mea. Daca vrei sa iti explic, te invit sa imi exemplifici, pentru a te lamuri.
Daniel

Monicutza, draga, prima este expresia biblica pe care am preluat-o astfel pentru conotatiile ei, nu pentru cum suna, si mie mi se pare ca nici rau nu suna. :)
A doua e inventie de-a ta, eu nu am scris asa ceva, uita-te pe text! E \'tacere oarba\' separat de \'fantasma\', care vine doar la final. Deci nu ai citit cu atentie! Tz, tz, tz! :)
Cu drag,
Daniel

Îmi cer scuze că… inventez formulări… n-ar fi trebuit să folosesc ghilimele, adevărat… :-) am vrut să exprim concis o idee… poate nu reiese din comentariu, dar în principiu nu sunt de acord cu perceperea fantomei și, prin extensie, a ideii de celălalt, ca pe o ființă nevorbitoare, nevăzătoare, lipsită de simțuri, care, prin ultimul vers, se presupune că ar trebui să mai aducă și nemurirea… mi-a fost clar de la bun început că poezia a vrut să fie despre ideea de Dumnezeu sau de iubire mai presus de orice. Totuși nu mi-a lăsat o impresie puternică… în plus, Biblia e scrisă tot de oameni, de aceea nu văd de ce n-ar putea permite modificarea unei simple prepoziții… Că doar s-au schimbat atâtea de-a lungul timpului în privința asta… Poate e vorba de un fel de rugă și nu mi-am dat seama… deși ruga folosește persoana a doua… mai degrabă textul sună a promisiune :-) pentru cine, pentru ce… încă nu reiese.