Poezie
nedormiri
1 min lectură·
Mediu
mi-am smuls ochiul stâng cu sete cavității de noi
trenul accelerat nu mai pleacă la fix de fapt nu mai pleacă
m-am săturat de atâtea gări de stații și oameni în ploaie
de pelerine ude și urme de pantofi noroiului crud
de tine și de mine de mână agățați de vreun troleu interzis
de umbre trecând binevoitoare cu câte un bună ziua în buzunar
uitat sau nerostit niciodată de rușinea interlocutorilor grăbiți
nici frunzele-astea nu-mi mai stau bine
și-ți spunea mama de o mie de ori în fiecare seară
îți făcusei mai apoi un carnețel în care notai tot a optzecișinoua
la rând stăteau cifrele pe foile tale neșterse
plecai în grabă și îmi sărutai gulerul a ruj albastru
spuneai că numai așa va ști lumea că sunt al tău
încă se mai înveleau două picioare indiene cu acoperișul de paie
când m-ai chemat să te iau numai de data asta și de tot
o să pierdem și noaptea asta apoi ei ne vor spune că nu
și iar vei da nepăsător din cap și vei cere o gumă
din care să ne mestecăm amândoi lacrimile
una tu una eu una tu doar atât și mâine-i o zi
012.471
0
va trebui să ne tundem și de vise și de dorințe
să ne scurtăm eurile tuurile noiurile acelea
pe care la adunăm cu noduri în gât
seara înainte de somn
care somn?
nedormirile sunt aici
ca semn al ochilor deschiși tot mai deschiși tot mai neclipinzi tot mai uimiți
către gări către drumuri către șine
li