Monica Mihaela Pop

Intre cer si pamant suntem noi, efemere fiinte. Peste vieti, peste morti amandoi suntem arsi de cainte. Continent si ocean tu si eu, antagonice sfere. Inceput si sfarsit tot

Vă doresc, tuturor și fiecăruia în parte, un An Nou plin de bucurie și culoare! Să aveți frumusețe în viață și belșug în suflet iar inspirația să vă fie prietenă bună! La mulți ani!

Cearșaf de ecouri furate din vise, Mirabil și invers, oceanul de maci Se-nvârte-n sevrajul rodirii promise A câmpului galben, cu gust de colaci. Iar plopii se leagănă-n vânt, fără rost,

jumătate de flutur albastru iubește jumătate de îngeră pieptul lui naște păsări zbor printre respirații cromatic inelare undeva cerul țese foșnind părului ei alburii mătăsuri dedesubt

Stăm amândoi la masă, de ziua nunții noastre, Doi îngeri fără aripi, uitați de Dumnezeu, Din când în când tresare, printre tăceri albastre, O pleoapă, peste vreme-nchizându-se

Iubitule, deschide tu fereastra Și lasă-așa perdeaua, într-o parte, Să curgă asfințitu-n seara asta Acoperindu-ne, ca pe un semn de carte. Abandonați în patimi clandestine, Copii fugari din

uneori o văd în minte pe mama, îmi făcea rochii și fuste cu volănașe tăind cu foarfeca mare fâș-fâș-fâș prin inul topit sau prin borangic. așa am învățat să croiesc versuri din cuvinte singuratice și

Replică la textul \"gânduri\", scris de Filip ne descompuneam sărutul în ioni, mici fulgere erotic incandescente, încărcate, pe de-o parte cu credința naivă în noi și pe de altă parte cu sângele

Sarutmana tata! Te-am pierdut. N-am stiut la vreme cat de mult Poate sa ma doara lipsa ta, N-am stiut. Ma iarta, dumneata! Sarutmana tata! De ce noi N-am putut sa stingem, amandoi, Focul rau

ce-ai vrea?! ai știut dintotdeauna cum speranța moare ultima și nu se predă motive ar fi destule să te îneci în apa sâmbetei însă ochii ți-au învățat de timpuriu să înoate, ce-ți mai

CONCURS NAÞIONAL DE POEZIE „Traian Demetrescu” În perioada 25 – 26 octombrie 2004, la Craiova, se va desfășura ediția a XXVI-a a Concursului Național de Poezie „Traian Demetrescu”. La

mă dor neostoite gândurile aripa îmi cade, fulguire desperecheată, dezertoare din propriu-i umăr mă doare azi mă dor toate, mă dor repetat, până la încrucișarea gândului cu

Pășeam pe câmp, desculță, când deodată am simțit în talpa stângă o furnicătură subtilă, ca și cum aș fi călcat pe o silabă de arici uitată la soare. Și culmea, talpa mea a rămas acolo, prinsă

o vorbă o privire un gest frigul tău aspru amestecă în mine dorul și durerea. în trup mi se face neașteptat iarnă. carnea mi se strânge ca o menghină peste oasele casante printre care

Pășind numai pe culoarul stâng al Trecerii mizez cu nonșalanță pe surâsul siamez curcubeului, crescut, Făt-Frumos din lacrimă, în căușul pieptului meu. Din timp în timp fac bungee jumping cu

uneori vreau doar să văd cum îmi adorm în brațe brândușele visându-se primăveri ori poeme și atunci ademenesc somnul cu cercuri violet

surâd giratoriu somnului palmele rup tăcerea și mușcă din carnea destinului bucăți mari impecabil rotunjite în freamăte dar lasă-mă, lasă-mă acum să-mi cern liniștea printre degete și nu-mi cere în

Inspirat din \"Femeia poet\", scris de George Preda îmi port viața pe tocuri înalte-înalte să tremur pe ele încă nu știu și sughit doar când îmi stă în gât făcută nod tristețea aparent iremediabilă