Monica Mihaela Pop

umbre ale lumii trecute tac. sugrumat cerul bâiguie fără noimă prevestind furtuni un alt anotimp se derulează fast forward spre niciunde. e o altă lume acum, nebună, Babilon reloaded în culisele

Se naște, cel puțin o dată, în inima fiecăruia din noi, locuindu-ne în întregime. De acolo, despuiată și surâzând, răscolind totul în cale-i, se răsfiră pe-ndelete prin capilare până la

E iar 4 martie! Încă un an se adaugă, greu, peste timpul acoperind adânca și atât de zbuciumata mare subterană de îngeri, acoperiți de zidurile neîndurătoare ale lui martie 1977. Ne-a rămas

Nu mai există noi, nu mai există nouă, Nici viață împreună la bine și la greu, Mai e doar amintirea (și-i împărțită-n două cutii de ciocolată) păstrată în antreu. Romanțe și sonete îmi

ca un sat fără câini trupul meu e cotropit de întâmplări vechi. amazoane bătrâne și excentrice îmi străpung pielea și se strecoară pe rând înlăuntrul meu, se adună ca la o șezătoare în adăpostul

obsesive morminte încastrate în gheață îmi tac sistematic sub pași rar desfăcându-se în rugăciuni întrerupte de umbre vorbe sfâșiate sub gene tremură salin impar adăpându-mi rutina ca cioburi

te-oi fi deocheat! de o vreme vorbești numai de dragoste cu ochii închiși îți sting cărbuni pe linia îngustă a vieții unul îmi scapă îl prinzi cu buricele degetelor aud cum îți sfârâie în ele

Hai, dragul meu, la mare, să fim doar noi pe maluri, Să ne iubim pe plajă, ca doi nebuni amanți, Nisip să ne-nvelească iar cântecul din valuri să ne aducă-n vise sirene și pirați. Ah, lasă-mă

cu lacrimi perechi agățate de gene mi-au ruginit pleoapele de atâta neliniște mor continuu și acum ușor de bunăvoie undeva o altă dimineață mă va răsări dintr-un arc de cer pasăre

pelerin cu palmele inegale și degetele mult mult prea subțiate de asprimea creioanelor bătrânul își adună firimituri tinerețea ciugulită de codobaturi cărunte cândva muze virgine și

Cum vine toamna, berze și bărzoi Se duc în țări mai calde, pe-alte glii, Au treabă (fie vorba între noi) S-aducă și-n familia lor ... copii. 4 septembrie 2003

Ma gadile-n talpa dorul de duca, Aripa-mi tresare de-acelasi fior Sub pleoape revad, parfumata naluca Salcamii din coasta, de care mi-e dor. Mai vad nucul mare, cu coama rotunda Si nucii cei

Invitația, măi fato, Ce urlă în televizoare E să aderăm la NATO Nu la asfaltul din trotuare.

Bezmetici, pășind în gol printre întâmplări, ne-am întâlnit ieri pe marginea zdrențuită a lanului de secunde. Rătăciți amândoi din povestea vieții noastre, tu, copil bătrân cu ochii de

Pași care se duc strigăte de cuc, Rătăcită-n zare palidă cărare, Floare care-nfloare seara pe răcoare, Sălcii aplecate peste mal de ape, Frunze foșnitoare stele căzătoare, Cornul