energii latente

\"La Mânăstirea cu nouă altare/ Mi-ard nouă lumânare
... Și din Pădure mare
S-a tăiat un Copac mare/ Și s-a făcut o Mânăstire Albă Mare
Cu nouă altare/ Și nouă Tronuri de Aur
Cu slove de Aur./ În Altarul Mare
E Sânta Maria Mare./ În Altarul Mic
E Sânta Maria Mică./ În Altarul din Mijloc
Maica Domnului ședea...\"

- fragment de colind

si ma intreb: oare, trandafirule, care Marie isi cauta energia in prima strofa, care Marie in a doua si care in a treia...
Femeie esti, Monica, si-n toate cele trei iti pierzi si regasesti quarkul tau de energie, bucatica de lume pe care o reprezinti, asteptandu-te.

cu drag,
Dana

Frumos trebuie să fie colindul acela, în rotunjimea lui. Iar comparația cu Maria, cu acea Maria, nu poate decât să mă măgulească.
Da, mă pierd și mă regăsesc și iar mă pierd. Undeva, cineva, una din atâtea Marii mă va regăsi, în mine.


Te îmbrățișez,
Monica

Te gasesc acum prima data si te privesc cum pot acum. Voi reveni.
Versurile finale sunt de gratie: \"nu mai caut nimic doar aștept echinoxul
cuvintelor mamă\"...
Strofa aceasta are la inceputul ei o repetitie care cred eu ca poate fi evitata, transformata, pentru a fi desavirsita: \"pina cind... pina unde...\".
Poemul respira. Cald. Feminin. Subtil matern.
Esti o tesatura fina de lumina, aici.
Multumim ca ne atingi astfel.
Drag,
Ela

Alina,
nu știu cât de mult voi modifica acest text, poate doar \"umerii obrajilor\". Despre \"nu mai caut nimic\" pot spune că e doar un mod de a întări ceea ce am exprimat cu câteva cuvinte mai devreme, acea renunțare la o luptă inegală și imposibilă.


Ela,
mă bucur de întâlnire, chiar dacă se petrece numai în acest spațiu virtual, drag mie. Îmi face plăcere să știu că am mai câștigat o cititoare.
Repetiția \"până când/până unde\" zic eu că încadrează, pe verticală și orizontală dacă pot spune așa, pornind de la axa acelui \"tu\", momentul desăvârșirii tăcerii, uitării. Până când ... și până unde ...


Vă mulțumesc amândorura și vă îmbrățișez!

Limpede, acum, eu desprinsesem doar ca un pas batut in alt loc sau alta secunda... pina...
Pe cu-rinduri noua,
Ela

Dacă e ceva ce nu caut, nici macar în joacă, asta e sigur tristețea. O am, de ceva vreme, e corp comun cu sufletul meu și nu mai vrea să plece. Poate cuvintele nu sunt suficient de exacte, poate ... cine știe!
Aprecierea ta însă contează!

Numai bine!

Te invităm să participi cu acest poem la cenaclul Virtualia, din mai, de la Iași.

Îți mulțumesc Alina, mi-ai făcut o surpriză plăcută! Chiar vorbeam zilele trecute cu Florina, îi spuneam ca aș vrea să merg la Iași in mai. Sper să și reusesc!

Încă o dată, cu drag, mulțumesc!