Poem fără nici un rost

Sper sa nu fiu inteles gresit, dar acest text e chiar \"fara nici un rost\". Nu-mi sugereaza nimic, iar faptul ca \"storci metafore\" nu impresioneaza respectiv atinge pe nimeni, chiar daca sunt \"proaspete\" (dar tocmai asta e, lipseste proaspatul, in schimb natura este muncita tare mult in poem). Poate pe cei de acus 20 de ani ideea de \"poem fara nici un rost\" i-ar fi surprins, mie imi spune doar \"text sub mediocru\", vorba lui Suman. Sper sa nu fiu inteles gresit. Toate cele bune.

Înseamnă că poemul și-a atins scopul propus în titlu.


Cele bune!

Mulțumesc pentru răbdare!

poemul asta imi pare a fi un drum labirintic spre regasire a inspiratiei (chiar si titlul imi sugereaza asta-neputiinta de a gasi un \"rost\" ).
pentru mine imaginile preced sensul poeziei de aceea \"poemul fara nici un rost\"..nu mi se pare sub nici o forma un text sub mediocru.

Kindly,

Despre text nu se poate spune că e chiar sub mediocru. Desigur, nu e nici cine știe ce minune de poem, n-am pretenția asta. E doar o stare de moment, fără ca prin afirmația asta să-mi caut cumva vreo scuză că nu am scris mai bine. Asta sunt astăzi! Puțin fără rost, puțin prea sus, puțin prea jos.


Mulțumesc pentru trecere și cuvinte!
Cele bune, Cosmina!

nu e mediocru deloc numai ca nu are un mesaj definit si nici macar definibil. metaforele unele chiar reusite nu ajuta poemul sa se salveze. ai putea sa revii asupra lui.
ma surprinde in acelasi timp rautatea unora,vanitatea lor.si eu care credeam ca poetii sunt cei mai frumosi oameni dintre oameni.numai bine, ne mai citim

Știi ce e interesant? Ori de câte ori scriu un text la care muncesc mult, îl citesc și recitesc astfel încât să iasă de calitate, să nu apară oricum pe site, se întâmplă că textul respectiv trece aproape neobservat, ca să nu zic chiar cu totul neobservat. E ca un făcut.
Azi am scris un text aiurea, în timpul serviciului, într-o jumătate de oră. L-am scris nu atât pentru a fi unul deosebit de frumos, cu miez, mesaj și toate alea, ci dintr-un impuls pe care oricine cred că îl are la un moment dat, anume acela de a scrie \"la mișto\".
Și uite ce a ieșit!


Mulțumesc pentru părere!
Tot binele!

bagăcios din fire am citit și comentariile. iar la unul din raspunsuri spuneai că \"e doar o stare de moment\". oare nu asta e esența unui poem? despre rostul din titlu, de care mulți s-au luat, aș spune că mie mi se pare extrem de potrivit. păi oare nu lipsa de rost face deliciul într-o joacă de copil? ce legătură intima are spiritu cu rostul? nici una! așa că titlu e minunat ales.
nu pleca pleoapa la rautăți, pentru că e mai important ce vede ochiul tău.
daca ar fi de schimbat ceva, m-aș gândi poate la acea \"umbra lunii\" de la final.
în rest, minunat!

cu bine,

Nu cred că au fost răutăți, sau poate doar eu nu vreau să cred asta.
Dar orice ar fi fost, uite ce de citiri au adus acestui poem pe care-l credeam fără rost. Pe când la multe alte texte, la care chiar așteptam reacții, de-abia s-au adunat, după nu știu câte zile, jumătate din numărul citirilor de aici. Ca să vezi! :)
Asta înseamnă că voi mai scrie așa, în timpul serviciului :))

Mulțumesc, Lucian, pentru aprecieri! Ai dreptate, nu întotdeauna e prioritar rostul. Și da, o să mă gândesc la \"umbra lunii\", să văd dacă găsesc o soluție. S-ar putea ca dacă mă gândesc prea mult să nu găsesc :))


Cu drag!

eu cred ca fiecare are imaginatia lui, fiecare are starea lui de moment si mai cred ca poezia ne da prilejul sa ne dezvaluim, prin cuvinte, sentimentele. textul mi s-a parut extraordinar si, sincer, cu toate ca nu are nici un \"rost\" cum ai spus, are farmecul lui. mie-mi plac mult poeziile, insa nu asociez cuvantului \"poezie\" neaparat o multime de metafore, rime si cuvinte-ntortocheate. pt mine poezia e o parte a sufletului care trebuie explorata, care trebuie facuta mai frumoasa dupa propriile cuvinte si dupa propria imaginatie.
celor carora nu le-a placut poezia probabil ca nu s-au lasat dusi de imaginatie, pe taramuri noi si au analizat prea mult cuvintele.
multa bafta, monica!
cu drag, vanda

Mulțumiri!

sa nu te lepezi de cuvintele tale, niciodata. sa le asterni pe hartie, atunci cand simti ca trebuie sa ramana dovada ca existi tocmai in acea clipa, alta decat ieri, si altfel decat maine. douazeci de ani pot fi cat unu, sapte zile pot fi o viatza. cine poate hotari cat traieste atunci, fiecare? si ce inseamna un sac pe care-l cari in spate, sau un mic secret ascuns in buzunarul posetutei?
e abuziv sa navalesti peste un om, fara sa pricepi ca intimitatile trebuiesc in primul rand, respectate.
nu ma refer decat la ce am gasit aici la comentarii, acum.
cat despre cuvintele pe care tu le simti organic, mihaela, si plina de emotie hotarasti sa le arati si altora, daca tocmai acele texte sunt raspunsurile TALE la intrebari, atunci bucura-te. lumea poate avea si ea raspunsurile ei, tu inseamna ca te-ai straduit s-o pricepi si sa te mulezi TU pe formele ei. e deci mult mai mult. mihaela, tu stii toate astea, poemul tau o dovedeste.
ca sa te incurajez iti mai spun ca si mie mi se intampla la fel. textele mele pregnante, sunt cele cu cele mai putine vizionari si deci comentarii.
sa nu mai spui deci ca ai scris textul doar ca sa fie scris. e ca si cum l-ai aseza in fata, carne de tun..
cat despre ceilalti, sa aiba si ei adevarurile lor, timpul lor, treaba lor...

cu admiratie,
Linea

Mihaela a inteles foarte bine parerea mea, uitati-va ce raspunde. Deasemenea am facut-o pe un ton care sa nu deranjeze, pur si simplu mi-am exprimat parerea. Atat timp cat un text nu este trecut la personale, voi spune ce cred fara nici o perdea, dupa cum am facut-o mereu si o voi face in continuare. Ea scrie foarte bine, tocmai de asta m-a uimit textul ei. Cand atitudinea mea depaseste limita bunului simt atunci va voi ruga sa ma treziti la \"realitate\", daca vi se pare ca o iau pe cai gresite. Nu inteleg de ce va deranjeaza si o parere negativa. Ea a inteles foarte bine si a luat-o ca atare, fapt ce m-a bucurat; chiar daca simte altceva, a inteles si o alta parere. Pe agonia trebuie sa se comenteze doar pozitiv, nu sunt la curent cu vestile?
Ce ma uimeste e ca antecomentatorii mei rar sau putin au vorbit despre text, dar despre parerea vecinului toti o condamna.
Mihaela, imi place cum scrii, textul acesta l-am citit de cateva ori, si tot nu imi place. Te-am citit cu mult timp in urma si voi continua sa o fac. Keep up the good work, feed-back-ul pe agonia face bine, doar cei ca tine care stiu sa-l vada vor intelege. In textele urmatoare promit o analiza mai pe text. Parerea a fost de ansamblu. Toate cele bune.

Mihaela a inteles foarte bine parerea mea, uitati-va ce raspunde. Deasemenea am facut-o pe un ton care sa nu deranjeze, pur si simplu mi-am exprimat parerea. Atat timp cat un text nu este trecut la personale, voi spune ce cred fara nici o perdea, dupa cum am facut-o mereu si o voi face in continuare. Ea scrie foarte bine, tocmai de asta m-a uimit textul ei. Cand atitudinea mea depaseste limita bunului simt atunci va voi ruga sa ma treziti la \"realitate\", daca vi se pare ca o iau pe cai gresite. Nu inteleg de ce va deranjeaza si o parere negativa. Ea a inteles foarte bine si a luat-o ca atare, fapt ce m-a bucurat; chiar daca simte altceva, a inteles si o alta parere. Pe agonia trebuie sa se comenteze doar pozitiv, nu sunt la curent cu vestile?
Ce ma uimeste e ca antecomentatorii mei rar sau putin au vorbit despre text, dar despre parerea vecinului toti o condamna.
Mihaela, imi place cum scrii, textul acesta l-am citit de cateva ori, si tot nu imi place. Te-am citit cu mult timp in urma si voi continua sa o fac. Keep up the good work, feed-back-ul pe agonia face bine, doar cei ca tine care stiu sa-l vada vor intelege. In textele urmatoare promit o analiza mai pe text. Parerea a fost de ansamblu. Toate cele bune.

pe palmele zorilor
ma ridic prin stelele topite
pe langa mine luna
coboara
odihnindu-se

tot mai jos norii -
imi storc metaforele
udate de sfarcuri de ploaia

si iata-l

(am uitat sa va spun, am intanire
cu-n inger)

ma coboara din palme
tresar
in bratele lui ma leagan tot si tot mai tare
nu-ti fie frica, imi spun,
n-ai cum sa cazi de pe marginea unui moment predestinat tacerii

undeva dintr-un copac uluit
se scutura ultima amintire a unei veri trecute

unde ai fost ? te-am cautat peste tot
dar ti-am spus iubite, azi e o zi buna pentru poeme
azi cauta-ma-n umbre,
acolo ai sa ma gasesti
hai gaseste-ma

(tot la servici)

P.S. Am mai scris un comentariul da lo pastrat ingeru\' :)

E o poezie perfectibilă. Tema îngerului este o cărare devenită prea comună, așa că dacă n-o putem evita, măcar să fie ceva șocant. Eu nu-mi permit să spun nimănui că scrie o poezie proastă sau submediocră așa cum unii o fac, iar aluzia la maestrul Suman, căruia îi pute tot, mi se pare deplasată, el nu căuta decît balastul, care există aproape în fiecare text, chiar și în ale lui. Mai greu este să găsești stropul de frumos dintr-un text, care trebuie să existe, rar se întîmplă altfel. Dacă Mihaela ar fi scris de intestine și alte mizerii poate cădeau mulți pe spate de emoție, dar ea scrie în linia ei și dacă uneori nu prea îi iese (să nu uităm că aici este un atelier, iar încercările noastre nu sînt definitive, așteptăm mai degrabă sugestii constructive decît șuturi în cur) nu e nici o pagubă, poate reveni pe text, sau chiar renunța. Pe de altă parte, Mihaela scrie mai bine în forma clasică, are simțul prozodiei, și cred că n-ar trebui să abandoneze stilul care a consacrat-o. Poate doar să abordeze alte subiecte, pentru a evita autopastișa. Raul, n-ai depășit bunul simț, și nici nu trebuie să mîngîi pe nimeni pe creștet dacă nu trebuie, însă ai fi putut să găsești o formulă mai fericită să tragi de urechi un autor.

Eu știu, am afirmat întotdeauna asta, că nu sunt deosebit de talentată, ci doar am unele afinități pentru poezie. Asta nu înseamnă neapărat că nu pot scrie poezie bună. Dar, cum am mai spus într-un comentariu, am scris doar așa, dintr-un prăpădit de impuls și pentru că într-adevăr, mi se părea o zi bună pentru a scrie.
N-am de gând să mă scuz pentru acest text, l-am scris pentru mine mai mult, apoi pentru ceilalți. L-am scris așa cum mi-a venit, simplu, poate fără mesaj, poate are unul, l-am scris pentru că părea a fi „o zi bună pentru poeme” și pentru că aveam să-mi demonstrez ceva, lucru care s-a și întâmplat.
Nu am înțeles din comentarii că aș fi o poetă slabă (să tot am vreo 67 de kilograme :))). Și nici nu m-am supărat pentru cele spuse de voi în comentarii. Cu toate problemele lui și cu toate grupurile și grupulețele organizate pe diverse categorii de interese literare sau de alt gen, acest site rămâne primul loc unde mi-am făcut publice poemele și îndrăznesc să cred că nu e nimeni pe aici cu care să fi avut vreo neînțelegere sau discuție contradictorie. Așa că, nu voi începe de acum.
Site-ul e un atelier unde poate că fiecare are ceva de învățat iar eu sunt o parte a lui.

Dana, mă bucur (sau nu mă bucur) că nu sunt singura ale cărei texte lucrate sunt trecute cu vederea. Admirația e reciprocă. Te pup!

Raul, desigur, nu tot ce e negativ e neapărat și rău (mă refer la comentarii), știu asta. De aceea comentariul tău nu m-a aprins, ci l-am luat exact așa cum era.

Horia, ca de obicei comentariile tale se îmbracă în vers. Mulțumesc!

Liviu, cum deja știi, părerea matale contează pentru mine.


Poate că am vorbit cam aiurea, poate că am vorbit fără rost, poate că uneori m-am și contrazis. Un singur lucru îmi e clar. Voi continua să scriu. Tot aici.


Vă îmbrățișez!

Poezia aceasta este extrem de proaspătă.Abordezi subiecte din perspective noi și aceasta dă cititorului \"înrăit de poezie\" bucuria surprizei.Când totul părea spus aproape că reinventezi poezia.Îmi plac urmele tale pe zăpada ce nu există.Și pentru că urmele sunt ale tale în jurul lor a încolțit zăpadă.Monica Mihaela Pop să-ți patentezi repede cel de al cincelea anotimp !

Al cincilea anotimp există deja, e cel în care s-a născut sufletul meu. Mulțumesc de trecere!

Poezia ta transimte un mesaj simplu dar esential: lupta existentiala, lupta cu Eu-l nostru interior, lupta cu lumea... si in aceasta poezie ai redactat un fragment din realitatea ta cotidiana, un moment de pace sufleteasca "cu îngerul în brațe mă leagăn /din ce în ce mai tare" in sfarsit in consonanta cu universul
"luna e odihnită iar stelele se topesc/ de plăcere", o sincronizare a stelelor fericite cu trairile tale interioare, sugerand renasterea, reinventarea ta ca fiinta umana "in palmele zorilor", inspirata fiind de impacarea ta cu lumea, asa cum explici in ultima strofa: ți-am zis/ să mă cauți în umbre / dacă vrei să mă găsești... umbrele sunt lupta ta cotidiana, dar intre secvente te simti si foarte implinita....

Take care.