Monica-Ioana Bălan

copile, nu fi trist, orasul nu-i departe, insa vise nu mai sunt, nici driade, nici ingeri. e adevarat ca doar candva sperantele traiau in mare, dar, viata s-a departat absurd, si s-a sfarsit

ne pierdeam în îmbrătisări tăcute si arzătoare, tu îti apăsai buzele pe ale mele, iar eu mă lipeam de tine; eram doar noi, singuri, nimic nu mai era în jur, doar imagini albe de

într-un gol de oglindă, sunt prea multe șoapte de satin și suflete de cristal . un amurg e pregătit să-și întindă culorile înspre o altă percepție, care să-l renască. un contur se

motto: \"Cand scoala e prea grea, Eu ma duc in cafenea .\" (hatz\' ) calatoream pe aripile unei iasomnii moarte inspre o destinatie neprezisa inca de piticii cei mai savanti. il intrebam pe vecinul

As vrea sa fiu un fluture colorat de spectrul luminii si tu sa fii o floare salbatica fermecatoare de primavara sa pot sa-ti intru mai usor ... in suflet. 6

castelul fetei in alb se refacea pe masura ce gandul il revedea si viata il insufletea. destinul meu se arcuia lenes si se indrepta privind in zare. in scurgerea pretioasa a tristetii se

ai luat o felie de tăcere foșnăitoare, ai rupt-o fără sfială în două; s-a sfărâmat în bucăți mici de sticlă simpatică, colorată, ce au căzut cu zgomot prelung pe iarba caldă. acum mă

viața mea nu e o prăjitură dulce cu mure în formă de cupă. are o formă nedefinită de un mister pe care nimeni nu-l poate pătrunde cu ochii încetoșați ai minții. e dulce-amară; și

cineva (probabil o tanti indecisa) isi scutura parul vulcanic prin geam intr-o leganare sinucigasa; cadeau din el prelung libelule amare cu aripi de matase. rezolvam aceeasi problema cu o prisma

in drumul nemijlocit spre tine se intrezareau destule pietre dornice sa prevesteasca sfarsitul zatul de pe fundul cestilor parea a se preschimba in nisip iar taceri se asterneau mai devreme peste

priveam maini desprinse de un trup ascuns; devenisera fiinte singulare. degetele delicate se alintau, mimau viata in infrarosu, se rasfrangeau in unduiri. o alcatuire insolita din

esti departe de mine; nu mai am timp ca altadata sa te ghicesc fiecare capriciu, sa te caut in fiecare fereastra. as vrea doar sa te pot darui uitarii. 13 noiembrie 2002

Te asteptam in statie la 226; Credeam ca voi putea sa mai aud doar pentru secunde glasul tau divin aievea. Speram sa pot sa te ajut ca inainte sa iesi din multimea de note zgomotoase, sa te

exista o armonie oarecare pe care se sprijinea existența mea prăfuită: erau globuri sidefii de sticlă în care se reflectau surprizele se întrezărea un covor de flori universale din care degetele

rătăceam pe țărmuri infinite, purtată ușor de un vânt aspru, nisipul rece îmi zgâria tălpile. mă zbăteam între realitatea prea crudă și uitarea efemeră; sufletu-mi frământa gânduri

eram aninata de undeva, de tine (sau poate sa fie fost coltul lunii?) doar eu si oximoronul meu nervos pe care tu l-ai refuzat repetat. era prea putin pentru tine si te jenai sa-ti alaturi o

eram plecata din universul meu vroiam sa scap de toti si toate de parintii care nu ma lasa sa ma bucur de viata de prieteni care nu ma lasa sa iubesc cum vreau de lumea intreaga care nu ma

Te cautam neconsolata pe campii migdalate; imi spusese oracolul ca ascundeai o taina mare, aveai in captivitate ascendentul meu, si fara el orice trandafir s-ar fi ofilit mereu in mana mea prea

într-un crâmpei de țesătură vie se așează lumina lucie a unui pui de stea. un ochi stingher se deschide și se învăluie în raza lui de căldură. 24 martie 2003

ai lasat urme adanci, ai picurat venin pe buze, ai atins zapezi si le-ai lasat inrosite. 5 ianuarie 2003

vise uitate demult, bucăți de viață, amintiri sfâșiate de uitare, dureri reînviate periodic, pasiuni trezite la moarte, paradoxuri depășite de progres, scrisori de dragoste arse de soare,